FOTBAL  »  NATIONALA  »  IRLANDA DE NORD - ROMÂNIA

Mirel Rădoi și Răzvan Marin, conferință de presă înainte de meciul cu Irlanda de Nord » Selecționerul vrea revanșa: „În tur a fost un rezultat nedrept”

Mirel Rădoi și Răzvan Marin
Mirel Rădoi și Răzvan Marin

Articol de GSP - Publicat marti, 17 noiembrie 2020 19:37 / Actualizat marti, 17 noiembrie 2020 20:09

Mirel Rădoi (39 de ani), selecționerul echipei naționale a României, a susținut o conferință de presă alături de Răzvan Marin (24), înainte de meciul „tricolorilor” cu Irlanda de Nord din Liga Națiunilor.

  • Irlanda de Nord - România se va disputa miercuri, 18 noiembrie, începând cu ora 21:45;

„Cred că este vorba despre o revanșă, a fost un rezultat nedrept în tur (n.red. 1-1) venit pe fondul unei relaxări a noastre. Meciul de mâine seară este o finală pentru noi, mai ales că nu am jucat cu Norvegia. Jucătorii au părut puțin relaxați la antrenamente, dar oarecum am reușit să îi facem să se concentreze pentru această partidă, le-am explicat importanța punctelor, a coeficientului și faptul că prima și ultima impresie contează. Este foarte important să avem un rezultat pozitiv”, a declarat Mirel Rădoi. 

Alte idei ale selecționerului Mirel Rădoi

  • despre posibilitatea deciderii rezultatului meciului cu Norvegia prin tragere la sorți: „Nu depinde de noi, ci de forurile care conduc fotbalul. Vom accepta decizia așa cum este”
  • „Ne dorim să câștigăm pentru toată țara, cu atât mai mult pentru cei implicați în tragedia de la Piatra Neamț. Asta înseamnă o dramă în viață, nu neapărat o înfrângere, indiferent de adversar”
  • despre posibilitatea de a fi în urna a doua pentru preliminariile CM: „Ca de obicei, din păcate, nu suntem la mâna noastră. Chiar dacă noi vom câștiga, dacă Rusia câștigă în Serbia vorbim de prisos. Sunt mai mulți factori în acest moment, dar am punctat asta în ședința cu jucătorii”
  • „La noi, la români, prima și ultima impresie contează de obicei și câștigând aici am încheia anul într-un mod pozitiv”
  • „Nu a fost un an rău, dar dacă ne vom gândi că am pierdut calificarea la EURO 2020, durerea este mare și pare a fi un an negru. Din punctul meu de vedere, nu este atât de negru, dar acest lucru trebuie corelat cu o victorie mâine seară”
  • despre faptul că România nu a câștigat niciodată în Irlanda de Nord: „Am încercat să strângem toate informațiile disponibile pentru a încerca să îi motivăm pe jucători pentru meciul de mâine seară și acesta este unul dintre lucrurile pe care le vom avea față în față în discuția cu jucătorii”
  • despre echipa națională de tineret: „Îi cunosc pe jucători și Adrian Mutu. Cred că cel mai simplu și direct mesaj este «Hai România!»”

Ce a declarat Răzvan Marin:

  • „Știm foarte bine că Irlanda de Nord este o echipă puternică din punct de vedere fizic și vom avea de muncă cu ei în special în mijlocul terenului”
  • „Sunt foarte multe lucruri care la un moment dat nu depind de noi. Suntem fotbaliști profesioniști, dar încercăm să ne adaptăm cât mai repede la aceste condiții, să o facem cât mai bine”
  • „Vizavi de prestațiile noastre, pot spune că am avut și unele bune și altele mai puțin bune, dar ăsta este fotbalul, trebuie să mergem înainte”
  • despre o eventuală plecare a lui Mirel Rădoi: „Mister e în continuare antrenorul nostru, are contract până după calificările de la Mondial, pe mine nu mă interesează aceste speculații. Ne dorim să câștigăm mâine atât pentru el, cât și pentru noi”
  • despre prezența fanilor pe stadion (în număr de 1.000): „Cred că sunt destul de puțini, noi încercăm să dăm totul pe teren și bineînțeles că e frumos să vezi fanii în tribune”
  • „Am fost foarte mândru că am putut fi căpitan la doar 24 de ani la echipa națională, le mulțumesc tuturor pentru încredere oferită”
  • „Nu știu dacă a fost un an ratat. Nu am reușit să ne calificăm la EURO, dar nu știu dacă avem față de cine să ne revanșăm. Încercăm să dăm totul pe teren”
  • „Am încredere mare în mine și asta ar trebui să facem cu toții dacă vrem rezultate bune pe plan profesional”

VIDEO. Totul despre Irlanda de Nord - România

Citește mai multe știri despre Irlanda de Nord - România:

Căpitanul britanicilor nu concepe alt rezultat mâine seară: „Victoria ne-ar da un imbold”

„Windsor Park”, teren ostil » „Tricolorii” se întorc în orașul unde n-a câștigat nici Generația de Aur!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
uefa_84
uefa_84  •  18 Noiembrie 2020, 11:20

De ce a fost un rezultat nedrept pentru ca *** cu un om mai putin pe teren?Pentru ca sunt luati la nationala toti terminatii ?Daca ei jucau cu un om in plus ne dadeau patru.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

109620883845176
Gabriel Topai  •  17 Noiembrie 2020, 22:58

Cand o sa avem un an mai slab ca asta ar trebui sa ne lasam de fotbal mai cap de gutui. Un impertinent, mai are tupeu sa faca bascalie. Asta are IQ-ul unui copil mediocru de clasa a 4-a.

manx
manx  •  17 Noiembrie 2020, 20:48

Important este faptul ca s-au pus deacord. Nu a fost un an rau, nu a fost un an ratat. Pare un an negru, dar nu este. Am pierdut doar calificarea la EURO 2020.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează