FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAŢIONALA

Poliţia îi răspunde lui Piţurcă

Articol de GSP - Publicat marti, 26 februarie 2008 00:00

Poliţia Capitalei precizează că nu avea cum să intervină în conflictul de vineri seara, de la ieşirea de pe stadionul Dinamo, dintre selecţionerul Victor Piţurcă şi un suporter, întrucât asigurarea ordinii publice în apropierea stadioanelor intră în competenţa Jandarmeriei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, marţi, că potrivit Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive, şi în alte locuri destinate desfşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad de risc se realizează "în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial".

"Aceeaşi lege prevede că menţinerea ordinii publice pe traseele de deplasare către bazele sportive, în localităţi sau în afara acestora, până la limita exterioară a zonei apropiate, se realizează în mod nemijlocit de către organele de poliţie competente teritorial", a adăugat comisarul Ciocan.

El a explicat că locul unde se afla Victor Piţurcă este situat în zona apropiată locului de desfăşurare a competiţiei sportive.

"Chiar şi în această situaţie, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus efectuarea de verificări pentru a stabili dacă cei doi agenţi de Poliţie Rutieră aflaţi în zonă puteau să audă discuţia dintre selecţionerul echipei naţionale de fotbal şi cetăţeanul respectiv, deşi misiunea acestora era de fluidizare şi dirijare a traficului rutier", a mai spus comisarul Ciocan.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a adăugat că, potrivit protocoalelor de cooperare încheiate, lucrătorii de poliţie aflaţi în dispozitivele de menţinere a ordinii şi liniştii publice cu ocazia desfăşurării partidelor de fotbal din Bucureşti vor oferi informaţii şi sprijin concret Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pentru identificarea şi tragerea la răspundere, potrivit legii, a persoanelor cu comportament antisocial şi acolo unde competenţa de soluţionare revine Jandarmeriei.

Selecţionerul Victor Piţurcă a asistat, vineri, la meciul Dinamo - Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-1, din etapa a XX-a a Ligii I, iar la plecarea de la stadion a avut un mic conflict cu un suporter care i-a reproşat că îl convoacă la echipa naţională pe stelistul Mihăiţă Neşu.

La plecarea de la stadion, selecţionerul, care urcase deja în maşina personală, a fost interpelat de un suporter care i-a reproşat convocarea lui Neşu. Piţurcă s-a dat jos din maşină şi a avut un schimb de replici cu fanul, întrebându-l de ce îl înjură. În cele din urmă selecţionerul s-a urcat în maşină şi a plecat, iar suporterii au avut păreri împărţite despre acest incident, unii dându-i dreptate lui Piţurcă, iar alţii fanului.

Piţurcă a criticat "pasivitatea" oamenilor de ordine care au asistat la incident. "Firesc, n-am mai suportat nici comportamentul acelui huligan, nici, mai ales, pasivitatea totală de care au dat dovadă poliţiştii şi jandarmii aflaţi în zonă. O pasivitate pe care o consider anormală şi, în egală măsură, inadmisibilă şi condamnabilă. Nu are importanţă (apropo de ceea ce au scris unele ziare) cât câştigi, pentru că, înainte de toate, eşti om. Iar ca orice om, ai pretenţia ca oamenii legii să-şi facă datoria şi să te protejeze atunci când eşti supus unor abuzuri, fie ele şi doar verbale", a mai precizat selecţionerul.

Selecţionerul Victor Piţurcă a făcut un apel, luni, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, la Poliţie, Jandarmerie şi firmele de pază şi protecţie care acţionează pe stadioane pentru a evita unele incidente provocate de "derbedei".

Citește și:
Turcii ne-au redus la tăcere „Zidul Galben”! Iată ce reprezenta scenografia 3D afișată la start + ce s-a întâmplat la imn
Nationala
Turcii ne-au redus la tăcere „Zidul Galben”! Iată ce reprezenta scenografia 3D afișată la start + ce s-a întâmplat la imn
Turcia - România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026 » Șansă bună pentru „tricolori”! Hagi trimite peste poartă
Nationala
Turcia - România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026 » Șansă bună pentru „tricolori”! Hagi trimite peste poartă
Iată „loja de Aur” a României la Istanbul! Cum au apărut Hagi, Popescu, Răducioiu și partenerele lor
Nationala
Iată „loja de Aur” a României la Istanbul! Cum au apărut Hagi, Popescu, Răducioiu și partenerele lor
Cu o oră înainte de Turcia – România, Mircea Lucescu a adresat un manifest către FIFA: „Nu e normal!”
Nationala
Cu o oră înainte de Turcia – România, Mircea Lucescu a adresat un manifest către FIFA: „Nu e normal!”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (14)
 •  06 Martie 2008, 09:19

CIOCAN CREIERUL TAU LUCREAZA LA CAPACITATEA UNEI GAINI, CUM TU CA GABOR SA CASTI GURA SI SA PRIVESTI CUM 2 OAMENI PE STRADA SE CEARTA,FA-TE PICTOR MA BAIATULE

 •  28 Februarie 2008, 10:38

deci politia romana nu are voie sa se inplice intr-un scandal ? ''a

 •  26 Februarie 2008, 22:42

stelist mic si spurcat....te ataci cand ti se spune adevarul in fatza. Vezi cum faci sa trecem mai departe din grupa...ca din grupa mortii singurul mort vei fi tu daca nu mergem mai departe :))))))))

Vezi toate comentariile (14)
Comentează