FOTBAL  »  Superliga  »  CSMS IAȘI - RAPID 0-0

VIDEO Victorie furată » Radu Petrescu le-a refuzat un penalty rapidiștilor în remiza cu CSMS Iași, scor 0-0

Articol de - Publicat marti, 05 mai 2015 00:00

Dacă Iaşiul s-a mulţumit cu un punct, oaspeţii n-au reuşit să pună în pericol poarta lui Grahovac, iar la singura ocazie importantă, Radu Petrescu le-a refuzat un penalty clar.

Cum prima repriză a avut doar ritm, nu şi ocazii clare de gol, spectatorii şi-au umplut timpul vînîndu-l pe Pancu.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Alintat "diamantul din Nicolina”, faptul că acesta a adus, direct sau indirect, jumătate de milion de euro fotbalului ieşean sau că e cel mai valoros fotbalist crescut în Copou, a fost şters cu buretele după turbulenţele apărute în ultimii ani, Pancone fiind huiduit aproape la fiecare atingere a mingii.

Accidentarea veteranului a silit asistenţa să încerce să guste şi jocul tacticizat gîndit de cei doi antrenori italieni.

Aspectul partidei s-a păstrat şi după odihnă, principala preocupare a ambelor tabere fiind de a nu primi gol. Cu doi foşti fundaşi din Serie A ştiind perfect să comande o astfel de partitură, obiectivele au fost atinse, chiar dacă preţul spectacular plătit a fost mare, raportul şuturilor cadrate fiind doar 2-1.

Astfel, chiar dacă a pierdut primele puncte acasă din retur, CSMS a mai făcut un pas important către evitarea retrogradării, în timp ce Rapid continuă să spere că va evita matineul.

Veteranii s-au accidentat

La încălzirea dinaintea partidei, Daniel Niculae s-a lovit şi n-a putut începe partida ca titular. În locul său a intrat Benson, iar giuleştenii n-au avut decît 6 fotbalişti pe bancă. Şi alt membru al gărzii vechi rapidiste a fost înlocuit din motive medicale. Chiar localnicul Pancu, acesta lăsîndu-i locul lui Kikas după doar 32 de minute.

Scandal pentru henţul lui Voicu

Giuleştenii au făcut scandal la vestiare la finalul meciului, reproșîndu-i lui Radu Petrescu penalty-ul la hențul lui Voicu. "Ai distrus clubul ăsta!", au urlat cîţiva membri ai staff-ului bucureştean după "central".

"Recunosc, mingea m-a lovit în mînă, dar n-am vrut. Era de aproape", a comentat Ionuţ Voicu faza.

Şi ieşenii au cerut penalty în minutul 54, cînd Bole s-a ciocnit de Garai în careu, însă acelaşi Petrescu a lăsat jocul să continue.

"A fost penalty clar! Radu Petrescu ori e orb, ori e rău-intenționat! În ambele situații, ar trebui scos din arbitraj"
Adrian Porumboiu

"Arbitrajul a fost ireproșabil"
Florin Prunea, președinte CSMS Iași

"Mă bucur că am obţinut un rezultat bun împotriva Rapidului. Cred că mai avem nevoie de 3 puncte pentru a ne salva"
Nicolo Napoli, antrenor CSMS Iaşi

csms iasi rapid 0 0

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (33)
irinaspi
irinaspi  •  05 Mai 2015, 10:48

De faza in care un rapidist placheaza adversarul in careu de ce nu va referiti?...A fost in accelasi meci...Sau deja se poarta ochelari....de cal.

eugeniustin
eugeniustin  •  05 Mai 2015, 10:44

se mai intampla sa fi dezavantajat de arbitri, problema-tuturor echipelor in liga 1-este ca se marcheaza FOARTE putin!!!

mario_seppona
mario_seppona  •  05 Mai 2015, 09:48
Postat de dora pe 05 Mai 2015, 09:38

Rapidul sufera de o impotență ofensivă. Face un bun joc de apărare, distruge cu mijlocașii defensivi atacurile adversarilor dar nu știe / nu poate să pună în pericol poarta adversarilor. Fundadul stinga nu urca mai deloc, nu exista conducator de joc - un numar 10 gen Cernat sau Teixeira - iar jucatorii ofensivi de aseara au fost praf. Nu poti cersi un penalty dupa ce aproape 90 de minute nu ai avut nicio ocazie la poarta gazdelor.

cum adica mestere nu poti sa ceri penalty atunci cand chiar este? faptul ca nu ai avut ocazii de poarta e o scuza in a nu da penalty atunci cand se impune? doamne, mari iti sunt tribunele virtuale ale fotbalului romanesc! si multi arierati iau loc in ele!

Vezi toate comentariile (33)
Comentează