FOTBAL  »  LIGA 2  »  CHINDIA

Motivul demiterii-șoc din Liga 2: „Nu i-a băgat în schemă pe cei din sfera politică. Trebuia să fie mai diplomat, «a jucat-o» prost”

Dragoș Militaru și-a reziliat azi contractul cu Chindia Târgoviște
Dragoș Militaru și-a reziliat azi contractul cu Chindia Târgoviște

Articol de - Publicat joi, 17 august 2023 20:10 / Actualizat joi, 17 august 2023 21:40

Dragoș Militaru și-a reziliat azi contractul cu Chindia Târgoviște, după doar 3 meciuri: două egaluri în campionat, cu Steaua, 1-1, și Slatina 0-0, și o victorie în Cupă, 5-0 cu Blejoi.

Deși zvonurile schimbării erau active de câteva zile, ședința oficială a fost aseară, după meciul din Prahova. 

Favorit să preia banca tehnică e Vasile Miriuță, 54 de ani, „principal” la Minaur Baia Mare în partea secundă a stagiunii trecute. Negocierile cu Dan Alexa au picat joi, după cum a scris GSP.ro.

„Deși este un tip foarte bine pregătit, nu se putea lucra cu el”

Motivul demiterii-șoc din Liga 2: „Nu i-a băgat în schemă pe cei din sfera politică. Trebuia să fie mai diplomat, «a jucat-o» prost”

Surse din club au explicat că antrenorul oltean a avut pretenții prea mari și nu a favorizat imixtiunea politică de la Chindia, iar acest lucru i-a fost fatal.

„A făcut aceleași prostii pe care le-a făcut și la Dej. El trecea peste președinte și se ducea direct la primar. Când, pe final de sezon, a început să discute despre prelungirea contractului, nu-l mai băga în seamă pe superiorul lui, se ducea la primar și îi spunea că el a făcut, a dres și că vrea 5 mii de euro pe lună. 

I s-a spus că e cam mult, e peste ceea ce poate oferi Unirea Dej, dar că se dorește păstrarea lui. Când a văzut primarul ce avânt și-a luat Militaru, ce pretenții avea, l-a tras pe Magdaș pe margine și i-a spus să nu-i dea mai mult de 2.500 și, dacă nu, să scăpe de el, că nu-i place, că nu respectă autoritatea. 

La Târgoviște a făcut același lucru. Nu era curios de jucătorii pe care îi propunea Cordoș, nu era curios de oamenii din Consiliul Județean, el umbla numai cu omul primarului. Așa s-a ajuns să nu-l mai suporte și să vrea să-l dea afară. Nu puteau lucra cu el. 

Deși este un tip foarte bine pregătit, el se crede deja Nagelsmann și se cam p**ă pe toți, ceea ce în România nu prea poți. Trebuie să fi un picuț mai diplomat. 

Dacă nu negociezi zona decizională împreună cu reprezentantul ăluia care dă banii, reprezentantul unuia din sfera politică, nu ai ce face, trebuie să îi bagi în schemă, fiindcă finanțarea ta de acolo vine. 

Poate ăștia sunt niște imbecili în materie de fotbal, el, ca fond, poate să aibă dreptate, dar ca și context «o joacă» prost. Și atunci, «jucând-o» prost, s-au supărat ăștia pe el și au zis să-l dea afară”, au spus surse citate de liga2.ro.

VIDEO Dragoș Militaru chiar e Nagelsmann de România! Cât timp petrece pe analiza video a adversarului: „Stau și câte 5 ore! Revăd partida de 2-3 ori”

Cutremur la Chindia Târgoviște » Dragoș Militaru și 4 colaboratori ai lui, demiși după succesul cu 5-0 din Cupa României!
CHINDIA
Cutremur la Chindia Târgoviște » Dragoș Militaru și 4 colaboratori ai lui, demiși după succesul cu 5-0 din Cupa României!
Încă o plecare surpriză în fotbalul românesc » Și-a dat demisia după eșecul neașteptat din ultimul meci: „M-a surprins decizia lui!”
DEMITERE
Încă o plecare surpriză în fotbalul românesc » Și-a dat demisia după eșecul neașteptat din ultimul meci: „M-a surprins decizia lui!”
Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează