FOTBAL  »  Superliga  »  FLASH

Ultimele noutăţi din fotbalul intern

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 iulie 2009 00:00

OŢELUL
"Prindem Europa"

Antrenorul Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial ieri şi s-a declarat încrezător să îndeplinească obiectivul fixat de conducere, participarea în Europa League. "Sînt mulţumit de lot. Sînt bucuros că am concurenţă pe toate posturile şi pot spune că aici, la Galaţi, sînt condiţii pentru a prinde o Cupă Europeană", a declarat "Neamţul". (Cornelia Dobrescu)

POLI IAŞI
Pleacă patru, vin trei

Petre Grigoraş a renunţat la Sandu, Cojocnean, Teuşan şi I. Cristian, pe care i-a testat în amicalele de pînă acum. În cantonamentul din Austria, unde moldovenii vor pleca mîine, sînt aşteptaţi Cristian Constantin (mijlocaş stînga, ultima oară la CS Otopeni), George Bîrlădeanu (mijlocaş dreapta, Dunărea Galaţi) şi Salif Nogo (fundaş central, liber de contract). (Cristian Tufeanu)

AMICALE

U Craiova - Zell Am See (Austria, amatori)    9-1
Au marcat pentru olteni: M. Costea (3), Dina (2), Prepeliţă, Gogoşoiu, Fl. Costea şi Ologu
U Craiova (repriza I): S. Lung jr. - Dănănae, D. Stoica, R. Barbu, Şoavă - Prepeliţă, Dilevski, Nicolae, M. Costea - Dina, Gogoşoiu
U Craiova (repriza a II-a): Merlier - Bărboianu, Popescu, D. Stoica, Rose - Firţulescu, Wobay, Ologu, Roman (Bran) - Fl. Costea, V. Badea. Antrenor: Daniel Mogoşanu

FC Braşov - Gloria Bistriţa    3-1
Au marcat: Hadnagy (45Ă1, 69), Măldărăşanu (78) / Achim (37)
FC Braşov: D. Coman - I. Voicu, Abrudan, N. Constantin, Senin - M. Roman, M. Cristescu, Măldărăşanu, C. Munteanu - D. Zaharia, Sburlea. Antrenor: Nicolo Napoli. Au mai jucat: Kajcsa, B. Niculae, Oros, Cr. Ionescu, Mateiu, Grigore, Chipciu, Hadnagy şi C. Dedu
Gloria: Albuţ - Vagner, Frăsinescu, A. Rus, Turcu - Achim, A. Mureşan, A. Enescu, Ioviţă - L. Sînmărtean, Hora. Antrenor: Sandu Tăbîrcă. Au mai jucat: C. Petre, Coroian, Balint, Cornea, M. Roman, Pelecaci, Nicola, C. Borbely, Tîrnăvean

Petrolul Ploieşti - Urziceni    2-2
Au marcat: Elek (55), Muţiu (66) / Rusescu (12), B. Fernandes (85)
Urziceni: Arlauskis - E. Nicu, B. Mijatovici, Mehmedovici, Bordeanu - Todoran, Ricardo, I. Apostol, Onofraş - Dănălache, Rusescu. Antrenor: Dan Petrescu. După pauză a fost rulat tot lotul.

Internaţional Curtea de Argeş - Astra Ploieşti    1-1
Au marcat: Jianu (45) / Şt. Ciobanu (80-pen.)
Internaţional: M. Popa - Băcilă, Chiricheş, Fl. Popa, R. Neagu - Gado, Răduţ, Cl. Voiculeţ, Frăsinescu - Cl. Ionescu, Jianu. Antrenor: Ştefan Stoica. Au mai jucat: Pampea, Lazăr, Itu, Bier, M. Matei, Viera, E. Kone, Ciucur, Catană, Zăgrean
Astra: Iatan - Ov. Mihalache, Rohat, Oprsal, V. Sandu - V. Gheorghe, Seto, Paulinho, Al. Stan - G. Păun, Stancovici. Antrenor: Ion Moldovan. Au mai jucat: Şt. Ciobanu, C. Crăciun, Chiacu, Tigoianu, Omoduemuke, Gafiţa

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele

Dorit de Dinamo, Eduard Radaslavescu a decis și a semnat: „N-am stat pe gânduri”
Superliga

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează