FOTBAL  »  NATIONALA  »  DECIZIE

„Tu nu mai calci la națională!” » Jucătorul INTERZIS de Rădoi și Dică

Bălgrădean are interzis la națională +14   FOTO
Bălgrădean are interzis la națională

Articol de , , - Publicat duminica, 21 martie 2021 23:04 / Actualizat luni, 22 martie 2021 14:36

Cristi Bălgrădean (33 de ani), portarul lui CFR Cluj, a ajuns să nu mai prindă lotul în Gruia. Înainte să fie exclus din echipa de club, „Pufi” i-a enervat pe Mirel Rădoi și pe Nicolae Dică, ei nu-l vor mai convoca niciodată la națională indiferent de context.

Cristian Bălgrădean, portarul cu care CFR a câștigat campionatul în sezonul trecut, a ajuns să nu mai prindă nici banca măcar! Ce s-a întâmplat cu goalkeeperul pe care mulți îl considerau înlocuitorul lui Tătărușanu în poarta primei reprezentative? 

La Cluj, evenimentul care a schimbat statutul lui Bălgrădean l-a constituit revenirea lui Arlauskis. Din momentul în care lituanianul s-a întors, a devenit numai o chestiune de timp până când el avea să recapete locul de titular. S-a întâmplat în meciul cu FCSB, de vineri, la două săptămâni de când Arlauskis semnase noul contract cu vișiniii.

Cristi Bălgrădean, OUT de la naționala României: „Vrei să ne păcălești”

„Pufi" și-a închis, înainte să piardă locul de la CFR, și poarta naționalei. Rădoi a apelat la Bălgrădean o singură dată, în noiembrie 2020. Experiența scurtă pe care au avut-o împreună l-a convins pe selecționer să nu mai apeleze la portarul campioanei. Ce s-a petrecut? Mirel și asistenții lui au constatat că goalkeeperul nu se antrena serios. „Tu vii la națională ca să păcălești antrenamentele?!", i-au reproșat ei.

Rădoi și Dică au hotărât, din cauza comportamentului pe care l-a avut Bălgrădean, să nu-l mai convoace niciodată, indiferent de context. 

De aceea l-au ocolit și acum, în condițiile în care au dispărut de pe lista naționalei Tărărușanu și Silviu Lung, ambii retrași dintre „tricolori". Florin Niță, de la Sparta Praga, și David Lazar, de la Astra, au fost primii portari la care s-a gândit Mirel. Când al treilea goalkeeper, Ionuț Radu, a fost blocat la Milano, în carantină cu Inter, selecționerul l-a chemat pe Florin Iacob, de la UTA.

Experiența lui Bălgrădean este cu mult mai bogată decât e a lui Iacob, însă cariera lui „Pufi" nu a mai contat din momentul în care el e devenit indezirabil în Federație. Nu va mai conta nici la club. Arlauskis și polonezul Sandomierski sunt portarii pe care se va baza campioana în continuare. 

„Pufi" nu a prins lotul pentru derby-ul cu FCSB. El fusese accidentat timp de nouă zile, apoi își revenise, dar nu a fost luat în delegația care a venit la București.

„Tu nu mai calci la națională!” » Jucătorul INTERZIS de Rădoi și Dică
Cristian Bălgrădean a fost luat la rost de selecționerul Mirel Rădoi

9 ani și 4 luniau trecut de la singura selecție pe care a bifat-o Bălgrădean. El a evoluat în noiembrie 2011 într-un amical cu Grecia, a fost 3-1 pentru România în deplasare

Bălgrădean e gras mereu

Bălgrădean a mai avut și recent problema care i-a atras porecla „Pufi": kilograme în plus. De când a ajuns la CFR, staff-ul a insistat să-l mențină la o greutate normală, însă portarul s-a mai îngrășat și acum, în perioada în care a stat pe margine din cauza unei accidentări. Problemele musculare l-au ținut pe tușă nouă zile, timp în care a ratat prezența în meciul cu Poli Iași, câștigat cu 4-0. 

Atunci a apărat Sandomierski. Polonezul va rămâne rezerva lui Arlauskis, cu Bălgrădean devenit al treilea portar. Sandomierski a fost considerat, la începutul carierei, un goalkeeper cu un potențial imens. Genk l-a achiziționat ca înlocuitor al lui Courtois, pe care îl vânduse la Chelsea. Grzegorz nu a confirmat estimarea, a avut o carieră mediocră până la 31 de ani. 

El va avea ocazia să apere în runda următoare, cu Dinamo, în care Arlauskis nu poate evolua deoarece e suspendat, o urmare a eliminării din jocul cu FCSB.

„Cum să-mi impună cineva?!"

Edi Iordănescu a vorbit la DigiSport vineri seară, după eșecul cu FCSB, 0-3. Exista informația că antrenorul ar fi dorit să-l folosească pe Bălgrădean în partida cu FCSB, dar conducerea i-ar fi impus să apere Arlauskis. 

„După cum mă cunoașteți voi pe mine credeți că-mi poate stabili cineva echipa pe care s-o folosesc? Am discuții cu oamenii din conducere, ne sfătuim, analizăm, dar eu decid! Arlauskis e un portar cu o experiență uriașă, am ales să joace el astăzi, în condițiile în care Bălgrădean revenise de curând după o accidentare”, a explicat antrenorul.

VIDEO Cum participă Mirel Rădoi la antrenamentele naționalei » Răzvan Burleanu: „Poate să intervină dacă este cazul”

Echipa națională de tineret a ajuns în Ungaria pentru EURO U21 » Cine sunt jucătorii care încă nu au făcut joncţiunea cu lotul

Ultimele informații despre starea lui Mirel Rădoi » Anunțul FRF

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (48)
1295745607278467
Iosif Dorel Brumar  •  23 Martie 2021, 11:46

OK, DAR IANIS , CEL MAI MEDIOCRU JUCATOR, NU ARE INTERZIS LA NATIONALA ?! NU JOACA REGULAT LA O ECHIPA DINTR-UN CAMPIONAT CU DOAR DOUA ECHIPE DE TOP, DAR ESTE SELECTIONAT LA NATIONALA ? DE CE ? PT CA SE NUMESTE HAGI ?***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2861365164133772
Mariana Pana  •  23 Martie 2021, 08:46

De ce acest aricol nu a aparut atunci cand Balgradean nu se antrena cum trebuie la echipa nationala? De ce acum cand nu mai apara la CFR si lituanianul l-a inlocuit se scrie si se comenteaza pe acest subiect? Acum este momentul ca Balgradean sa fie pus la zid? A fost bun o perioada apoi dintr-o data nu mai este si pe langa asta ne aducem aminte ca nici in noiembrie 2020 la echipa nationala nu ?Poate ca o scuza pentru introducerea lituanianului in poarta si gafa acestuia sa fie uitata? Citesc despre Pufi ca este tradator.. ...Cati dintre noi nu au plecat de la un serviciu pentru alt patron facand acelasi lucru dar pe bani mai multi? Aruncam cu noroi si judecam romanii dar ridicam in slavi jucatori de alta natinalitate(care joaca fara salariu.... sau nu)

mircea_nicoara
mircea_nicoara  •  22 Martie 2021, 18:02

Mare echipa vom avea, oricum:)

Vezi toate comentariile (48)
Comentează