FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

Tibi Bălan a înscris de două ori în victoria cu 5-0 cu Buftea

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 martie 2009 00:00

Formaţia pregătită de Dan Petrescu a câştigat, marţi seară, scor 5-0, partida amicală disputată cu porţile închise pe stadionul "Tineretului" din Urziceni, împotriva echipei din Liga a II-a, CS Buftea, transmite corespondentul NewsIn.

Ialomiţenii au marcat prin Tibi Bălan, de două ori, Marius Bilaşco, care a reuşit şi el o dublă, unul dintre goluri fiind înscris din penalty, în timp ce ultima reuşită i-a aparţinut lui Iulian Apostol.

Tehnicianul Dan Petrescu a început meciul în următoarea formulă: C. Grigore - E. Nicu, Galamaz, Fernandes, Bordeanu - Pădureţu, Burns, Brandan, S. Frunză - T. Bălan, Dănălache.

În repriza secundă, antrenorul Unirii Urziceni a rulat tot lotul, cu excepţia atacanţilor Marius Onofraş şi Daniel Stan, ambii accidentaţi.

Altfel, mijlocaşul australian Jacob Burns a fost convocat la echipa naţională pentru partida contra selecţionatei Uzbekistanului, din preliminariile Campionatului Mondial din 2010.

sursa NewsIn

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele

Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează