FOTBAL  »  NATIONALA  »  SOLIDAR

Mircea Sandu: "Piţurcă are întreaga susţinere a conducerii FRF"

Articol de GSP - Publicat marti, 24 iunie 2008 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a precizat marţi că declaraţiile făcute la Viena nu reprezintă un atac la selecţionerul Victor Piţurcă, despre care spune că are sprijin total din partea conducerii Federaţiei.

"Pentru a înlătura orice dubiu, reafirm faptul că Victor Piţurcă are întreaga susţinere a conducerii Federaţiei Române de Fotbal, contractul său ferm ca selecţioner al României întinzându-se până în anul 2010. Ce va fi după aceea, vom vedea la vremea respectivă, o discuţie în acest sens fiind prematură şi lipsită de sens. Declaraţiile mele de ieri nu reprezintă în niciun chip un atac care să provoace plecarea selecţionerului", se arată într-un comunicat postat pe site-ul FRF şi semnat de Mircea Sandu.

Preşedintele Federaţiei a declarat luni, la Viena, că echipa naţională a României a avut la EURO "un drum bun în proporţie de 66,6 la sută" şi că din 2010, când îi expiră contractul lui Piţurcă, ia în calcul aducerea unui selecţioner străin, în cazul în care actualul selecţioner nu îşi prelungeşte înţelegerea.

Echipa naţională a României a părăsit Campionatul European după faza grupelor, în care a înregistrat două rezultate de egalitate, 0-0 cu Franţa şi 1-1 cu Italia, şi o înfrângere, 0-2 cu Olanda. Prima reprezentativă s-a clasat pe locul 3 în Grupa C, după Olanda şi Italia, dar înaintea Franţei.

sursa:NewsIn

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează