FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Şoavă: "Obiectivul din acest sezon este câştigarea campionatului"

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2009 00:00

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Florin Şoavă, a declarat, vineri, că obiectivul impus de conducerea clubului din Bănie în acest sezon este câştigarea titlului în Liga I.

"Ştim cu toţii că anul trecut am fost foarte aproape de a realiza o mare performanţă şi eu cred sută la sută că în sezonul care va începe peste o săptămână vom reuşi acest lucru.

Obiectivul impus de clubul Universitatea este să câştigăm campionatul. Suntem mai motivaţi, trebuie să ne mobilizăm şi să conştientizăm că se poate realiza", a spus Şoavă pentru site-ul oficial al clubului.

Fotbalistul susţine că omogenitatea superioară a echipei craiovene faţă de a celorlalte competitoare din Liga I este un avantaj în îndeplinirea obiectivului din acest sezon. "O formaţie care îşi doreşte să facă performanţă are nevoie de un lot valoros, iar noi, cu siguranţă, îl avem.

Ne impunem să batem toate echipele, ne impunem să jucăm frumos, pentru ca, la sfârşitul campionatului, să fim pe primul loc. Este un mare avantaj, fiindcă de foarte mulţi ani această echipă evoluează în aceeaşi formulă, dar trebuie să lucrăm mai mult la partea psihică", a conchis Şoavă.

În prima etapă a sezonului 2009-2010, Universitatea va juca pe teren propriu cu Dinamo.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Stranieri
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
Tenis
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Cupa Romaniei
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (8)
 •  24 Iulie 2009, 13:23

pt stelist nu-i lasa gigi sa retrogradeze mai ales dupa cadoul nesperat pe care i l-au facut in penultima etapa, cind mititelu a stat capra la crescatoru` de oi din pipera si nimeni nu s-a sesizat din oficiu.

 •  24 Iulie 2009, 12:33

E clar, iar se bat la retrogradare astia :) asa au patit si data trecuta cand au anuntat ca se bat pt titlu.

gicu_de_la_scularie
gicu_de_la_scularie  •  24 Iulie 2009, 12:29

la multi ani !! lasa`ti draq campionatul voi sa jucati bine si sa castigati fiecare meci, vedem dupa aia pe ce loc terminam ;)

Vezi toate comentariile (8)
Comentează