FOTBAL  »  NATIONALA  »  CANTONAMENT

Șușa FRF din Antalya a fost organizată de finul lui Reghecampf, suspectat în trecut de implicare în amicale trucate » Burleanu: ”Ne-a fost recomandat de Steaua”

Burleanu spune că FRF a fost păcălită de Voicu
Burleanu spune că FRF a fost păcălită de Voicu

Articol de - Publicat vineri, 29 ianuarie 2016 00:00

Răzvan Burleanu spune că federația a apelat la serviciile agentului la sugestia roș-albaștrilor. Consilierul președintelui, Gabriel Bodescu, ar fi fost omul care a dat avizul pentru a se lucra cu Voicu, după o discuție cu Argăseală.

Turneul lotului divizionar în Antalya, sub titulatura pompoasă de echipă națională, a fost organizat de agentul Cristian Voicu. El e omul căruia FRF i-a încredințat operațiunea din Turcia, deși acesta este finul lui Laurențiu Reghecampf, cu care selecționerul se află în război deschis după ce Reghe a refuzat să-i trimită pe cei șase jucători convocați de Iordănescu!

"Cei care s-au ocupat de turneul din Antalya vor avea de suferit", a atacat președintele Răzvan Burleanu miercuri. A evitat să rostească nume. Trimiterea ar fi însă chiar la Cristian Voicu, pe care, spun surse de la Casa Fotbalului, FRF ar intenționa să-l cheme în instanță pentru modul dezastruos de gestionare a acțiunii din Turcia sub aspectul antamării adversarilor.

Cînd a decis să lucreze cu Voicu, FRF n-a ținut cont de cîteva episoade controversate din trecutul acestuia. Toamna trecută, ProSport dezvăluia că procurorii din Singapore au pus sub acuzare doi bărbați, Rajendar Prasad Rai (42 de ani) şi Francis Donahue Marcel (39 de ani), implicați în aranjarea, prin arbitri, a cîtorva partide din Europa, între care amicalele Steaua - Dinamo Moscova (1-2, 3 februarie 2013) şi Steaua - Sturm Graz 3-3 (1 februarie 2013).

Comisionul agentului e ținut la secret

La ora respectivă, de organizarea jocurilor a răspuns exact Cristi Voicu! El se disculpa atunci subliniind că "de arbitri se ocupa partenerul meu şi încă un tip, Taher. Dar ştiţi cum e în Antalya. Acolo vin la pregătire arbitri din toată lumea, la fel ca echipele, şi găseşti foarte uşor o brigadă pentru un meci. Îi găseşti peste tot! Sincer, nu ştiu cum îl chema pe arbitrul de la partidele Stelei, nici n-am sesizat dacă e acelaşi sau au fost persoane diferite".

Cum a ajuns însă FRF să organizeze turneul din Antalya prin Cristian Voicu? "Ne-a fost recomandat de Steaua!", șochează Răzvan Burleanu la o întrebare pusă de GSP. "S-a bătut palma după o discuție Argăseală - Gabi Bodescu", pretind surse federale, explicînd că omul care a dat avizul pentru colaborarea cu Voicu a fost consilierul personal al lui Burleanu.

Acum, șeful federației refuză să dezvăluie comisionul plătit de FRF pentru șușa turcă și spune că nu are cunoștință despre posibila implicare a lui Voicu în aranjamente în Antalya.

"Îmi pare rău, dar nu pot face absolut nici un comentariu despre turneu. Există o clauză de confidențialitate, pe care trebuie s-o respect"
Cristian Voicu, agent

2e numărul amicalelor pe care selecționata ad-hoc a lui Iordănescu le va disputa în Antalya, cu Torpedo Kutaisi (30 ianuarie, ora 19:00) și Zimbru Chișinău (2 februarie, ora 17:30)

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (17)
gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  29 Ianuarie 2016, 14:54

qed. cardasenia dintre frf si bekalezi.

tatutzu
tatutzu  •  29 Ianuarie 2016, 14:49

Să înțeleg că cineva din anturajul Stelei a organizat un turneu la care să participe reprezentanții contracandidatelor la titlu ale stelei pe când sTEAUA are parte de o pregătire completă? :) În ce hal am ajuns...

steaua1986forever
steaua1986forever  •  29 Ianuarie 2016, 14:48

aha....deci Steaua a facut tot "scandalul cu nationala divizionara" ca sa ascunda 'smecheria' asta cu banii? Da, are logica..

Vezi toate comentariile (17)
Comentează