FOTBAL  »  NATIONALA  »  DINAMO

EXCLUSIV Zi crucială pentru Mutu » "Briliantul" își decide astăzi viitorul

Articol de - Publicat luni, 02 octombrie 2017 10:13

Adrian Mutu se va întâlni astăzi cu Răzvan Burleanu pentru discuțiile finale în privința postului administrativ pe care "Briliantul" l-ar putea avea la FRF.

Adrian Mutu va avea astăzi o discuție decisivă cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru cooptarea lui în staff-ul echipei naționale sau într-o funcție administrativă. Gazeta Sporturilor a anunțat de acum trei săptămâni de mutarea aceasta, care a fost luată în calcul de șefii federali din momentul în care au intrat în linie dreaptă negocierile cu Cosmin Contra pentru postul de selecționer.

"Briliantul" a jucat alături de "Guriță" la echipa națională, apoi a fost antrenat de Contra la Petrolul Ploiești, după a lucrat cu el din postura de director general la Dinamo, când timișoreanul a fost "principal" în Ștefan cel Mare. Iar cuplul Cosmin și Alina Contra urmează să-i nășească pe Adi și pe Sandra și să-l boteze pe fiul acestora, Tiago, la finalul săptămânii, după meciul cu Kazahstan.

Mutu urmează să fie o lovitură de imagine pentru șefii federali din prezent, de aceea Burleanu, care a mai avut convorbiri până acum cu Adrian, urmează să-i transmită astăzi unde ar putea să-l integreze pe fostul decar al "naționalei". 

5.000 €este salariul pe care Mutu ar urma să-l aibă la Federație

1.500 € de euro este salariul actual la Dinamo

Citește și:
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Superliga
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Superliga
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (15)
1929473360713272
Vaxile Roaita  •  02 Octombrie 2017, 17:57

Mutule,te implorăm,du-te urgent la Națională,că lipsește bomboana de pe colivă

mere_acre
mere_acre  •  02 Octombrie 2017, 17:07
Postat de gicab pe 02 Octombrie 2017, 16:39

Așa e... dacă nu face alegerea corecta v-a ajunge muritor de foame ...

va ajunge...

mere_acre
mere_acre  •  02 Octombrie 2017, 17:00

du-ti, ăi la kelsea...

Vezi toate comentariile (15)
Comentează
Close