Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 mai 2009 00:00
Antrenorul gorjenilor, Sorin Cîrţu, a declanşat un atac violent la adresa patronului Universităţii, Adrian Mititelu.
"Am văzut comentariile şi discuţiile lansate după meciuri de x, sau y. Oameni precum MM Stoica, Mititelu, n-au nici o treabă cu fenomenul fotbal, n-ar trebui să comenteze, ei sînt nişte veniţi în fotbal care trebuie să susţină anumite eforturi pe care le fac jucătorii sau antrenorii.
Ce să-mi dea mie Mititelu?! Interzis la Craiova? Sînt distrus, nici nu pot să dorm la noapte. Păi da nici nu m-a interesat vreodată să antrenez Universitatea pe timpul lui Mititelu. A uitat cînd îmi trimitea peţitori şi l-am refuzat. Niciodată n-o să antrenez Craiova cu Mititelu acolo. Nici nu m-a interesat, nici nu mă interesează, nici nu mă va interesa să o fac. Nu poţi să dai interzis la ceva ce nu ai acces. N-are ce interzis să-mi dea el mie. E ca şi cum spui că ai pierdut potul la 6 din 49, deşi n-ai jucat.
L-am băgat prea mult în seama pe prost. Iar prostului e bine să îi atragi atenţia. E o vorbă, prostul ştie cînd e prost. El crede că-i tot trec cu vederea. A ajuns Mititelu să vorbească de mine? Tot ce a făcut a făcut prin evaziuni, prin eludări de lege. E un fost manipulator, are bătături la mînă de cîte navete de bere a urcat şi a descărcat din maşini. El evaluează calitatea mea de antrenor? Întrece orice limită, e culmea tupeului. În momentul cînd dai în prostie, du-te bă şi stai cu proştii în altă parte. Eu n-am ce să vorbesc despre fotbal cu Mititelu. Are capul cît damigeana şi mintea cît dopul, la fotbal", a declarat Sorin Cîrţu la emisiunea "Sportul gorjean" de la Radio Infinit, preluat de craiovamaxima.ro.