FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

VIDEO Gheorghe Hagi, mesaj pentru contestatari: „Li se pune un nod în gât că eu am jucat la Madrid și Barcelona”

Articol de GSP - Publicat marti, 24 septembrie 2019 12:59

Gheorghe Hagi (54 de ani) a susținut o nouă conferință „incendiară”, după meciul câștigat cu Poli Iași, scor 2-1, în etapa a zecea din Liga 1. 

Vezi AICI desfășurarea partidei

„Regele” a ținut să le reamintească celor care îl contestă că a jucat la două dintre cele mai importante cluburi din Europa, Barcelona și Real Madrid, și totuși rămâne modest ca manager al Viitorului, neanunțându-și candidatura la titlu. 


„Din primii șase, sunt singurul care am spus că nu suntem înscriși la campionat, dar uite că suntem acolo. Toți s-au înscris la titlu. Am văzut că și ăia de pe locul 12, de pe locul 10. Eu sunt acolo și am zis că nu, eu vreau play-off, pentru că eu îmi văd măsura.  

Am atâta experiență, încât știu că nu e bine să vorbești în fotbal înainte. Asta face parte din strategie, din experiență, din ce am eu mai bun, din ce am învățat la nivelul ăla cel mai mare, pentru că sunt singurul român care am fost... și cred că nu greșesc. Unii știu și li se pune un nod în gât. Sunt singurul care a jucat la Madrid și la Barcelona.  

Dragilor, când o să mai vină și altul care să ajungă acolo, să joace la ambele cluburi, să fie în primii 100 din lume din toate timpurile, care face și o academie, bagă toți banii în fotbal... vom vedea”, a spus Gheorghe Hagi, la conferință. 

Gheorghe Hagi a plecat de la Steaua în 1990 și a jucat la Real Madrid până în 1992. La rivala Barcelona a ajuns doi ani mai târziu, de la Brescia și a jucat până în 1996, când a plecat la Galatasaray. 

CELE MAI TARI MOMENTE DIN CONFERINȚA LUI HAGI

VEZI ȘI:

VIDEO Gheorghe Hagi reaprinde conflictul cu Dan Petrescu: „Eu nu sunt Petrescu să plec de la meci” + „Înțepături” și la adresa FRF

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Altele
Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (28)
markksson
markksson  •  27 Septembrie 2019, 01:08

@ godot, pentru tine e mesajul dinainte.

markksson
markksson  •  27 Septembrie 2019, 01:05

E adevarat ca la Real si Barca Hagi nu a facut mare lucru. Pe de alta parte, ai cam intins coarda cu "Galata in lumea a 2-a" (a castigat Cupa UEFA si Supercupa Europei acolo) si "Brescia in lumea a 3-a" (Hagi a fost in super-forma in anul cand au promovat inapoi in Serie A, chiar inainte de mondialul din 94). Poate te mai documentezi ...

130661668133038
George Sirbu  •  25 Septembrie 2019, 08:53

D-le Hagi felicitari pentru activitatea dvs.De Cristi Chivu ce parere aveti ,mai ales despre evolutiile sale la Ajax,Roma si Inter?Fara nici un fel de insinuare.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează
Close