FOTBAL  »  LIGA 2  »  BARAJ RETROGRADARE

Unirea Slobozia - Comuna Recea 3-0 » Știm ultima retrogradată din Liga 2! „Remontada” cu scandal la primul meci cu spectatori al anului din România

UNIREA SLOBOZIA - COMUNA RECEA 3-0
UNIREA SLOBOZIA - COMUNA RECEA 3-0

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 mai 2021 13:00 / Actualizat sambata, 22 mai 2021 13:15

Unirea Slobozia s-a menținut dramatic în Liga 2, după ce a câștigat returul barajului de menținere, 3-0 cu ACS Comuna Recea (0-2 în tur). Pentru prima dată în 2021 în România, la meci au putut asista și spectatorii. 

  • Comuna Recea, Pandurii Târgu Jiu, Aerostar Bacău, CSM Reșița și CSM Slatina au retrogradat în Liga 3

După 0-0 la pauză, la capătul unei reprize liniștite, Unirea Slobozia a întors în 45 de minute soarta dublei manșe.

Ialomițenii au deschis scorul în minutul 52, prin Afalna, care a marcat cu un șut spectaculos de la 20 de metri. În final, meciul a devenit unul dramatic.

În minutul 82, Gabriel Lazăr a făcut 2-0, egalând scorul la general. Când meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri, Unirea Slobozia a dat lovitura și a făcut 3-0 după ce Marius Ciobanu a marcat cu un șut din mijlocul careului în minutul 90+4. 

Scandal și eliminări la final, în Unirea Slobozia - Comuna Recea

După gol, între jucătorii celor două echipe a izbucnit un scandal general, iar arbitrul Iulian Dima a acordat trei cartonașe roșii, două pentru gazde și unul pentru oaspeți.

Fani în tribune la Slobozia

Meciul de pe stadionul „1 mai”, din Slobozia, a fost primul din România care se desfășoară oficial cu fani în tribune în 2021. La arenă a fost permis, în limita capacității de 25%, accesul suporterilor care au respectat protocolul FRF și au prezentat dovada vaccinării împotriva coronavirusului,  un test PCR negativ sau un test antigen. 

FINAL. Unirea Slobozia - Comuna Recea 3-0

Echipe de start:

Unirea Slobozia: Gurău - Ibrian, Ozkara, Gab. Lazăr, Toma -Vasile, Trașcu - Adăscăliței, Moldovan, Radu - Năstase
Antrenor: Adrian Mihalcea

Comuna Recea: Railean - Mendoza, Oita, Burdet, Ispas - Fica, Akhmatov, Micas (C), Vasalie - Maries - Batin
Antrenor: Florin Fabian

Stadion: 1 Mai (Slobozia)
Arbitru: Dima Iulian (Bucureşti) / A1: Necula Mihaita (Bucureşti), A2: Vişan Florian Alexandru (Galaţi)

În tur, după o primă repriză echilibrată, fără goluri și cu puține ocazii de gol, gazdele au dat lovitura pe final de meci.

Mai întâi, Balha a reluat cu capul din șase metri și a deschis scorul în minutul 71. În minutul 90+2, Comuna Recea a dat lovitura prin Oiță, care a marcat cu un șut din centrul careului, stabilind scorul final. 

Play-out Liga 2: cum s-a desfășurat lupta pentru salvare

Citește și alte știri din Liga 2:

Scandal teribil la Rapid după promovarea echipei » Înjurături și acuzații de rasism: „Niculae a făcut o gafă imensă, va fi taxat”

Au „furat” startul! » Finala Cupei României nu e primul meci cu spectatori

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
gazistu
gazistu  •  22 Mai 2021, 17:27

comuna Recea.. hai ma sa fim seriosi....

catalin.palcu
catalin.palcu  •  22 Mai 2021, 16:28
Postat de catalynn pe 22 Mai 2021, 10:52

Doua echipe care au performat decent in L3 dar pt care L2 s-a dovedit o pălărie mult prea mare din moment ce sunt la retrogradare după doar un singur sezon.

E si mult totusi sa retrogradeze 5 echipe! Nu stiu vreo alta liga in lume unde sa retrogradeze un sfert din echipe.

dora
dora  •  22 Mai 2021, 15:03

Comuna Recea a fost o pată de culoare pitorească in Liga a 2-a ! S-ar putea sa nu retrogadeze daca Iasiul ori Astra se vor desfiinta si nu vor juca in sezonul urmator !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează