Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 08 octombrie 2025 17:12 / Actualizat miercuri, 08 octombrie 2025 17:12
Lisav Eissat, 20 de ani, fundașul central convocat în premieră de Mircea Lucescu, cu șanse mari de a fi titularizat joi seara, în amicalul cu Republica Moldova, ar putea avea parte și de reacții ostile la debutul sub tricolor. Există anumite temeri că stoperul cu dublă cetățenie, română și israeliană, nu va beneficia de cea mai călduroasă primire pe Arenă.
Mircea Lucescu pune la cale o mutare surprinzătoare pentru meciul de verificare cu Republica Moldova, programat mâine seara, de la ora 21:00.
Selecționerul a admis în conferința premergătoare meciului că va opta să-l utilizeze încă din primul minut pe tânărul fundaș al lui Maccabi Haifa, o necunoscută pentru majoritatea microbiștilor de la noi și implicit un element ce urmează să fie integrat în premieră în angrenajul naționalei.
Îl vor accepta tribunele pe Lisav Eissat?
Fotbalistic, riscurile unui astfel de experiment sunt destul de mici, în contextul în care naționala întâlnește o adversară inferioară valoric, în criză de formă, într-un meci fără o miză concretă.
Dar discuțiile legate de adaptarea lui Eissat vizează și un alt unghi, mai exact modalitatea în care fotbalistul născut la Haifa va fi primit de tribune și de către suporterii din peluzele naționalei.
E încă proaspătă în minte maniera în care lusitanul Mario Camora a fost perceput de ultrași la primele selecții. Atunci, portughezul naturalizat a întâmpinat reacții pe de-a-ndoaselea celor estimate de federali. S-a ajuns la amenințări și mesaje de protest la adresa legendei lui CFR Cluj, care a strâns în total 10 selecții la lot.
Ce-i drept, situația diferă de cea a lui Camora, un fotbalist care și-a obținut cetățenia în 2020. Eissat deține cetățenie română, însuși fotbalistul mărturisind că „sunt jumătate român, jumătate musulman”.
„Nu va fi primit cu flori”
Surse familiarizate cu lumea stadioanelor dezvăluie că Lisav Eissat, eligibil pentru România prin ramura maternă a familiei, mama și bunica acestuia fiind românce, nu va avea parte de primirea visată la București. Și avertizează: „E clar că nu o să fie primit cu flori, toată lumea știe care e politica noastră privind astfel de implanturi”.
Nu-i exclus ca o parte a stadionului să reacționeze vocal, joi seara, în ceea ce-l privește pe Eissat. Până atunci, diverse pagini conectate cu lumea stadioanelor au oferit primele indicii că jucătorul lui Maccabi ar putea întâmpina ostilitate pe stadion.
Federalii sunt și ei în alertă și se tem, în tot contextul internațional agitat, de posibilitatea apariției unor posibile scandări antisemite la meciul de pe Arena Națională.
Și multe voci pro
În orice caz, opiniile în privința lui Eissat sunt mixte. Alte voci salută convocarea acestuia, dar și interviul în limba engleză pe care l-a acordat zilele trecute:
„Respect! Față de alții care joacă prin camoionate puternice, români la origine, Daniel Boloca, Andrei Coubiș, care nici nu vor să audă de naționala României, acest copil merită toate laudele!”, a scris cineva, la secțiunea de comentarii a Gazetei. Completat de un alt utilizator: „Și când mă gândesc că alții, deși stăpâneau bine limba română, au refuzat să reprizente România...”.
Lisav Eissat: „Încă nu vorbesc limba, dar am dicționarul cu mine. Sunt jumătate român, jumătate musulman”
Săptămâna aceasta, Lisav Naif Eissat a oferit un prim interviu din postura de jucător „tricolor”. El a admis că nu cunoaște limba română și a purtat în engleză dialogul cu reprezentantul Federației.
Fost internațional israelian de juniori și tineret, născut la Haifa și legitimat întreaga carieră la Maccabi, Lisav este eligibil pentru naționala României prin ramura feminină a familiei: bunica și mama sunt românce, prima originară din Dorohoi, județul Botoșani.
„Eram deja în contact cu Federația Română, cu antrenorul Costin Curelea, de la reprezentativa U21. Vorbeam constant de un an și jumătate, cam așa. Am vorbit despre cât de mult vreau să vin în România, să-mi duc cariera la următorul nivel, să arăt de ce sunt în stare. De la o zi la alta, de la o lună la alta, momentul s-a apropiat, iar acum am avut parte de prima convocare la naționala de seniori și sunt foarte fericit.

Mi-am început aventura la Maccabi Haifa, în Israel, când aveam 5 ani. Bunica mea s-a născut în Dorohoi, în România, și am simțit tot timpul că partea românească îmi va aduce ceva. Când cariera mea a evoluat, ajunsesem în punctul în care trebuia să decid ce vreau să fac. Am văzut interesul naționalei României, cât de mult mă considerau ca un proiect de viitor. Oamenii din Federație, domnul Lucescu au vorbit cu mine, mi-au arătat cât de mult apreciază stilul meu de joc. Când cineva îți arată că te prețuiește, chiar respect asta. Așa că am decis să vin aici și sunt foarte fericit.
(...) Originea mea este mixtă. Tatăl meu este musulman, bunica născută în Dorohoi. Sunt jumătate român, jumătate musulman. Tatăl meu m-a încurajat foarte mult să vin, știe că echipa națională a României poate scoate altceva din mine. Am discutat mult în familie, așteptam asta cu nerăbdare. Acum sunt aici, sunt foarte entuziasmant. Băieții m-au primit foarte bine.
De când am primit convocarea, mulți suporteri mi-au scris, m-au primit cu multă căldură. Vreau să le mulțumesc. Vreau să vadă în mine un jucător care va da totul pentru echipa națională. Așa sunt ca persoană. Dar să vedem, pentru că momentan doar vorbim și trebuie să arătăm aceste lucruri pe teren. Sunt pregătit pentru această misiune”, spunea Eissat într-un interviu acordat pentru FRF TV.
L-am primit cu brațele deschise, așa cum am primit orice jucător de-a lungul timpului. Este de datoria noastră, ca jucători cu experiență, să-l integrăm cât mai repede. Și este de datoria fiecărui jucător nou să înțeleagă ce-și dorește staff-ul tehnic, acest grup, care a făcut performanță în trecut. Să vină cu responsabilitate, încredere mare, și o să fie bine.
Vorbim și limba română, vorbim și limba engleză. Este un proces de adaptare și suntem aici să-l ajutăm.
- Ianis Hagi, despre Lisav Eissat
O reclamă la „Dacia Duster” la Dinamo – FC Liverpool, din 1984! E pe bune! Cum a fost posibil