FOTBAL  »  NATIONALA  »  UNDE POATE JUCA NAŢIONALA

Vai de noi! Avem doar trei stadioane omologate: Steaua, cel din Cluj şi cel din Timişoara!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 martie 2010 00:00

Comparativ cu precedentele jocuri de calificare, UEFA a decis să ridice standardele pe care un stadion trebuie să le îndeplinească, pentru a căpăta dreptul de organizare a unor asemenea partide, a notat site-ul oficial al FRF.

Astfel, în perspectiva preliminariilor EURO 2012, forul fotbalistic european a stabilit ca aceste jocuri să fie găzduite doar de arene ce au o clasificare de minimum categoria a 3-a, singura categorie superioară acesteia fiind „Elite”.

În momentul de faţă, în România, sînt omologate de UEFA doar trei stadioane:

- "Steaua" din Bucureşti
- "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj
- "Dan Păltinişanu" din Timişoara

La standarde de categoria a 3-a se află, conform evaluării FRF, următoarele arene:

- „Ceahlăul” din Piatra Neamţ şi, sub rezerva efectuării anumitor lucrări referitoare la facilităţi pentru VIP-uri,
- „Ion Oblemenco” din Craiova

"În atare condiţii, vom solicita UEFA să inspecteze ultimele două stadioane evocate, astfel încât şi acestea să fie omologate la nivelul categoriei a 3-a", a informat Federatia Romana de Fotbal.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (29)
 •  09 Mai 2010, 09:36

fotbalul pe care-l jucam nu merita stadioane mai bune.mai apasatoare este lipsa terenurilor cu dotari cat de cat si cu suprafe de joc macar acceptabile destinate copiilor si juniorilor.este prima conditie de care are nevoie fotbalul rominesc.nivelul stadioanelor creste odata cu fotbalul.nu putem pune carul inaintea boilor.

 •  24 Martie 2010, 22:31

Eu chiar nu inteleg de unde atata tevatura cu stadioanele! Cred ca mult mai important ar fi sa le avem pline de spectatori (civilizati)meci de meci. Va spun ca duminica trecuta am vazut pe viu Fulham vs Man City si am ramas surprins - neplacut- de "calitatile" acelui celebru Craven Cottage. Un stadion foarte vechi, cu un gazon execrabil. Si totusi gazduieste meciuri de Uefa - apropo, nu reusesc sa-mi dau seama cum i-au eliminat pe Juve!- fara sa ofere altceva decat minimul necesar.

sergiu_ctin
sergiu_ctin  •  24 Martie 2010, 18:10
Postat de pe 17 Martie 2010, 12:41

Nu inteleg de ce puneti stadionul stelei pe locul 1?? doar pt ca e Steaua??? sunteti penibili.. Pai stadionul CFRului e mult peste stadionul stelei. Stadionul stelei nici macar nu indeplineste conditiile Uefa. Uefa cere ca stadionul sa aiba 80% din locuri acoperite. la steaua e ca in camp. CFR are ce-a mai mare si mai moderna tabela din romania, steaua are televizor. CFR are cel mai bun gazon, steaua are orezarie, CFR are bai la cele mai inalte standarde, la steaua te pishi unde te trece.penibil

Nu vorbiti voi de stadioane, ca nici nu aveti un stadion intreg, in loc de peluza aveti niste case, iar tribunele nu se unesc uniform, "in curba"cu peluza.. Dar trebuie sa recunosc ca aveti cel mai bun teren la ora actuala, sa vedem la vara

Vezi toate comentariile (29)
Comentează