FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO Suporterii lui Dinamo au mai remarcat o anomalie: „Asta e explicația serioasă. Am vrea să le aflăm și pe cele mai puțin serioase”

Autocarul lui Dinamo e înmatriculat pe Argeș / Sursă foto: Facebook
Autocarul lui Dinamo e înmatriculat pe Argeș / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 15 noiembrie 2023 17:57 / Actualizat joi, 16 noiembrie 2023 01:24

Suporterii lui Dinamo se întrebau zilele trecute, în mediul online, de ce autocarul echipei e înmatriculat în alt județ și nu pe București. 

Răspunsul e unul cât se poate de simplu. Un afacerist din Câmpulung, Claudiu Ciolan, fost sponsor al echipei, a răscumpărat anul trecut autovehiculul pierdut pentru o vreme de dinamoviști, înmatriculându-l pe județul Argeș.

Susținătorii roș-albilor, îngândurați din cauza situației lui Dinamo din clasament, au făcut haz de necaz cu privire la ipostaza cu autocarul. 

Burcă? Jucătorii? Cine ar trebui să plece de la Dinamo? Campionul din 2007 a dat verdictul: „Dacă gândești așa, mai bine nu mai vii deloc”
DINAMO
Burcă? Jucătorii? Cine ar trebui să plece de la Dinamo? Campionul din 2007 a dat verdictul: „Dacă gândești așa, mai bine nu mai vii deloc”

„Rămânem cu AG sau sunt șanse să ne întoarcem... la B?” 🤪

„Suporterii se întreabă de ce avem număr de Argeș la autocar și nu număr de București. Explicația serioasă este că unul din sponsorii lui Dinamo, Smile Center, a răscumpărat autocarul și l-a pus la dispoziția clubului. 

Am vrea să aflăm și explicațiile voastre mai puțin serioase. La fel cum suntem curioși să știm ce părere aveți: rămânem cu AG sau sunt șanse să ne întoarcem... la B?”, au scris cei din „DDB Italia”, o importantă pagină a fanilor dinamoviști. 

Suporterii lui Dinamo au mai remarcat o anomalie: „Asta e explicația serioasă. Am vrea să le aflăm și pe cele mai puțin serioase”
Autocarul lui Dinamo e înmatriculat pe Argeș / Sursă foto: Facebook

Roș-albii folosesc în prezent autocarul înmatriculat pe județul Argeș. În vară, oficialii clubului au transmis că au studiat ideea achiziționării unui autocar, doar că altele sunt prioritățile grupării, una aflată în insolvență.

„Au ajutat clubul în situații cheie, puțini știu”

Cristi Herciu, fost administrator și manager de marketing la Dinamo, a comentat și el împrejurarea respectivă: „Lumea ar trebui să le mulțumească oamenilor precum Marin Iuhasz și Claudiu Ciolan, au ajutat clubul în situații cheie, dar puțini știu”.

În martie 2022, Dinamo a reintrat în posesia autovehiculului cu care prima echipă a grupării s-a deplasat în ultimii 15 ani. Autocarul era în proprietatea lui Ionuț Negoiță, fostul patron primind 42.000 de euro în schimbul său.

Autocarul lui Dinamo, răscumpărat de un afacerist din Argeș

Mai mulți oameni de afaceri au fost în tratative să achiziționeze autocarul ce-a costat 400.000 de euro în 2007. Patronul de la Smile Center, Claudiu Ciolan, fost sponsor al clubului, a fost cel ce „a adjudecat” autovehiculul, el fiind un pătimaș susținător al „câinilor roșii”.

Suporterii lui Dinamo au mai remarcat o anomalie: „Asta e explicația serioasă. Am vrea să le aflăm și pe cele mai puțin serioase”
Autocarul recuperat de Dinamo de la Ionuț Negoiță

În prima parte a lui 2022, Răzvan Zăvăleanu decisese ca Dinamo să renunțe la autocarul echipei, pentru care „câinii” îi plăteau lui Ionuț Negoiță o sumă de bani pe care au considerat-o nejustificată atunci, 1,04 euro / kilometru.

Dinamo va testa în iarnă doi jucători de la echipa lui Claudiu Ciolan

Dinamo va testa în cantonamentul de iarnă doi tineri cu potențial, mijlocașul Ștefan Ghiță (22 de ani) și stoperul Laurențiu Hagiu (20 de ani), recomandați pentru prestațiile în al treilea eșalon, la Câmpulung Muscel, echipa fostului sponsor al „câinilor”, omul de afaceri, Claudiu Ciolan, care a împrumutat autocarul grupării.

Conform informatiademuscel.ro, cei doi jucători vor participa la stagiul de pregătire invernal al ”câinilor”, urmând ca staff-ul tehnic să dea verdictul în privința lor.

În acest an, formația musceleană a bifat două amicale cu Dinamo, 0-3 pe propriul teren, 2-10 în vară la Snagov. Formația din eșalonul al treilea este patronată de Claudiu Ciolan, fost sponsor la Dinamo.

VIDEO Cine trebuia să vină la Dinamo? Vlad Iacob: "Erau așteptați doi investitori noi după ce planul de reorganizare era aprobat. N-a venit nimeni"

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Burcă? Jucătorii? Cine ar trebui să plece de la Dinamo? Campionul din 2007 a dat verdictul: „Dacă gândești așa, mai bine nu mai vii deloc”

Cum arată gazonul de pe „Arcul de Triumf” » Dinamo joacă aici ultimele meciuri din 2023

Vlad Iacob nu are încredere în șefii de la Dinamo: „Nu au capacitatea de a conduce clubul. Eu mă ghidez după un aforism”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează