FOTBAL  »  NATIONALA  »  ANALIZĂ GSP

Doar noi nu mai avem fotbaliști buni! » România, sub Albania, Georgia sau Kosovo

Răzvan Marin a strâns până acum 41 de selecții la prima reprezentativă, pentru care a marcat de două ori
FOTO Raed Krishan
Răzvan Marin a strâns până acum 41 de selecții la prima reprezentativă, pentru care a marcat de două ori FOTO Raed Krishan

Articol de , , - Publicat miercuri, 28 septembrie 2022 07:21 / Actualizat miercuri, 28 septembrie 2022 08:11

Națiuni care ne erau inferioare în fotbal în trecut au ajuns să aibă vedete din campionatele europene cele mai bune. Răzvan Marin e românul care evoluează la nivelul cel mai bun, la Empoli, o formație care-și propune să nu retrogradeze din Serie A

Hagi la Real Madrid și apoi la Barcelona, Popescu căpitan al Barcei, Chivu, câștigător al Champions League cu Inter, Mutu, campion cu Juventus. 

Vremurile acelea sunt îndepărtate și au fost înlocuite cu prezentul în care nu mai există nici măcar un fotbalist român într-un club într-o ligă europeană de top. Și toate țările care contează în fotbal au măcar o vedetă de talie continentală.

Iată urnele finale pentru Euro 2024! » România poate da peste doi „balauri”! Cum arată grupa horror și cea accesibilă
EURO 2024
Iată urnele finale pentru Euro 2024! » România poate da peste doi „balauri”! Cum arată grupa horror și cea accesibilă

Nu luăm în calcule națiunile minuscule din fotbal, așa cum sunt Andorra, Malta, San Marino, nici țările cele mai puternice din sportul acesta. Cu sârbii și cu croații nu ne putem compara, în niciun caz, pentru că ei au zeci de jucători în cele mai tari ligi.

Ne sunt superioare Bosnia, Albania, Macedonia, Georgia, chiar și Kosovo, o reprezentativă pe care am putea-o întâlni în sezonul următor din Liga Națiunilor, în liga a treia. 

Kosovarii îl au pe Rrahmani, un fundaș central titular la Napoli, liderul la zi din Serie A, o echipă cu punctaj maxim după primele două etape din Champions League, în care a învins-o inclusiv pe Liverpool, cu 4-1. 

Pandev tocmai s-a retras, dar Macedonia de Nord a rămas cu Elmas, un mijlocaș titular tot la Napoli. Și tot lângă Vezuviu a ajuns Kvaratskhelia, revelația acestei stagiuni în campionatul italian.

Într-o situație asemănătoare cu a românilor mai sunt islandezii, ei îl au pe Helgason la Lecce, o nou-promovată în prima ligă italiană. 

Sigurdsson, vedeta din anii trecuți a naționalei Islandei, a fost implicat într-un scandal sexual la o acțiune a reprezentativei și l-au suspendat și Tottenham, și federația națională. 

Chiricheș, căpitanul obișnuit al „tricolorilor", a bifat de-a lungul carierei cluburi mari din campionate foarte bune, el a avut contracte cu Tottenham și cu Napoli, însă nu a avut în niciun moment statut de titular nici la Londra, nici în sudul Italiei. 

Mihăilă s-a aflat și el în lotul unei echipe din Champions League în stagiunea trecută, Atalanta, numai că românul n-a reușit să se impună în trupa din Bergamo și a fost trimis înapoi la Parma, în Serie B.

Cei mai reprezentativi jucători

  • Albania: Hysaj (Lazio)
  • Austria: Alaba (Real Madrid)
  • Bosnia: Dzeko (Inter)
  • Cehia: Soucek (West Ham)
  • Georgia: Kvaratskhelia (Napoli)
  • Irlanda: Doherty (Tottenham)
  • Serbia: Vlahovici (Juventus)
  • Croația: Modrici (Real Madrid)
  • Danemarca: Eriksen (Manchester United)
  • Muntenegru: Savici (Atletico Madrid)
  • Macedonia: Elmas (Fenerbahce)
  • Suedia: Kulusevski (Tottenham)
  • Ungaria: Szoboszlai (Leipzig)
  • Polonia: Lewandowski (Barcelona)
  • Ucraina: Mîkolenko (Everton)
  • Armenia: Mkhitarian (Inter Milano)
  • Finlanda: Hradecky (Leverkusen)
  • Grecia: Tsimikas (Liverpool)
  • Islanda: Helgason (Lecce)
  • Slovenia: Oblak (Atletico Madrid)
  • Slovacia: Skriniar (Inter Milano)
  • Țara Galilor: Bale (Los Angeles)
  • Kosovo: Rrahmani (Napoli)
  • România: R. Marin (Empoli)

Cel mai promițător nu joacă 

Liga 1 l-a exportat în vara aceasta pe Rareș Ilie în Ligue 1, la Nice. Mijlocașul pe care Rapid l-a vândut cu patru milioane de euro are 19 ani și a fost achiziționat de Nice mai degrabă ca o posibilă soluție în viitor. 

El a evoluat ca titular doar în două partide din campionat. În cea mai recentă apariție a sa în Ligue 1, Ilie a prins un minut într-o victorie la Ajaccio, 1-0. Mulți „tricolori" s-au blocat în Serie B: Man, Mihăilă, Nedelcearu, Pușcaș, Marius Marin, Boloca, Mogoș. 

În „A" mai joacă, în afara lui Răzvan Marin, Ionuț Radu, tot la Cremonese, plus Tătărușanu, rezervă la Milan, și Ștefan Radu, rezervă la Lazio. Ei doi s-au retras din echipa națională

VIDEO Propunere pentru banca României la GSP LIVE: „De ce FRF nu e capabilă să facă asta? E o mare prostie să gândească așa”

Citește și: 

Panduru a răbufnit când a auzit discursul lui Burleanu: „Am ajuns în 2022 și încă n-am înțeles ce înseamnă Liga Națiunilor”

Îl țin în brațe pe loserul perfect! FRF ignoră statistica: Edi Iordănescu e cel mai slab selecționer din „era Burleanu”

Playtech: ȘOC! Șeful băncii austriece care deține BCR România, mesaj pentru politicienii români! HALUCINANT ce a spus


Comentarii (8)
viola_sempre
viola_sempre  •  28 Septembrie 2022, 13:01
Postat de vasileroaita pe 28 Septembrie 2022, 08:24

Avem fotbaliști buni! Dar, din păcate, sunt promovate, la ordin, tot felul de perle false, gen Man, Coman, Tavi Popescu...

Asta e sistemul, petardele ciobanului infractor trebuie promovate, mai ales ca majoritatea ii au ca impresari pe verii lui Gigi. Clanul Becali conduce fotbalul romanesc dupa Revolutie si se vede ca de atunci am cazut tot mai mult

Druker
Druker  •  28 Septembrie 2022, 11:45

Am urmărit meciul sârbilor cu Norvegia lui Odegard și Halland.Aveau nevoie de victorie și au obtinut-o!În preliminariile CM sârbii au meci decisiv în Portugalia și înving din nou!De ce ei pot și noi nu ?Au condiții mai bune?Raspuns:nu!Serbia 7000000 locuitori noi 20000000!PIB /locuito Serbia7000$ noi 14000$!Și atunci care ar fi explicația?

rumunek
rumunek  •  28 Septembrie 2022, 09:58

Păi și cum rămâne cu Ianis la forța europeană Rangers? Iar vă jucați cu nervii Regelui, treaba voastră. Lăsând mișto-ul, finlandezul ăla de la Rangers i-a cam făcut titirez pe mijlocașii noștri la ultimul meci.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează