FOTBAL  »  LIGA 2  »  REVENIRE

VIDEO şi FOTO Venus şi Victoria Bucureşti au renăscut » Cele două s-au întîlnit în ziua marelui derby românesc: “Vrem în Liga 1”

Căpitanii celor două formații aleg mingea sau poarta +26   FOTO
Căpitanii celor două formații aleg mingea sau poarta

Articol de - Publicat sambata, 01 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 01 noiembrie 2014 19:49

Cînd una lua naştere, alta se desfiinţa. Vorbim despre formaţiile Victoria Bucureşti şi Venus Bucureşti, echipe care au însemnat ceva pentru fotbalul românesc în perioada comunistă, dar şi cea interbelică, iar astăzi s-au întîlnit pentru prima dată, însă într-un meci din Liga a IV-a bucureşteană.
Asociaţia Sport Club Venus Bucureşti s-a format la 5 iulie 1915, iar în anii '30 se bătea de la egal la egal cu marile echipe ale vremii Juventus, Ripensia ori Rapid. A avut o mulţime de bătălii, iar cele 8 titluri naţionale cîştigate stau dovada faptului că formaţia alb-negrilor a triumfat în multe lupte. După 1948, odată cu abdicarea Regelui Mihai şi creşterea influenţei avută de comunişti, Venus s-a stins uşor, dar sigur.

La peste 60 de ani de la apusul unei formaţii legendare, Robert Iulian Ţicleanu alături de alte rude ale fotbaliştilor Venusului au readus la viaţă formaţia bucureşteană: "Clubul nostru are legătură cu echipa adevărată a Venusului. Îl avem alături de noi pe Ştefan Gorgorin, nepotul marelui Nicolae Gorgorin, fotbalist care a cîştigat cu echipa bucureşteană trei titluri în 1937, 1939 şi 1940.

Din cadrul actualului club face parte şi Alexandru Vîlcov, care este preşedintele de onoare al formaţiei şi, totodată, fiul lui Colea Vîlcov, cel care făcea parte din legendara tripletă Vîlcov (n.r. – Colea, Valodea şi Petea)", spus preşedintele celor de la Venus, Robert Ţicleanu.

Echipa formată de aceştia s-a întîlnit, vineri, 31 octombrie 2014, ziua în care Steaua a trecut cu 3-0 de Dinamo în derby-ul de tradiţie al Ligii 1, cu Victoria Bucureşti, formaţie legendară din timpul comunismului, şi au terminat la egalitate, scor 2-2. Meciul a fost încrîncenat, au existat mulţi nervi, arbitrul eliminînd în finalul partidei un jucător al Venusului pentru cumul de cartonaşe galbene. Nemulţumit de rezultatul de egalitate, antrenorul alb-negrilor a recurs la un gest mai puţin întîlnit în fotbalul mare şi şi-a trimis elevii la sfîrşitul meciului să dea cîteva ture de teren.

Victoria Bucureşti s-a înfiinţat cînd Venus a murit, în anul 1949, însă cele mai mari performanţe le-a obţinut între 1987 şi 1989, cînd bucureştenii au încheiat de trei ori pe ultima treaptă a podiumului din prima Ligă. Clubul s-a desfiinţat în ianuarie 1990, cînd turul campionatului s-a desfăşurat sub regimul comunist, iar returul, venit după izbucnirea Revoluţiei, a fost marcat de instaurarea democraţiei în România. Din cele 18 echipe ale campionatului, cinci au dispărut, printre ele numărîndu-se şi Victoria, care era echipa miliţiei.Ultimul preşedinte al formaţiei bucureştene a fost Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF.

Astăzi echipa este finanţată de Adrian Nistor, un om de afaceri, care, în trecut, intra şi el pe teren să-şi ajute formaţia să cîştige meciuri: "Victoria Bucureşti pe care o conduc eu n-are nici o legătură cu cea desfiinţată în 1990. Eu am jucat la juniori la Piţi Varga şi la Dinamo. Cînd am pus numele de Victoria m-am gândit la adevăratul sens al cuvîntului, la cîştig".

"Vrem în Liga 1"

După jocul de ieri, Robert Ţicleanu, preşedintele Venusului, s-a arătat încrezător în forţele formaţiei sale şi a făcut două afirmaţii foarte interesante în legătură cu viitorul echipei şi cu palmaresul acesteia:

"Obiecivul nostru este să ajungem în Liga 1, numai că acest an este unul destinat organizării clubului, de la anul probabil vom vrea să promovăm în Liga a III-a. De asemenea, şi palmaresul este foarte important, acesta fiind într-un proces continuu, sperăm să-l finalizăm şi împreună să fim recunoscuţi ca echipa care a cîştigat 8 titluri. Noi avem dreptul de folosinţă asupra mărcii Venus, care este înregistrată. Jucăm în alb-negru, avem şi emblema exact cum era înainte. Din păcate nu avem stadion, cel de 15.000 de locuri fiind dărîmat, dar, cine ştie, poate ne face Primăria unul".

Brazilianul Ligii a IV-a

Partida dintre Venus şi Victoria a avut parte şi de o apariţie surprinzătoare. Oaspeţii s-au putut baza pe un fotbalist brazilian de 20 de ani, fiind şi singurul jucător străin de pe teren, acesta neieşind în evidenţă printr-un procedeu fotbalistic, ci prin vocabularul bogat în înjurături al limbii române:

"Noi vrem să ne orientăm în viitor pe jucători tineri. Nu ştiu dacă aţi observat, dar cel mai în vîrstă jucător al nostru are 20 de ani şi e brazilian. Restul sînt de la 14 ani pînă la 18 ani. Pe brazilian l-am adus datorită unui asociat care a lucrat la Benfica. Acum îl rodăm la Liga a IV-a pînă prinde experienţă, pînă învaţă limba, iar pe viitor ne aşteptăm să urce la un nivel cît mai ridicat", a spus Adrian Nistor.

"Bunicul meu a fost adus cu arcanul la Venus"

Într-unul dintre vestiarele stadionului Biruinţa am aflat şi cum a ajuns Nicolae Gorgorin, fotbalistul cu trei titluri de campion în palmares cu Venus, la formaţia bucureşteană:

“Bunicul meu a fost adus mai cu arcanul la această echipă. Pe vremea aceea totul se învîrtea în jurul «dulăului regalist» Gavrilă Marinescu, prefectul capitalei şi cel care se ocupa de Venus. Bunicul meu făcea parte dintr-o familie fericită de boieri din zona Olteniei. Nu prea voia el să plece de la echipa Rovine Griviţa unde se simţea foarte bine în acea perioadă. Însă, fiind echipa Regelui, a ajuns într-un final la Venus. Nu prea avea de ales la acea vreme”, a dezvăluit Ştefan Gorgorin, nepotul legendarului fotbalist al alb-negrilor.

Nicolae Gorgorin a jucat de-a lungul carierei la Rovine Griviţa, Venus Bucureşti şi Juventus Bucureşti, iar ca antrenor s-a remarcat ca u veritabil şlefuitor de talente. “Nea Gore” a cucerit cu Venus trei titluri de campioană a României în 1937, 1939 şi 1940. A fost coleg de generaţie cu Ilie Oană, Traian Ionescu, Bodola, Mihai Flamaropol sau Rudolf Wetzer.

Mai jos sînt cîteva imagini video din meciul Venus Bucureşti - Victoria Bucureşti 2-2!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
magura
magura  •  05 Mai 2015, 15:35

Ce bine ar arata Liga 1 cu RAPID, Petrolul Ploiesti, Ripensia Timisoara, Venus, U Cluj, Crisana Oradea... Poli Timisoara, Arges Pitesti, Sportul Studentesc, Progresul Bucuresti... si toate sa se lupte pentru titlu...!!! Astea ar fi ADEVARATE DERBY-uri, nu dinamo-fcsb... care este un simplu derby Bucurestean...

rolando
rolando  •  02 Noiembrie 2014, 17:49
Postat de unico_biancorossi pe 02 Noiembrie 2014, 05:24

Nicolae Gorgorin a jucat de-a lungul carierei la Rovine Griviţa, Venus Bucureşti şi Juventus Bucureşti, iar ca antrenor s-a remarcat ca u veritabil şlefuitor de talente. “Nea Gore” a cucerit cu Venus trei titluri de campioană a României în 1937, 1939 şi 1940. A fost coleg de generaţie cu Ilie Oană, Traian Ionescu, Bodola, Mihai Flamaropol sau Rudolf Wetzer. _ Nea Gore a mai fost coleg si cu altcineva. Kostas Choumis.

Inclusiv Progresul Bucuresti !!!!

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  02 Noiembrie 2014, 05:24

Nicolae Gorgorin a jucat de-a lungul carierei la Rovine Griviţa, Venus Bucureşti şi Juventus Bucureşti, iar ca antrenor s-a remarcat ca u veritabil şlefuitor de talente. “Nea Gore” a cucerit cu Venus trei titluri de campioană a României în 1937, 1939 şi 1940. A fost coleg de generaţie cu Ilie Oană, Traian Ionescu, Bodola, Mihai Flamaropol sau Rudolf Wetzer. _ Nea Gore a mai fost coleg si cu altcineva. Kostas Choumis.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close