LIGA 1  ·  GSP LIVE

Superinterviu cu Mărgăritescu: „Procurorii m-au reținut la îmbarcare, ca pe cel mai mare infractor. Nea Ando era în stare de șoc. Mergea după ei și țipa să-mi dea drumul”

Articol de - Publicat luni, 18 ianuarie 2021 14:15 / Actualizat luni, 18 ianuarie 2021 17:17

Andrei Mărgăritescu a vorbit în premieră despre momentul în care a fost ridicat de procurori de pe aeroport, din mijlocul colegilor săi de la Dinamo, dar și despre culisele unor momente tulburi din vestiarul echipei din Ștefan cel Mare. Totul într-un interviu savuros, în direct la GSP Live.

La 41 de ani, Andrei Mărgăritescu și-a făcut un cont de YouTube și postează clipuri în care vorbește cu convingere despre Dumnezeu, credință și calea adevărului. 

Mulți consideră că fostul mijlocaș de fier a abandonat de fapt calea ortodoxiei, intrând într-o sectă, însă campionul cu Dinamo din 2007 - în prezent antrenor de copii și juniori la un club privat de fotbal din Pitești - nu îi ia în seamă. Consideră că viața sa s-a schimbat în bine de când și-a pus „viața în mâinile lui Iisus Hristos” și a acceptat să vorbească deschis despre momentele grele din cariera sa, în direct la GSP Live.  

DIN CUPRINS:

  •  cum a fost ridicat de pe aeroport, dus în arest și condamnat într-un dosar de furt de autoturisme
  •  culisele conflictului avut în vestiar cu Mircea Rednic, la împărțirea banilor promiși de Gigi Becali 
  • cum l-a pus Mircea Lucescu la 19 ani căpitan la Rapid 
  • depresia și frica simțite la clubul condus de președintele Ceceniei 
  • adevărul despre scandalul dintre Prunea și Bratu și fuga dinamoviștilor de la Cluj, în 2010 
  • povestea unui meci aranjat de jucătorii lui Dinamo, pe gazon, la Iași 

VIDEO Emisiunea cu Andrei Mărgăritescu invitat la GSP Live

- Andrei, ce faci? Cum îți merge? 
- Fac foarte bine. Mulțumesc lui Dumnezeu, familia și prietenii sunt sănătoși. Pe plan spiritual, mi-am pus viața în mâinile credinței, în mâinile lui Iisus Hristos. E o viață de credință pe care o practic și o mărturisesc. 

- Mulți oameni ajung la mărturisirea credinței, așa cum faci tu, după o traumă puternică, după un șoc emoțional. Care e fost revelația în viața ta? 
- Da, așa e. Uitați-vă la Mihăiță Neșu, care, în depresie fiind, a căutat patru ani, și-a pus multe întrebări și acum spune că e născut din nou. Dumnezeu a ales ca el să-și piardă trupului și să-și câștige sufletul. La mine s-au născut întrebări din dezamăgiri care au fost în jurul meu. Nu găseam răspuns de ce sunt oamenii așa de egoiști, de ce îți răspund cu rău la bine. Am căutat în psihologie, în dezvoltare personală, până am ajuns la Biblie, la cuvântul lui Dumnezeu. Am găsit acolo toate răspunsurile. 

Mi-am dat seama că trebuie să-l pun pe Iisus Hristos la conducerea vieții mele. Singura certitudine în viața omului este moartea. Mi-am pus întrebări ce e după moarte și de ce avem frica asta de moarte și mi-am dat seama că există nădejde în toate. În credință, găsești răspunsuri. Există o Viață de Apoi.
-  Andrei Mărgăritescu 

- Ce dezamăgiri te-au împins spre căutarea asta? 
- A fost perioada procesului cu mașina furată pe care o cumpărasem. Perioada lungă din proces m-a făcut să-mi pun întrebări, să mă rog mai mult și să găsesc răspunsuri despre cum am gândit și ce greșeli am făcut. Au mai fost și niște dezamăgiri în jurul familiei.

Andrei Mărgăritescu: „Lăcomia m-a făcut să iau decizii greșite” 

-Ai aflat unde ai greșit în povestea cu mașina? Ai fost condamnat pentru că ai tăinuit, pentru că ai cumpărat o mașină știind că e furată și nu ai spus. 
- Nu a fost așa, dar gândeam greșit. Vedeam paiul din ochiul celuilalt, nu bârna din ochiul meu. Dumnezeu mi-a descoperit că am nevoie de schimbare. Acum văd procesul avut ca pe o binecuvântare. Rememorând tot, conștiința îmi spunea ce trebuie să fac, dar natura umană, egoismul, mândria mă făceau să iau decizii greșite. 

Mărgăritescu, încătușat, transportat de ofițeri la audieri
Mărgăritescu, încătușat, transportat de ofițeri la audieri

- Care e greșeala mare făcută atunci?
- Dădusem avans 2.000 de euro și am simțit că e ceva în neregulă cu cel care intermedia cumpărarea mașinii. Conștiința îmi spunea: Nu e în regulă, renunță!”. Dar lăcomia îmi spunea: “Bă, dar pierd 2.000 de euro?! Nu renunț la banii ăștia!”. Am ales lăcomia, dar în loc de 2.000 de euro, am tras patru ani și am pierdut zeci de mii de euro. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat acest semn pentru că nu urmam calea cea bună. 

- Ai fost reținut de pe aeroport, în timp ce Dinamo se pregătea să decoleze spre Cluj. Îți aduci aminte momentul?
- A fost o traumă pentru că vorbisem înainte la telefon cu procurorul și i-am zis că plec la Bistrița. El a zis că nu e nicio problemă și că să vin să dau o declarație când mă întorc. Făcusem check-in-ul, dar mă așteptau chiar la îmbarcare. A fost un șoc, m-am simțit ca cel mai mare infractor. M-au dus repede în mașină. Nea Ando (n.r.- Ioan Andone) era în stare de șoc. A venit până la mașină și țipa la ei să mă lase în pace. M-au dus în cea mai mare viteză la Anchete, am luat și 24 de ore de arest. Cred că a fost făcută un pic și să mă intimideze. 

- Cum a fost în arest? 
- Greu. Șansa mea a fost că mersesem deja la Tribunal și nu-mi prelungiseră mandatul. Știam că o să ies a doua zi. Când îmi aduc aminte de orele alea cred că m-au ajutat să ajung ce sunt astăzi. Apoi, în prima instanță am primit condamnare de 3 ani cu executare, dar eu știam că nu făcusem lucrurile de care eram acuzat.  

- Care e istoria, de fapt? 
- Când am cumpărat mașina, nu știam despre ce e vorba. Pe parcurs am aflat. Dar, din frică sau din lăcomie, nu m-am dus la poliție să le spun despre ce e vorba. Nu mi se părea că trebuie să spun. Acum, dând timpul înapoi, trebuia să spun la proces tot.  

154 de meciuriși 4 goluri are Andrei Mărgăritescu în Liga 1, în tricourile lui Rapid, Dinamo și CS Mioveni

- Că ai aflat pe parcurs?
- Da. Îmi spusese unul dintre băieții care făcuseră actele: “Vezi că te-a păcălit Cristi Munteanu!” (n.r. - portarul lui Dinamo, care i-a vândut mașina furată colegului său Mărgăritescu)

- Ai preferat să nu vorbești pentru că ai fi agravat situația celorlalți implicați în proces?
- Nu neapărat. Dar nu știam exact ce s-a întâmplat. Știam doar ce mi-a zis băiatul ăla, că aș fi fost păcălit. Abia în timpul procesului am aflat toate detaliile mașinii. Asta e vina mea, dar nu pot să o numesc tăinuire.  

- Când ai primit prima condamnare, cu executare, ce ai simțit? 
- Nu o să uit ziua aia niciodată. Eu plecam la tribunal pentru sentință, iar soția mea pleca la doctor să vadă dacă e însărcinată. După ce am aflat sentința, ieșisem pe scările tribunalului și dădeam interviuri, iar soția mea tocmai atunci venea să-mi spună că e însărcinată. Am primit o veste rea și una bună. M-a afectat mult momentul, mă gândeam să nu aibă sarcina de suferit. Emoțional, m-am consumat foarte mult. 

- Până la urmă ai primit condamnare cu suspendare. Care e situația ta acum? 
- Încă merg o dată la 3 luni la secția de poliție și le spun dacă s-a schimbat ceva în viața mea. Am primit opt ani de probațiune, mai am doi ani. Cei de la secție mă știu deja, avem o relație de amiciție. 

Andrei Mărgăritescu: „Credința mă învață să nu mă mai îmbăt”

- Într-un clip de pe YouTube spuneai că marile realizări ale vieții tale de până să alegi credința au fost o pierdere dacă le compari cu faptul că l-ai cunoscut pe Dumnezeu. Vorbeai despre copii, despre 27 de ani de carieră. E o afirmație care poate fi interpretată într-un mod dur. Vreau să te înțeleg.  
- E o pierdere pentru că tot ce mi s-a întâmplat înainte nu mă ducea la mântuire, la salvare. Acum, descoperindu-l pe Hristos, e ca o comoară. Vinzi tot ce ai pentru a avea această comoară. Au comentat mulți spunând că-mi consider copiii o pierdere. Nu sunt o pierdere, Dumnezeu înseamnă dragoste, dar în planul mântuirii timpul ăla era o pierdere pentru că nu aflasem calea adevărului și a mântuirii.  

Mărgăritescu la echipa națională, urmărit din depărtare de Cristi Chivu
Mărgăritescu la echipa națională, urmărit din depărtare de Cristi Chivu

- Cum s-a schimbat viața ta de când ai ales calea asta? Oamenii sunt uimiți de transformarea ta, spun că te-ai pocăit. 
-Viața mea nu s-a schimbat. Mulți au concepția că atunci când te pocăiești îți schimbi religia. Că ai apucat-o pe o cale greșită, pe calea sectanților. Dar eu nu am luat calea asta. Eu doar îmi însușesc ce spune Dumnezeu, ce spun apostolii. Îmi face bine calea asta. Am ales ca egoismul meu, mândria mea să nu-i facă pe cei din jur să sufere. Poate stăteam în șprițuri până dimineața, dar prin credință am văzut că, deși eu mă consideram plăcut în momentele alea, de fapt nu eram. Mă transformam, era nociv pentru mine. Asta nu înseamnă că nu mai beau deloc, dar credința m-a învățat limita, să ajungă să nu mă îmbăt. 

Când mă enervez, îmi vine în minte un verset din Biblie: “Nu te mânia!”. Treptat, am ajuns să nu mă mai enervez. Asta e marea transformare pe care o face Dumnezeu în noi.
- Andrei Mărgăritescu

- Dacă ai fi descoperit calea asta la 16 ani, ce ai fi făcut diferit sau poate nu ai fi făcut deloc în cariera ta de fotbalist? 
- E greu de spus. Aș fi fost bun, drept, aș fi făcut o schimbare care s-ar fi văzut.  

 Cearta cu Rednic pentru banii lui Becali 

- Mărgăritescu de acum ar fi fost compatibil cu Mărgăritescu din 2007, care se certa cu Rednic în vestiar la împărțirea banilor veniți de la Becali ca să o încurcați pe CFR Cluj?
- Da, aș fi fost compatibil. Mereu am fost adeptul ideii de a se face ce am vorbit. Atunci, am vorbit ceva, trebuia doar respectat. Nu era lăcomie. 

- Era totuși o lăcomie. Nu erau banii clubului vostru, erau banii altcuiva. 
- Da, dar era ca o primă. Ca să nu pierzi, aveam o primă din altă parte. Așa gândeam atunci, dar nici acum nu văd altfel premierea. Nu o consider greșită. 

Mărgăritescu salută galeria, în tricoul lui Dinamo
Mărgăritescu salută galeria, în tricoul lui Dinamo

- Ce s-a întâmplat între tine și Rednic?
- Având discuții contradictorii cu cinci-șase jucători, nea Mircea s-a gândit că facem bisericuță și îl lucrăm. A ales să ne îndepărteze dânsul pe noi. Mi-a făcut cel mai mare bine atunci. Dacă nu plecam atunci, nu aș fi plecat niciodată de la Dinamo și nu aș fi câștigat mai mulți bani. Eu aveam salariu mic, îmi făceam treaba și atât. 

- Ți-a spus în față că nu te mai vrea?
- A anunțat conducerea că ori rămâne el, ori rămânem noi. Șefii au continuat cu el. Eu, Cătălin Munteanu, Niculescu, Dănciulescu am fost puși pe lista de transferuri, nici nu am mai fost primiți la echipă să ne antrenăm.  

 Rednic avea o tactică bună să ne motiveze. Dacă eu eram concurent pe post cu Ropotan, venea la mine și mă întreba dacă merită să joace Ropotan. Eu, de rușine, spuneam că da. El zicea: “Ok, dar cred că tu o să joci!”. Apoi se ducea la Ropotan și îl lua la fel. Ne ținea în priză la nivel subconștient, deși noi interpretam să duce vorba de la unul la altul.
- Andrei Mărgăritescu 

Andrei Mărgăritescu: „Mi-a venit să plâng de emoție la Rapid” 

-Ai debutat la 19 ani în Liga 1. Era Mircea Lucescu antrenor la Rapid. Ce îți amintești de atunci?
- Lumea confundă că am fost pus căpitan cu Steaua. Nu e așa. La meciul cu Steaua, am luat cartonaș roșu. Țin minte că mă gândeam că voi fi acuzat, că nu o să mai joc niciodată, dar Lucescu s-a comportat ca un tată. Mi-a zis că nu e vina mea, că am jucat foarte bine și că se bazează pe mine. La următorul meci după suspendare, când am intrat în vestiar, am văzut banderola de căpitan pusă la locul meu. 

 - Și ce-ai făcut?
-  I-am zis magazinerului: “Ați greșit, aici mă dezbrac eu!”. El a zis: “Nu, nu! Nea Mircea a zis că tu ești căpitan!”. M-a chemat Lucescu și mi-a zis că vrea să mă responsabilizeze, să nu mai fiu atât de agresiv încât să fiu eliminat. Vă dați seama ce am simțit…La ieșirea pe tunel, m-am uitat în spatele meu și i-am văzut pe Lupu, Rednic, Sabău, Nae Stanciu, îmi venea să plâng de emoție! 

Mărgăritescu, puștiul debutat la Rapid de Mircea Lucescu
Mărgăritescu, puștiul debutat la Rapid de Mircea Lucescu

- Din căpitan la Rapid la 19 ani, cariera ta a continuat patru ani la Liga 2. De ce? 
- Exemplul meu îl dau și copiilor pe care-i antrenez. Niciodată nu poți fi sigur de viitorul cuiva. Eram cu Lucescu, jucam, dar el a plecat la Galatasaray și cariera mea s-a schimbat total. A venit Anghel Iordănescu, iar el nu lucra cu tineri. Rapid a hotărât să împrumute tinerii la satelitul Tractorul. Când accepți un pas spate, rămâi acolo. Am rămas la Liga 2. M-a salvat Ionuț Chirilă, antrenorul meu de la tineret, care m-a propus în 2004 la Dinamo. El mi-a influențat cel mai mult cariera. Dinamo câștigase eventul și Alexa pleca în China. Ionuț Chirilă a vorbit, a vorbit și Lucescu, așa am ajuns la Dinamo.  

Când jucam în B, mă întâlneam cu foști colegi care-mi spuneau că meritam să rămân la Liga 1. Uneori pici psihic din cauza asta, dar răspunsul meu a fost mereu: “Nu mă lasă Dumnezeu aici!”. Aveam credință de atunci, dar nu o cunoșteam. Mă rugam înainte de meciuri să fiu sănătos, să pot să alerg.
- Andrei Mărgăritescu 

- Cum a fost perioada Terek Groznâi, unde l-ai avut patron pe președintele cecen Ramzan Kadârov? 
- Când am ajuns acolo, am avut probleme de acomodare. Cecenii din echipă erau reci, duri, purtau toți barbă, nu comunicau. Am avut o depresie pe care o au mulți jucători care pleacă afară. După primul meci, voiam deja să plec. I-am zis lui Pancu, care era accidentat, că le dau toți banii înapoi și mă întorc acasă. La care el zice: “Auzi, cât câștigai tu la Dinamo?”. 5.000 de dolari pe an. “Și aici cât ai?”. I-am zis, la care el: “Bă, ascultă la mine! Dacă n-ai bani miroși a prost! Stai aici, se face fratele tău bine și îi răzbim!”. Mi-a dat spirit. Plus faptul că era și Petre cu noi. 

- Fusese căpitanul tău la Dinamo. 
- Da. Și m-a impresionat foarte mult, era un adevărat căpitan pentru Dinamo. Cu o jumătate de oră înainte de fiecare meci, Petre mergea în vestiar dintr-un colț în altul și vorbea tot timpul, dând din mâini: “Noi suntem Dinamo! Noi câștigăm, nu mergem la egal! Suntem mai buni”. Vorbele astea m-au făcut pe mine, un jucător venit de la Liga 2, să înțeleg că la Dinamo e trist și să faci egal. Ăsta era spiritul dinamovist. Acum e mai greu.  

Dansul cecenului Kadârov și pistolul de aur

- Ai simțit ostilitate la Groznâi? 
- Nu, nu. Din contră, Kadârov ne spunea că vrea să fim războinici la meciuri, îmi convenea. La al doilea meci acolo, am jucat acasă cu Rubin Kazan, care era campioană. Antrenorul a făcut tactica și eu trebuia să-l țin om la om pe Gokdeniz Karadeniz, un turc cu o viteză extraordinară. L-am întrebat pe Pancu, care jucase în Turcia. Mi-a zis: “China, nu-l prinzi! Are o viteză…” 

Mărgăritescu în kimono, pregătit de duelul cu Miccoli de la Benfica
Mărgăritescu în kimono, pregătit de duelul cu Miccoli de la Benfica

- Te-a încurajat… 
- Două nopți înainte de meci n-am dormit. Era și frică, jucam în Cecenia, trebuia să impresionez. Mi-am zis: “Trece mingea, nu trece omul. Dau cu el de pământ, îl trag”. Am jucat atât de bine încât a venit președintele (n.r. - Kadârov), care avea obiceiul la meciurile importante să dea o primă de 100.000 de dolari celui mai bun străin sau o mașină celui mai bun jucător local. A intrat în vestiar, ne-am pus în cerc și a început să danseze în mijloc, în stilul cecen. Noi aplaudam pe ritm. I-am văzut atunci și pistolul de aur de la brâu. După ce a dansat, l-a întrebat pe antrenor cine sunt, că sunt nou. Mi-a zis: “Mi-a plăcut de tine, ție aș vrea să-ți dau suta de mii, dar fiind nou ai timp să o iei”. I-a dat-o altuia.  

- Serios?
- Da. Când am auzit asta, Petre, Pancu și cu mine am zis că dacă o va lua vreunul dintre noi să o împărțim în trei. Până la urmă, a luat Petre suta de mii o dată și am împărțit-o pe din trei. Aia a fost singura dată când am avut ce împărți. 

Când venea Kadârov la antrenament, era o întreagă armată după el. Lunetiști, oameni cu arme, era zonă de conflict. Stăteam la Groznâi doar două zile, restul timpului eram în Rusia, la 500 de kilometri.
- Andrei Mărgăritescu 

- Ți-a fost frică în Cecenia? 
- Erau atentate din când în când. Într-o noapte, a explodat o bombă. Dormeam în cantonament și m-a trezit Pancu: “Ai auzit? Ai auzit?”. În jumătate de oră, tot hotelul era plin de armată. Aveau arme cum vedeai doar în Rambo. Ne-au băgat în camere. Eu am vrut să mă duc până la Petre în cameră, dar m-a văzut un soldat și mi-a făcut semn brusc să trec în camera mea imediat. Atunci, am început și noi să ne facem filme, dacă ne pun o bombă sub autocar. Ne era frică. 

Andrei Mărgăritescu: „Nu am mai fost serios la întoarcerea la Dinamo”

- În 2009, te-ai întors la Dinamo, dar perioada a doua nu a fost prea grozavă. 
- Uite, mărturisesc acum, nu am mai fost la fel de serios ca atunci când am plecat. E mentalitatea asta că ai câștigat niște bani, că ești bine acum…Jucam cu 3-4 kilograme în plus, nu mai dădeam același randament, mă mulțumeam cu mai puțin, nu mă mai antrenam la fel. Mă relaxasem din cauza banilor puși deoparte.  

Mărgăritescu și Cupa României, câștigată în 2005
Mărgăritescu și Cupa României, câștigată în 2005

- Ai fost printre jucătorii care au plecat din hotelul echipei în semn de protest față de tratamentul preferențial dat de club lui N’Doye. Clubul a spus atunci că ați avut un comportament lipsit de moralitate. Ce s-a întâmplat în seara aia, la Cluj? 
- O să vă spun tot, nu am avut ocazia până acum. Am pierdut foarte mult atunci, eram foarte bine văzut de suporteri. Mă comparau cu Hîldan. Pierdusem meciul de la Cluj și stăteam în restaurantul hotelului. Am aflat că N’Doye și Djakaridja Kone au plecat din hotel fără să li se dea voie. La un moment dat, a intrat în restaurant Florin Prunea. Zice: “Hai, gata, dați-i drumul în cameră!”. Noi, ăștia de la masă, am spus: “Când vin N’Doye și Kone, mergem și noi!”. Prunea zice: “Nu, bă, dați-i drumul în cameră că lor le-am dat eu voie să se ducă”. 

 Ousmane făcea multe, se adunase o nemulțumire a noastră față de modul în care-l trata conducerea. Nu era ok pentru grup. Nu respecta programul, avea multe ieșiri. Noi primeam alt tratament decât el.
- Andrei Mărgăritescu 

- Și ce ați făcut? 
- Ne-am ridicat imediat, dar a avut loc un conflict între Prunea și Bratu, care venea după o accidentare. Au ridicat tonul și Prunea i-a strigat: “Lasă, bă, că îți arăt eu ție! Mâine te trimit acasă!”. Florin i-a răspuns: “Lasă că îți arăt eu!”. Apoi, ne-am urcat în lift. În lift, i-am zis: “Bratone, dacă te trimite pe tine, merg și eu acasă cu tine!”. Am simțit nevoia să empatizez cu el, ne luase apărarea. Ceilalți din lift au zis că merg și ei. Am ajuns sus, s-a făcut o ședință într-o cameră cu toți jucătorii.  

- Toți, toți? 
- Da, nu doar cei din lift. Am decis că dacă-l trimit pe Bratu acasă, plecăm toți. Cum vorbeam, Zicu s-a trezit și zice: “Stați, mă, că îl sun și pe nea Giovanni să știe”. Noi: “Nu-l mai suna, mă!”. L-a sunat și l-a dat pe speaker. După ce i-a povestit, Giovanni ne-a zis așa. Țin minte perfect: “Bă, băieți, ați băut ceva?”. Noi: “Da, am mai băut o bere după meci”. La care el: “Ați băut. Calmați-vă!Sunați-mă mâine și vorbim”. Noi îi ziceam că plecam, el ne zicea să stăm liniștiți. Am hotărât, însă, să plecăm toți. Între timp, aflase și Prunea, aflaseră toți. 

- Ce s-a întâmplat a doua zi?
- Din câți eram seară, am început să ne rărim. Borcea îi sunase pe Claudiu (n.r. - Niculescu) și pe alții. Au venit: “Domn’e, noi nu mai plecăm!”. Pe mine m-a sunat domnul Badea, i-am spus că vrem ca Bratu să rămână la echipă. Mi-a răspuns că nu se poate, că așa hotărăște clubul. Eu am zis că nu-mi iau vorba înapoi. Până la urmă, am rămas vreo patru-cinci. Între timp am vorbit cu Giovanni Becali, ne-a învățat: “Dacă sunteți toată echipa puteți să schimbați ceva. Dacă sunteți mai puțini, o să suferiți. Vă asumați”. El nu ne-a pus să plecăm, așa cum s-a scris în presă. A fost decizia noastră. Eu, Zicu, “Prințul” Cristea, Alexe și Boștină.  

Un moment de liniște, pe iarba din Ștefan cel Mare, din vremurile bune la Dinamo
Un moment de liniște, pe iarba din Ștefan cel Mare, din vremurile bune la Dinamo

- De de voi?
- Zicu spunea că el oricum nu vrea să mai stea, “Prințul” a zis că o încearcă și pe asta că oricum nu juca. Alexe a fost de la început cu noi. Boștină, la fel ca mine, era pe final de contract și mai avea și vreo trei-patru salarii de luat. A zis: “Eu nu am niciun interes să merg, nu-mi mai dau ăștia banii, mă și amendează, dar dacă am zis că merg, merg!”. A dat dovadă de caracter. 

- Și cum s-a terminat? 
- Ne-am suit în microbuz și am plecat, dar ghinionul nostru a fost că echipa a pierdut la Bistrița. Am fost făcuți trădători. Când am ajuns acasă, ni s-au retras numerele și am primit câte 10.000 de euro amendă. Doar pe Alexe îl mai doreau. Dar s-a întors Giovanni Becali, a discutat cu Borcea și le-a zis: “Ori rămân toți, ori niciunul!”. Așa s-a hotărât să revenim toți, dar amendați cu 10.000 de euro.  

Andrei Mărgăritescu: „Preotul ne citea din Scriptură, Borcea ne blestema”

- Andrei, povestește-ne un moment amuzant din vestiarul lui Dinamo. 
- Era în 2008, la meciul din penultima etapă. Steaua era campioană dacă ne bătea în Ștefan cel Mare. Borcea a venit cu preotul în vestiar și i-a spus să ne pună să jurăm că nu luăm bani de la altă echipă. Preotul a zis: “Nu pot să fac așa ceva. Pot doar să le citesc din Biblie”. Borcea zice: “Bine, citiți-le!”. Ne-am pus toți în genunchi în cerc, Cristi era în centru, tot în genunchi. Preotul citea din Scriptură și Cristi ne blestema: “Dacă puneți vreunul mâna pe bani, să faceți, să pățiți, să vă cadă pe picioare, pe copii”. Eram leșinați. Bratu râdea cu lacrimi.  

La meciul cu Lazio, nu cred că a fost nimic necurat. Și eu am greșit la un gol. Toată lumea a sărit pe Vali Năstase, dar dacă revedeți faza penaltyului o să vă dați seama că nimeni nu procedează așa dacă vrea să facă o fază intenționată.
- Andrei Mărgăritescu 

- Ați câștigat meciul. Cornel Dinu a povestit că dacă pierdeați cu Steaua, ofițerii DNA erau pregătiți să aresteze pe toată lumea din club. 
- A fost meciul cu cea mai mare presiune din carieră. Se făcuseră atâtea speculații că s-a umblat la jucători încât ne bănuiam între noi. Exista varianta să greșești neintenționat și să pierdem meciul. Ai fi fost acuzat că ești blatist. Ne-au ținut în cantonament, ne-au luat telefoanele. 

Mărgăritescu salută galeria lui Dinamo după victoria din Ghencea
Mărgăritescu salută galeria lui Dinamo după victoria din Ghencea

- În final, te întreb dacă ai jucat vreodată în vreun meci aranjat?
- Sincer, nu. Oricum, niciodată într-un meci pe care trebuia să-l pierdem. A fost unul singur, la Iași, în 2007. Dacă se termina egal, ieșeam campioni, iar Iași avea nevoie de un egal. Înainte de meci am vorbit cu ei. Le era frică să nu le dăm multe, nouă ne era bun și un egal. Am vorbit între jucători, chiar pe teren: “Ne e bun egalul și vouă și nouă”. Nu a fost niciun ban la mijloc. Meciul ne-a dus de așa natură încât a fost egal. După ce au egalat ei, am lăsat-o așa, la relanti. Bine, Dănciulescu a avut două ocazii să dea gol, el ne spusese: “Dacă o am să dau gol, dau!”. Avea simțul de golgeter.  

Cred că Dinamo ar fi mult mai bine dacă s-ar întoarce Badea cu Borcea. Când erau lângă echipă, simțeam asta și ne motivau pe toate planurile. S-a cam pierdut spiritul dinamovist în teren.
- Andrei Mărgăritescu

Citește și alte știri:



Lucian Viziru și-a luat soția și au părăsit România definitiv. Azi e de nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă acum
Libertatea
Comentarii (3)
Adrian Popescu  •  19 Ianuarie 2021, 06:27

Margaritescu un fotbalist întâmplător cu aere de interlop....La groapa de gunoi a istoriei cu el...

dobrin  •  18 Ianuarie 2021, 19:30
Postat de andrey.fcd pe 18 Ianuarie 2021, 16:13

Mulți consideră că fostul mijlocaș de fier a abandonat de fapt calea credinței, pocâindu-se, însă campionul cu Dinamo din 2007 - în prezent antrenor de copii și juniori la un club privat de fotbal din Pitești - nu îi ia în seamă V-ati angajat copii de a 4-a sa scrie la voi la redactie?

Mai nou, GSP face reclama la sectanti.

andrey.fcd  •  18 Ianuarie 2021, 16:13

Mulți consideră că fostul mijlocaș de fier a abandonat de fapt calea credinței, pocâindu-se, însă campionul cu Dinamo din 2007 - în prezent antrenor de copii și juniori la un club privat de fotbal din Pitești - nu îi ia în seamă V-ati angajat copii de a 4-a sa scrie la voi la redactie?

Vezi toate comentariile (3 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
14:00 Tenis, WTA
Turneul din Lyon
Digi 2
15:00 Tenis, WTA
Turneul din Doha
Digi 2
17:30 Fotbal, Liga 1
Sepsi - Chindia
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Liga 1
Viitorul - Academica Clinceni
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:30 Fotbal, Bundesliga
Schalke 04 - Mainz
Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2
22:00 Fotbal, La Liga
Valencia - Villarreal
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet
Liga 1