FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Un oficial din Liga 1, atac ironic la adresa lui Dan Petrescu: "Vrem și noi să fim «albitrați» corect"

FOTO: Ionuț Tabultoc / Gazeta Sporturilor
FOTO: Ionuț Tabultoc / Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 18 septembrie 2017 17:51

Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, s-a plâns de maniera în care echipa sa a fost arbitrată în acest start de sezon, trimițând în același timp un atac ironic la adresa lui Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, cel care a stâlcit în câteva rânduri numele arbitrilor, intitulându-i "albitri". 

"După 10 etape am făcut și eu o statistică micuță și putem vorbi de greșeli omenești, dar cam multe împotriva Chiajnei. Ar fi bine să fie corecți cu toată lumea, nu să existe două categorii, echipe dezavantaje clar și altele avantajate.

În cazul echipei mele, vorbesc de goluri anulate eronat, de exemplu, la Chiajna cu Iași, Chiajna - Viitorul. Domnule, goluri anulate. Astea sunt puncte pierdute de noi și nu din cauza noastră, ci pe fluierele și pe fanioanele arbitrilor. După aceea penalty-uri neacordate pentru noi sau tocmai, acordate foarte ușor adversarilor.

Mă refer la penalty-ul din meciul cu CFR, nu am nimic cu ei, dar noi nu am primit penalty-uri foarte clare, henț, fault în careu și așa mai departe. În zece etape avem trei goluri anulate și trei penalty-uri neacordate, deci șase faze în zece meciuri. E mai mult de jumătate, deja se depășește o limită a bunului simț. De judecat se spune că are cine să judece, dar se vede cum se judecă. Caz concret, un arbitru care m-a dezavantajat într-un meci, m-a dezavantajat și în altul și nu i s-a întâmplat nimic.

Ce trebuie să facem ca să fim tratați corect? Nu cerem decât să fim «albitrați» corect. Dacă le spun «albitri» poate o fim și noi avantajați. Și sincer chiar îmi place cum sună. Glumesc acum, dar «albitri» a spus Dan Petrescu. E un antrenor foarte bun, pe care îl apreciez, dar mai glumim și noi, ca să detensionăm atmosfera", a dezvăluit președintele Concordiei, în exclusivitate pentru GSP.RO. 

Vezi și: EXCLUSIV Miriuță, blocat de oficialii Concordiei în drumul spre Dinamo: "Trebuie să înțeleagă situația, nu este moral!"

Citește și:
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Altele
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
El este omul cu banii din spatele noului proiect Sportul Studențesc: deține un imperiu!
Superliga
El este omul cu banii din spatele noului proiect Sportul Studențesc: deține un imperiu!
Posibil șoc pe finalul perioadei de mercato: 3,4 milioane de dolari pentru Cîrjan din MLS! Dinamo a respins prima ofertă
Superliga
Posibil șoc pe finalul perioadei de mercato: 3,4 milioane de dolari pentru Cîrjan din MLS! Dinamo a respins prima ofertă
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Profit.ro
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”


Comentarii (42)
424897461037738
Nicu Valentin Vasiliu  •  19 Septembrie 2017, 11:58

stai ca vine meciu cu Steaua Cfr si scorul cred ca va fi 3 la 1 pentru steaua . Va marca cfr din penalti si le va da steaua 3 sa le arate fotbal descultilor de la cfr . Si daca eram fotbalist pe unde il prindeam pe Omrani *** ! hiena aia de fotbalist care cade mereu prin careu

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

282906812206146
Ionel Ghiata  •  19 Septembrie 2017, 09:45

Dar președintele echipei Concordia nu spune nimic cum sau salvat în ultimii doi ani de la retrogradare cu ajutorul mafiei din arbitrajul romanesc.

daniaania
daniaania  •  19 Septembrie 2017, 09:35

Normal ca se exagereaza si totul a inceput de la fcsb. Speram sa-i batem joi tot cu penalty !!! Suntem obisnuiti cu circul ,cand vrem sa castigam campionatul !!!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează