Articol de GSP - Publicat vineri, 03 iunie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 05 iunie 2011 11:50
Paul Papp, fundaşul naţionalei, crede că victoria cu 3-0 în faţa Bosniei este meritul lui Răzvan Lucescu. Acesta a vorbit în exclusivitate la Radio GSP în direct din Giuleşti despre meciul pe care naţionala l-a disputat în faţa bosniacilor.
”Victoria este meritul lui Răzvan Lucescu. Am sperat tot timpul la calificare şi sperăm în continuare că vom ajunge la EURO 2012. Ne vom face mereu datoria cît mai bine la naţională şi muncim pentru o calificare. Sperăm ca Răzvan să nu ne părăsească, noi ne dorim să continuăm cu el pe bancă. Este un antrenor care ne-a dat curaj şi cu ajutorul căruia am învăţat foarte multe lucruri care ne-au ajutat. În timpul partidei, Răzvan mi-a dat foarte multe sfaturi care m-au ajutat! Acest rezultat şi această victorie aparţine lui Răzvan, publicului şi apoi nouă, jucătorilor”, a spus Paul Papp la Radio GSP.
Alexandru Bourceanu a adăugat, tot la Radio GSP: ”Ne-am dorit să cîştigăm foarte mult această partidă. Cred că am făcut un meci aproape perfect. Am avut ceva emoţii, e primul meu meci ca titular, dar sînt mulţumit de cum am evoluat. Nu stăm să facem calcule, e un nou început şi sperăm să o ţinem pe aceeaşi linie. Răzvan nu ne-a spus nimic, nu ştiu dacă pleacă. Mă aşteptam să fim susţinuţi de un public cald, ne-a ajutat foarte mult astăzi”
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!