FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIGA NAȚIUNILOR

NORVEGIA - ROMÂNIA 4-0. Mirel Rădoi a aruncat prosopul după dezastrul de la Oslo: „Vorbim de o umilință! Să nu pățim la fel și cu Austria”

Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 octombrie 2020 18:43 / Actualizat luni, 12 octombrie 2020 11:20

Mirel Rădoi (39 de ani), selecționerul echipei naționale a României, a comentat înfrângerea drastică din Norvegia, scor 0-4. Selecționerul a părut resemnat după meci și a lăsat de înțeles că privește cu frică și duelul cu Austria: „Să limităm scorul”. 

„Nu știu ce aș mai putea spune după o asemenea prestație. Îmi e rușine de rușinea dumneavoastră. Aș vrea să mă limitez la ceea ce pot să vă spun, altfel aș merge mult prea adânc și nu aș vrea să o fac public. Când joci de această manieră nu poți avea pretenții. Îmi e straniu, nu înțeleg cum o echipă care a jucat 120 de minute a făcut doar 3 schimbări în primul „11”, iar noi, care am jucat doar 90 de minute, nu am putut fi mai proaspeți și prezenți în teren.

Nu pot să remarc nimic în seara asta, nici atitudine, nici reacție. În continuare ne asumăm responsabilitatea. Nu vorbim de un rezultat drastic, vorbim de o umilință! A fost o problemă în privința jocului pe care doream să îl prestăm, să facem pressing, să recuperăm mingea. Între cele două echipe aliniate în seara asta și cu Islanda, o mare diferență nu a existat. Nu știu ce scuze am putea găsi în acest moment. 

Probabil că în următoarea perioadă va trebui ca cineva să își asume această schimbare de generații, probabil se va schimba din ce în ce mai mult. Sper ca atunci când se va apela la ei (n.red. jucătorii de la tineret), să își dea seama care sunt cerințele și pretențiile oamenilor de la ei și să nu mai avem asemenea rezultate”, a declarat Rădoi la PRO X.

Mirel Rădoi: „Să nu pățim la fel cu Austria”

Mirel se teme de ce e mai rău și în următorul meci din Liga Națiunilor, în compania Austriei. Întrebat despre duelul care va avea loc pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, selecționerul a spus:

„La ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor. Să nu pățim cu Austria ce am pățit și în seara asta. Poate mâine dimineață mă voi trezi altfel, dar în momentul ăsta așa gândesc. Probabil odată cu necalificarea, am eșuat din punct de vedere mental. Noi, stafful, nu am fost în stare să îi remontăm pe jucători și nu am fost capacitați pentru miza acestei partide”.

Cea mai mare problemă și pierdere după cele două partide este felul în care ne prezentăm. Astăzi pur și simplu am părut echipa a doua sau juniorii Norvegiei

Nu doar noi am trăit o umilință, ci și dumneavoastră. O țară întreagă a suferit o umilință și trebuie să acceptăm cu toții. Eu vreau să îmi cer scuze

Nu doar noi am trăit o umilință, ci și dumneavoastră. O țară întreagă a suferit o umilință și trebuie să acceptăm cu toții. Eu vreau să îmi cer scuze


Mirel Rădoi

Citește mai multe știri despre echipa națională:

Vocile Gazetei » Duelul Norvegia - România, comentat live pe GSP de Eduard Apostol, Dan Udrea și Justin Gafiuc

Dezvăluiri incredibile din vestiarul naționalei: „Alte interese, presiuni, războaie"

Playtech: INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă


Comentarii (117)
189254898748309
Claude SH  •  12 Octombrie 2020, 13:33

Dacă a aruncat prosopul sa plece? Cine îl mai tine? Sa antreneze tineretul ca ii place! Acolo poate are șanse mai mari

scorpyon12
scorpyon12  •  12 Octombrie 2020, 13:25

"Probabil că în următoarea perioadă va trebui ca cineva să își asume această schimbare de generații, probabil se va schimba din ce în ce mai mult. Sper ca atunci când se va apela la ei (n.red. jucătorii de la tineret), să își dea seama care sunt cerințele și pretențiile oamenilor de la ei și să nu mai avem asemenea rezultate" Nimanui nu i se pare ciudata exprimarea asta? Pai ori nu face el lotul si o recunoaste public, ori pana la meciul cu Austria planuieste sa isi dea demisia. Altfel nu inteleg aceasta exprimare detasata!!!

fairplayromania
fairplayromania  •  12 Octombrie 2020, 07:01

Rădoi, du-te tată să termini şcoala, dai si corigenţele, si după aia mai vorbim. De ce a intrat Alibec in minutul 90, la 4-0 ? Ai ideie, ca doar pretinzi că esti antrenorul Naţionalei?

Vezi toate comentariile (117)
Comentează