FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Omul adus de Răzvan Burleanu să revoluţioneze fotbalul românesc ne compară cu Belgia şi Franţa: "Asta mă linişteşte"

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 aprilie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 25 aprilie 2014 14:37

Una dintre pricipalele promisiuni făcute de Răzvan Burleanu în campanie se leagă de formarea centrelor regionale de juniori. Preşedintele FRF are în staff şi un specialist pentru a realiza acest proiect.Belgianul Zoltan Kovac, fost instructor UEFA şi cu experienţă în dezvoltarea tinerelor talente din Belgia şi Franţa, a explicat de ce e optimist că şi în România poate avea realizări.

”Este visul pe care îl am. Am făcut asta în Belgia, care este o ţară mult mai mică. Am făcut baze în fiecare provincie, unde guvernul a fost principalul susţinător. Trebuie să căutăm talentele în satele mici pentru că talentul nu depinde dacă familia este bogată sau săracă. Talentul se găseşte peste tot.

Ştim că în Franţa a fost necesar de 20 de ani, dacă nu mai mult, pentru a avea o echipă mare. În Belgia, 15 ani. Este mult de muncă în România, dar ceea ce mă linişteşte este potenţialul mare al României”, a declarat Kovac la Dolce Sport.

 

Citește și:
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Special
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (19)
lumpy666
lumpy666  •  29 Aprilie 2014, 00:08
Postat de masko0 pe 25 Aprilie 2014, 19:40

o fi ungur

ON 17 APRIL 2013 HE BECAME MANAGER OF HUNGARIAN CLUB DIOSGYORI VTK: SURSA WIKIPEDIA THE FREE ENCYCLOPEDIA!!!!!!!!!!!!!!!

lumpy666
lumpy666  •  29 Aprilie 2014, 00:03

Zoltan KovacS born 16 october 1954 in OSIJEK is a former Croatian born HUNGARIAN FOOTBALLER and current MANAGER. -KOVACS WAS BORN IN OSIJEK,CROATIA back then part of Jugoslavia and EMIGRATED IN 1956 with his "HUNGARIAN FATHER"and CROATIAN MOTHER TO BELGIUM!!!! -CONCLUZIA MEA E CA E CETATEAN BELGIAN 50%-50% MAGHIAR-CROAT ce NU inteleg ca in presa din RO cum apare TOTUSI CA SI "Kovac" si NU ca KOVACS pt ca de fapt asa o cheama-SURSA WIKIPEDIA THE FREE ENCYCLOPEDIA NU DEGEABA NOI RAMANEM "PLAGIATORII EUROPEI SI AI LUMII"-HAI DOAMNE AJUTA SI LA MAI MARE....!!!!!!!!

masko0
masko0  •  25 Aprilie 2014, 19:40
Postat de gazetadetumbe pe 25 Aprilie 2014, 15:18

Nu-mi dau seama foarte bine,Zoli asta o fi flamand sau valon?

o fi ungur

Vezi toate comentariile (19)
Comentează