Articol de GSP - Publicat marti, 01 noiembrie 2016 10:15
Azdren Llullaku are un sezon excelent, marcând 12 goluri în Liga 1, pentru Gaz Metan.
Jucătorul a intrat în vederile lui Gigi Becali, care a fost impresionat de albanez. Mijlocașul de 28 de ani a vorbit despre transferul la echipa roș-albastră spunând că i-ar plăcea să joace sub comanda lui Reghe.
"Gaz Metan a contat enorm în cariera mea. Acestei echipe îi datorez convocările mele la naționala Albaniei. În iarnă intru în ultimele 6 luni de contract cu cei de la Mediaş, iar dacă cei de aici vor să obţină o sumă de bani pe mine, cred că este cel mai bine pentru ambele părţi ca eu să plec la o altă formaţie.
Mi-ar plăcea să mă transfer la Steaua, dar până în iarnă nu pot face nimic. Mi-ar plăcea să fac pereche cu Alibec, pe care îl consider unul dintre cei mai buni atacanţi din Liga 1. Dar şi pe Golubovici îl consider un atacant bun. Totuși nu mi-aş dori să trec prin ce trece el acum la Steaua. Nu aş vrea să prind o asemenea pasă proastă și să marchez atât de rar", a spus Llullaku pentru Fanatik.
600.000 €este cota lui Llullaku, potrivit transfermarkt.de
Citește și: ÎL REFUZĂ pe jucătorul care i-a atras atenția lui Gigi! Motivul pentru care MM nu-l vrea la Steaua
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.