FOTBAL  »  Superliga  »  

"Vreau 9 puncte din următoarele 3 meciuri!"

Articol de - Publicat luni, 17 martie 2008 00:00

Eugen Neagoe este mulţumit de victoria obţinută de elevii săi la Buzău (1-3), dar vrea ca gorjenii să rămînă concentraţi şi în următoarele meciuri. „Nu prea am avut timp să ne bucurăm pentru succesul cu Gloria pentru că imediat avem un alt meci important, cu Ceahlăul. De acum înainte fiecare întîlnire este importantă şi din fiecare trebuie să scoatem maxim cît putem”, a afirmat tehnicianul.

 

Pentru că pînă la finalul sezonului mai sînt 11 etape, ceea ce înseamnă alte 33 de puncte, Neagoe spune că retrogradarea poate fi evitată. „Avem trei meciuri consecutive cu echipe care se află în partea de jos a clasamentului, aşa că e important ce vom face. Apoi vine seria de partide grele cu CFR, Dinamo şi Rapid, din care sînt sigur că vom scoate ceva şi astfel să ne salvăm. Pentru a ne atinge acest obiectiv trebuie să ne păstrăm concentrarea, determinarea şi jocul bun”, a explicat tehnicianul.

„Nu avem timp de reproşuri sau laude. Sîntem conectaţi la importanţa fiecărui joc, mai ales că urmăează partidele cu Ceahlăul, cu Farul şi cu Poli Iaşi, din care îmi doresc să scoatem nouă puncte. Sînt convins că echipa are putere să obţină victorii în aceste trei jocuri şi apoi vedem unde ne aflăm”, a afirmat Neagoe.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Superliga
Cutremur la CFR Cluj! Damjan Djokovic și juristul clubului, anchetați pentru pariuri
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Superliga
Cealaltă față a lui Eddy Gnahore » Ce făcea în vestiarul lui Dinamo: „S-a contrat cu Kopic”
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
Superliga
Gigantul Benfica negociază transferul atacantului din România! » Sumele afacerii
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (2)
 •  24 Aprilie 2009, 20:47

dinamo cea mai tare din parcare argesul retrogradeaza impreuna cu buzau iasu gaz metan si otopeni dinamo termina campionatul la 9 puncte de urmaritoarea ei timisoara nu mai primeste cele6 puncte dinamo cea mai tare golgheter va fi niculae cu danciulescu eu sunt caine pana la moarte

 •  23 Aprilie 2009, 16:43

dinamo castiga campionatul steaua termina pe 2 si pe trei timisoara

Vezi toate comentariile (2)
Comentează