Articol de Costin Ștucan - Publicat sambata, 03 octombrie 2020 00:02 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2020 12:44
În direct la GSP Live, Ionel Stoica (69 de ani), realizator TV între 1978 și 2015, a povestit detalii inedite din culisele participării României la Mondialul din 1994. Pe durata acelui turneu final, Stoica a fost singurul jurnalist român care a stat nonstop în hotelul naționalei antrenate de Iordănescu
DIN PRIMA PARTE:
- cum s-a lăsat de ciclism după ce un prieten bun i-a murit în brațe
- scos de pe post doi ani după o criză de nervi a Elenei Ceaușescu
- cum au copiat Nadia Comăneci și Ivan Patzaichin la intrarea la IEFS
- adevărul despre relația dintre Nadia și fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu
- escrocheria făcută în zilele Revoluției de un celebru președinte al Asociației revoluționarilor
- Cum ați ajuns la departamentul sport, domnule Stoica?
- În 1983, am dat un concurs pentru a merge la sport, eu, Sorin Satmari, Dumitru Graur, Cornel Pumnea.. L-am luat, dar era un direct general adjunct, unul Pușcaș, care răspundea de actualități și de tineret. Când a văzut rezultatele a zis: “Cum adică, tovarășul Stoica, vrei să fugi la sport?”. Nu a acceptat să plec, dar mi-a dat libertatea să fac mai mult sport la tineret. Atunci am lansat celebrul titlu: “Muncim pentru victorie!”. Am făcut reportaje cu naționala de rugby, la multe sporturi, am făcut reportaj la Iordănescu acasă. Apropo, fiul lui și fata mea sunt născuți în aceeași zi, același an, aceeași lună.
- Edi Iordănescu?
- Da, așa m-am cunoscut bine cu Puiu, la maternitatea Filantropia. Am primele imagini cu Edi abia mergând în picioare, la ei acasă. Blonduț, cu bretonaș, se învârtea pe lângă noi.
- Cum s-a creat redacția de sport după 1990?
- A fost o mișcare browniană mai mult. Dadi Graur era acolo, s-a întors Cristian (n.r. - Țopescu) în televiziune. Cornel Pumnea era. Mai încolo a venit și Grădinescu… Bogdan Stănculescu. Am căpătat amploare. Era un sistem concurențial între noi, eram trei oameni cu emisiuni pe post.
- Erau și răutăți?
- Erau, dar având de muncă nu prea aveai timp de răutăți. Avum sunt răutăți mai mari pentru că farfuria e tot mai mică și tot mai săracă. Pe vremea aia, aveam fiecare emisiunea lui, aveam o libertate extraordinară. Nu a fost visul meu să comentez, am încercat să dezvolt partea de reportaj sportiv.
“Hagi era obsedat de cartofi prăjiți”
- Haideți să vorbim despre reportajele făcute de dumneavoastră la Mondialul din 1994…
- Stați să-ți arăt o poză cu Hagi făcută la ultimul meci înainte de plecarea la Real Madrid. În mai 1990, Steaua a jucat cu Corvinul, 4-0, Hagi a dat două goluri. S-a jucat la Plopeni. A doua zi dimineață, Hagi a plecat la Madrid să semneze cu Real. Trebuia să merg și eu, dar atunci era cu vize și nu am luat-o. Am o prietenie foarte frumoasă cu Gică.
- Când l-ați cunoscut pe Hagi?
- Când a venit la Sportul Studențesc. Unde stăteam eu, pe Calea Victoriei, în bloc cu mine stătea o doamnă, Elena Bargiuma. Era un personaj pitoresc, grecoaică la origine. O femeie extraordinară, gătea uluitor. A fost șefă de cabinet a lui Nicu Ceaușescu la UASCR (n.r. - Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România). La ea acasă erau uceniciți toți jucătorii de la Sportul. Ea îi introducea în viața Bucureștiului, ea le filtra și prietenele. Ea l-a învățat pe Marcel Coraș să-și pună cravată la gât. Toți treceau prin mâna ei. I-a venit rândul și lui Hagi, abia venise la Sportul, deși dăduse examen la Craiova. Ăia nu prea l-au vrut acolo, așa că l-au mutat la Sportul.
- Și a intrat pe mâna doamnei.
- Da, a venit la Lena, stăm, mâncăm și pe la 1 noaptea a vrut să plece. Ea stătea la etajul 3 pe scara de vizavi. Am coborât și i-am arătat lui Gică unde stau eu. I-am zis să urcăm până la mine. Am urcat și de la mine a răzbit pe scară un miros de cartofi prăjiți. Deschid ușa și soția care se culcase îmi lăsase un platou cu cartofi prăjiți, cu ouă ochiuri și salată. Ăsta, deși mâncase, a început să freamăte. “Bă, Ioane, ce ai aici?”. Gică e obsedat de cartofi prăjiți. Ne-am așezat la masă, am băut și două sticluțe de bere și s-a făcut 2 jumate noaptea. I-am aranjat un fotoliu în birou și s-a culcat acolo până dimineață.
- Atunci a început prietenia?
- Da. După aia, la Regie îi aranjaseră ăia… din două garsoniere i-au făcut un apartament, stătea împreună cu arabu’ ăla dentist cu care a rămas mult timp prieten. Erau prieteni foarte buni.
Ogar pentru containerele cu date ale lui Iordănescu
- America ’94 e Mondialul la care ați asistat din cantonamentul naționalei. Ați fost singurul ziarist român care a avut acces nonstop în hotelul lor.
- E capitolul cel mai frumos al vieții mele. (n.r. - arată acreditarea de la Mondial). Vedeți că sunt niște cifre, intrai pe anumite porți pe Rose Bowl. La meciul cu Statele Unite apare, cine credeți?, Bill Clinton. S-a făcut o greșeală și l-au adus pe Clinton la masa presei. Închipuiți-vă la noi cum s-ar fi dat toți la o parte… Acolo, ăia au zis: “Sorry, Mister President”. I-au explicat, iar el cu zâmbetul ăla de actor s-a întors și s-a dus înapoi. A respectat toate regulile, deși era cel mai puternic om de pe pământ.
…
(arată apoi o poză cu operatorul Constantin Tufeanu) Tufeanu a fost deschizătorul de drumuri al ideii de analist video. El o făcea într-un mod foarte primitiv, cu două video VHS, monta cu benzi prin lipitură. Stăteam noaptea în cameră și îi aduceam gheață în lighean ca să-l revigorez. Avea niște clătite la ochi, stătea să-i facă lui Iordănescu analize. El făcea și reportaje pentru mine și făcea și studiu pentru Iordănescu. Marele meu regret e că trimiteam casetele prin avion, făceau 3 zile până în țară și își pierdeau mult din valoare. Costa foarte mult să-ți iei un feed de satelit. Apropo de Iordănescu…
Așa…
Avea 45 de ani. A fost la Mondial într-o dispoziție extraordinară. Zilnic, Iordănescu mă trimitea la centrul de presă să-i aduc tot ce găseam acolo. Tot ce găseam în calculatoare trebuie să scot și să-i aduc. Istorie, geografie, tot. Avea teancuri de date. “Domnule, eu învăț din toate astea. Îmi dau seama ce fel de oameni sunt”. Sintetiza din toate datele. Apropo, din nou, că fac paranteză din paranteză, Gil Mărdărescu îți spune ceva?
- Nu.
- Trăia în America. Era fost jucător, prieten cu Mircea Angelescu și voia să-i aducă lui Iordănescu niște lucruri despre cum să bată Columbia. Puiu, ursuz, a zis că nu are timp. Până la urmă, de gura lui Angelescu l-a primit. M-a chemat și pe mine: “Hai cu mine să scap de moșul ăsta!”. A venit ăsta, avea o mapă cu două tăieturi din ziare și o schemă cum execută 11 metri Asprilla. Puiu îl ascultă câteva minute și apoi îi zice: “Nea Gil, vrei să-ți arăt ceva? Hai în camera cealaltă!”. Dincolo, era o masă uriașă pe care erau trei lăzi imense de aluminiu pentru echipament. Pe ele scria Columbia, Elveția, Statele Unite. Erau pline cu casete, ziare, dosare. Când i-a deschis lăzile, lui Gil i s-au aburit ochelarii. “Asta e Columbia pentru mine!”. Asta e munca pe care a dus-o nebunul ăsta de Iordănescu acolo.
Cum l-a amenințat Iordănescu pe Mircea Sandu
- Cum descărca informațiile către jucători?
- Sintetiza totul într-o fișă A4 pe care o punea pe perete. Fiecare jucător trecea și își lua adversarii. La fiecare erau trecute atuuri, defecte. Didi Prodan se uită la Asprilla, apoi se uită la ceilalți columbieni și vede că toți mai aveau câte o belea, dar Asprilla nu avea niciun defect. L-a întrebat pe nea Puiu: “Da’ maroniul ăsta nu are niciun defect?”. La care Puiu, puțin hâtru: “Ba da, bă, Didi, are. E fricos, bă! Dar nu am putut să scriu acolo”. Didi zice: “Lasă-l pe mâna lu’ Tătuca atunci!”. Și mai fac o paranteză la paranteză…
- Vă rog.
- Am avut o discuție cu Mircea Angelescu care fusese conducător la toate turneele finale. În Mexic 70, în Franța 84, în Italia 90. L-am întrebat care antrenor i se părea cel mai bun. El venea după un moment foarte tensionat între grupul de conducători ai federației și Iordănescu, dar a avut puterea să spună că Iordănescu a avut cea mai mare putere de sinteză. Lucescu le vorbea până adormeau, teorie multă, expunere stufoasă, Ienei era boem, Angelo Niculescu avea închistările lui, dar Iordănescu aduna multe date în el și le dădea ce trebuie.
- Despre ce moment tensionat e vorba?
- Înainte de meciul cu Columbia a avut loc un conflict între ei. În America, era o căldură de mureai, mie îmi era jenă de copiii ăia cum munceau. Federația închiriase niște terenuri la universitatea Columbia. Aveau butoaie pline cu gheață, iar jucătorii alergau și mai lua din când în când câte un pumn de gheață ca să reziste. Stăteam în spatele porților, le ma dădeam mingile, doar, doar să fiu și eu util. Dar domnii din conducerea federației erau retrași la umbră într-un loc unde veneau iepurii. Venise și un fost profesor de-ai lui Mircea Sandu, stabilit în America. Beau o șampănică, șprițuri reci, mai o tablă, în timp ce copiii ăștia alergau pe acolo. La un moment dat, lui Puiu i s-a pus pata.
Mircea Sandu a pregătit foarte bine campania aia. Înainte de America, naționala a fost 12 zile în Italia, la munte, pe mâna lui Nicolae Mărășescu, marele antrenor de atletism. Au făcut o pregătire extraordinară, apoi au venit în America în căldura aia uluitoare
- Ionel Stoica, trimisul TVR la Mondialul din SUA
- Ce a făcut?
- A pus fluierul în gură și a strigat: “Dacă în momentul ăsta nu plecați de aici, eu plec cu primul avion spre țară!”. Era total justificat. Jucătorii trăgeau în niște condiții uluitoare și nimeni nu cârtea. De la Hagi la Papură.
- Și federalii au plecat?
- Da. Au înțeles și ei. Aveau unde să se ducă. Poate că nici nu trebuiau să vină, era o chestie de bun simț.
Superstiția cu trei șeptari și premoniția cu Ilie Dumitrescu
-Povestiți-ne din culisele meciului cu Columbia!
- Columbia avea o presă extraordinară. Poate plătită de cartelurile de droguri, poate era senzația de noutate că bătuseră Argentina cu 5-0 în preliminarii. Dar țin minte o chestie. Eu aveam niște marote. Dacă ieșeam din casă și vedeam o mașină cu trei de șapte în număr știam că în ziua aia o să-mi meargă bine.
- Cum săream în copilărie peste canalele cu șase găuri și le călcam pe alea cu patru.
- Da, eu aveam asta cu șeptarii. Am ieșit din hotel să plecăm spre stadion pentru meciul cu Columbia, iar prima mașina de poliție avea trei de șapte în număr.. Am zis cu martori: “Mă, oameni buni, noi azi câștigăm și dăm trei goluri”. Vă dați seama, miștouri, râsete că poate luăm noi trei. Am dat trei goluri și am bătut, a fost să iasă. Și am mai avut o chestie, apropo de empatie, de faptul că am trecut prin acel purgatoriu alături de ei. Eu am stat tot timpul cu ei în hotel. Unul dintre oamenii dragi mie era Ilie Dumitrescu.
Singura chestie picantă din America e că Fane Preda uitase că era însurat în țară și se îndrăgostise de o americancă. Voia să se însoare și acolo
- Ionel Stoica, fost comentator TVR
- Nu-i mersese prea bine la turneul ăla până la meciul cu Argentina.
- Și dacă nu era Iordănescu antrenor poate nu ar fi jucat atât. Nu jucase bine, nici nu se transferase de la Steaua. Mă, oameni buni, în noaptea de dinaintea meciului cu Argentina am visat că Ilie dă două goluri, dă pasă de gol și e purtat pe brațe. Dimineața, noi ne reuneam în cameră la doctorul Pompiliu Popescu. Făcea tot felul de moșmoande cu dopuri, cu ace, dar făcea și niște cafele extraordinare, avea rețetele lui. Erau Dorinel, Selymes, Hagi și Ilie. I-am spus lui Ilie ce am visat. “Fratele meu, unul să dau și îți pup picioarele!”.
- A dat două goluri și pasă de gol.
- (arată un fanion cu un autograf de la Ilie Dumitrescu imediat după meciul cu Argentina: “Cu multă admirație pentru fratele meu”) Când am ajuns la zona mixtă, Ilie era aproape să îngenuncheze. Din păcate, Tufi nu a putut să surprindă faza asta pentru că mersese să filmeze o horă făcută de români cu Furdui Iancu. Ilie a venit la zona mixtă și a fost aproape să-mi pupe mâinile.
Ghetele de fotbal erau atunci negre. Negrul atrăgea soarele, le ardeau picioarele jucătorilor în America
- Ionel Stoica, fost comentator TVR
Criza lui Hagi din noaptea meciului cu Suedia
- Ce a fost la meciul cu Suedia?
- La final, când plângea Răducioiu pe teren, plângeam și eu în tribună. Nu mă puteam opri. Din păcate, am fost atât de aproape. Era o conjunctură extraordinară, dar nu putem învinovăți pe nimeni. Am avut un om în plus, am condus, suedezii au ratat primii la penaltyuri. În noaptea aia, am asistat la o scenă uluitoare pe care am povestit-o doar câtorva. La hotel, la San Francisco, noaptea, în cameră la Balint am comandat o sticlă de șampanie. Eram Balint, Hagi, eu, Tufeanu și un al cincilea. După vreo jumătate de oră, Gică Hagi a avut o manifestare inumană, o dezlănțuire total necontrolată în care amesteca vorbe românești cu vorbe armânești. De atunci am rămas în cap cu asta: “Lasați-mî sa-mi spun sfogul!”. Sfogul, adică oful.
- Ce voia să spună?
- Deși toată lumea îl acuza pe Prunea că a greșit la gol…cum a spus Rică Răducanu că ăla nu mai avea rinichi dacă era el acolo…Hagi a zis o chestie. “Toți suntem de vină! Toți!”. Fundașul ăla nu trebuia să centreze. A făcut 30 de metri deși noi eram cu om în plus. Venea și se uita. Niciunul nu se duce să tamponeze centrarea. Toți stau pe două linii aiurea, Popescu luase o minge aiurea și o pierduse. Hagi urla: “Toți! Toți! Am jurat să fim unul pentru altul și nu am fost în stare!”. Plângea, urla, amesteca cuvintele. Băuse doar un pic de șampanie…
- A fost șansa carierei lor de a juca o semifinală.
- Era și șansa lui. Era primul în toate clasamentele făcute pe niște criterii clare. Era omul Mondialului și al anului. Dăduse golul ăla incredibil cu Columbia care a fost analizat la NASA. O sferă nu se învârtise în jurul propriei axe. Explicația a fost că punctul de lovire a fost atât de de redus și de bine plasat în centru încât mingea nu a putut să ia niciun efect. Hagi are maximum 37 la picior. A lovit perfect.
În Anglia, la Euro 96, în sala de mese a hotelului era o oglindă foarte mare. Iordănescu stătea, se uita în oglindă și striga: “Bursucule, lasă pâinea că îți…pâinea mă-tii!”. Dan Petrescu mai cerea câte un coș de chifle pe sub masă
- Ionel Stoica, fost comentator TVR
- Dacă jucam semifinala cu Brazilia, Hagi ar fi fost jucătorul anului?
- Era clar. El a simțit regretul ăsta. A simțit că nu va mai putea să fie atins momentul ăsta. De aia a avut dezlănțuirea din noaptea respectivă. Acum, nu mai suntem atât de apropiați, dar îi văd toată zbaterea asta de la academie pentru care îl felicit. Avea încă de atunci niște judecăți de o simplitate uluitoare. Pentru el, viața era în alb sau negru. Îi explicam serile că viața are și nuanțe, mai are și gri-uri. Nu concepea asta. Faptul că judecă lucrurile atât de radical nu l-a ajutat în viață.
- Și acum e cam la fel.
- Da, i-am spus de multe ori, dar din păcate nu a înțeles asta. Viața așa e făcută. Dar el trăise într-un sistem, a fost luat de sistem, dus de sistem, a fost mereu un om care a ascultat, a fost ordonat.
- În 1994, Lucescu a spus pentru Los Angeles Times că Hagi a fost un răsfățat al sistemului.
- Aproximativ. Dar era la Sportul și stătea într-o magherniță. De ce era răsfățat? Că i s-a permis să-și ia un Mercedes de la un cioban?! Mare lucru, o rapandulă de mașină care trebuia să fie împinsă să pornească.
- În loc de concluzie, mai spuneți-ne o poveste amuzantă la care ați fost martor în cariera dumneavoastră.
- Mă întorc la începuturile mele, la Costinești, acolo mi-a rămas o parte din suflet. Eram cu Ivan Patzaichin. Salvamari erau băieți de la IEFS, bine făcuți, plini de ei, fetele erau înnebunite după ei. La o masă, s-a făcut un concurs spontan de forță cu capace de bere Pescăruș. Trebuiau să le îndoaie în podul palmei. Ce face Ivan? A luat trei capace, le-a pus între degete și când a strâns degetele au ieșit capacele monede. Parcă erau călcate de tramvai. Ăia s-au sculat de la masă și au plecat. Vă dați seama ce forță avea în palme?
E frumos și necesar să avem amintiri. Din păcate, prezentul și perspectiva nu ne mai ajută. De acum încolo, totul va fi de poveste. Generațiile viitoare nu vor mai crede că am fost pe locul 5 în lume la fotbal. Am fost, ăsta e adevărul!
- Ionel Stoica, fost comentator TVR
VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ GSP LIVE CU IONEL STOICA
