FOTBAL  »  LIGA 2  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Cum i-a uimit Viorel Moldovan pe francezii de la L’Équipe: „Am arme de calibru!”

Articol de GSP - Publicat joi, 31 decembrie 2020 10:49 / Actualizat luni, 04 ianuarie 2021 14:33

Viorel Moldovan a participat la „Prietenii lui Ovidiu”, emisiune moderată de Ovidiu Ioanițoaia. Acesta a vorbit despre marea lui pasiune, vânătoarea. Ziariştii de la renumita publicaţie L'Equipe au realizat, la un moment dat, două pagini cu Moldovan la vânătoare.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Viorel Moldovan sau Moldo-gol, cum ți-au spus francezii, bine ai venit!
- Bine te-am găsit, nea Ovidiu! Moldo-gol mi s-a zis în Franța.

- Cum ai trecut peste lunile astea complicate?
- Am fost destul de precaut. Nici înainte nu prea eram un tip care să iasă prea mult. Evit ieșirile, anumite întâlniri. Nu mergeam în baruri sau cafenele. Îmi place să ies la un restaurant de calitate, să mănânc ceva, dar ținând cont de situația actuală încerc să stau cât mai departe de aglomerație. Sunt precaut pentru că nu este de joacă. Ați văzut câte probleme a stârnit acest virus.

- Nu ți-a fost greu să stai închis în casă?
- Am o cabană la Colibița, o zonă foarte frumoasă. Voi rămâne sus, la mine la munte, o perioadă de timp, e liniște, aer curat, nu te stresează nimeni, pot să fac drumeții în zonă, să mai ies la o vânătoare, că ăsta e hobby-ul meu. Îmi place foarte mult vânătoarea.

- Te-a prins și pe tine microbul ăsta.
- La început am făcut ieșiri cu Jean Vlădoiu și îi spuneam: "Măi Jane, înainte nu te înțelegeam nicicum de ce îți place vânătoarea! Acum încep să te înțeleg. Din om faci vânător, dar din vânător om nu mai faci niciodată". Am și arme de calibru. Un Holland&Holland Magnum 375, un Blaser și un Benelli.

- Ai trofee multe?
- Am, am. Cerbi carpatini, urși... Trofee interesante, dar nu ăsta e obiectivul. Obiectivul e să ieși în natură să te recreezi. Mie îmi place și sunt capabil să stau două săptămâni izolat, fără să mă deranjeze nimeni. Am această tărie, să stau liniștit. Eu în pandemie nu am suferit foarte mult pentru că sunt obișnut și retras așa.

EXCLUSIV Cum i-a uimit Viorel Moldovan pe francezii de la L’Équipe: „Am arme de calibru!”

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Poveste colosală spusă de Ovidiu Ioanițoaia: „Cutremur. Bum-bum-bum! Era unu' care trăgea cu tunul, că dăduse Napoli gol”

EXCLUSIV Giovanni Becali dezvăluie cum a făcut primii bani: „Am venit din stradă! Vindeam bilete la filme cu Kirk Douglas, Adriano Celentano, Gianni Morandi”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (13)
4097512296943709
Berti Robb  •  01 Ianuarie 2021, 21:38

Faptul că îi place să omoare animale cu sânge rece și fără să dețină acest drept anulează tot ceea ce reprezintă el ca om sportiv, iar ca și caracter dovedește încă o dată cruzimea omului față de mediul înconjurător! La fel și Vlădoiu, Țiriac și mulți alții care au asemenea plăceri bolnave!! Dacă ar fi ei cei vânați...oare cum s-ar simți?? Nu se știe când vor ajunge să fie ei cei vânați tocmai de bietele animale... Oricum, niște oameni fără valoare morală!

2595934257148470
Roxana Marinica  •  01 Ianuarie 2021, 18:37

*** ce sa.i ceri!! Poate din greseala *** ***!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2947853518578577
Alexandru Tudoran  •  01 Ianuarie 2021, 01:16

Cand o sa fie interzisa aceasta practica barbara, adica "vanatoarea"?Cand nu o sa mai avem animale pe pamant?Desi cele mai mari "animale" suntem noi, specia asta nenorocita ce a distrus aceasta planeta.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează