Articol de GSP - Publicat marti, 01 iulie 2008 00:00
Primele partide amicale din această pauză competiţională au oferit şi primele concluzii despre noile achiziţii făcute de principalele echipe din campionat.
DINAMO
În primul amical din cantonamentul austriac, cu FC Dudenhofen (6-0), primul brazilian din istoria lui Dinamo, Thiago, a avut o evoluţie apreciată. Mijlocaşul stînga de 23 de ani a dat satisfacţie în cele 45 de minute în care a jucat. Şi-a pus în valoare calităţile ce l-au recomandat pentru transfer, viteză şi centrări bune, arătînd că ştie şi cu mingea.
O altă achiziţie, atacantul Andrei Cristea, a debutat cu gol la doar două minute de la intrarea sa pe teren!
În partida cu Eintracht Braunschweig (1-0), Ilie Iordache şi-a menţinut cursele şi driblingurile pe care le etala la Pandurii, iar în minutul 11 i-a pasat decisiv lui Miranda, însă argentinianul a pierdut uşor mingea.
STEAUA
Primul amical al Stelei din această vară (2-0 cu Maribor) a fost un bun prilej pentru Marius Lăcătuş să testeze noile achiziţii. Primul gol a fost creat de trei oameni, două noi achiziţii şi un revenit la echipă. O combinaţie de efect pe traseul Szekely - Ochiroşii - Stancu a fost finalizată de ultimul, aflat la primul gol în tricoul roş-albastru.
Cu o singură pasă greşită în primul mitan, Tiago, portughezul adus de la Estrela Amadora nu a avut practic adversar la mijlocul terenului. Lusitanul a alergat enorm şi s-a completat excelent pe faza defensivă cu Pleşan.
Janos Szekely a evoluat şi el foarte bine în partea dreaptă a liniei mediane, centrările sale creînd panică în careul advers.
De altfel, în startul reprizei secunde, acelaşi Szekely a majorat diferenţa, după o incursiune a lui Claudiu Ionescu.
CFR CLUJ
Clujenii au făcut un meci prost în primul amical din Austria, remizînd 1-1 cu Groclin, după golul lui Didy, primul de la revenirea pe teren a brazilianului.
Dintre achiziţii, Ioan Andone l-a titularizat pe Alvaro Pereira pe flancul stîng al defensivei, deşi uruguayanul pentru care CFR a plătit 2,5 milioane de euro a ocupat postul de mijlocaş stînga la Argentinos. Pereira a avut o prestaţie slabă, ca şi Alcantara, stoperul brazilian fiind aproape de un autogol în prima repriză. Prette a intrat în repriza a doua, evoluînd în nota echipei.
RAPID
Într-un amical disputat împotriva Sportului Studenţesc (3-2) la baza Pro Rapid, giuleştenii au putut să-i vadă la lucru pe cei doi fotbalişti veniţi de la Nacional Madeira, brazilianul Spadacio i portughezul Fernandes.
Spadacio a făcut spectacol contra Sportului, în vreme ce stoperul n-a părut peste Maftei ori Constantin.
Contribuţia pe care a adus-o la două dintre cele trei goluri, plus alte faze spectaculoase care l-au avut ca protagonist i-au creat lui Juliano Spadacio (27 de ani) scenariul potrivit pentru un debut excelent în alb-vişiniu. Mijlocaşul brazilian a apărut în echipa folosită de Jose Peseiro în repriza a doua şi a evoluat în spatele vîrfurilor Boya şi Dobroiu.
În acelaşi timp s-a aflat pe teren şi celălalt fotbalist transferat de la Nacional Funchal, Ricardo Fernandes (30 de ani), dar fundaşul n-a izbutit să impresioneze.

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!