FOTBAL  »  NATIONALA  »  PETRECERE

Team building

Articol de GSP - Publicat marti, 01 decembrie 2009 00:00

Răzvan Lucescu şi colaboratorii săi au oferit aseară colegilor din federaţie o masă cu specific italian: au venit 70 de invitaţi

Răzvan Lucescu a invitat aseară colegii din federaţie, antrenori, dar şi pe ceilalţi angajaţi, la o cină menită să marcheze numirea lui pe banca “tricolorilor”. N-o făcuse pînă acum din lipsă de timp!

Selecţionerul a ales restaurntul Quattro Stagioni de lîngă Arcul de Triumf, acolo unde se bucura împreună cu rapidiştii după calificările din Cupa UEFA.

70 de invitați
Vesel şi îmbrăcat la "patru ace", Răzvan s-a plimbat printre mese comportîndu-se ca un adevărat amfitrion, mai ales cu cei care nu fac parte din stafful echipei naţionale şi cu care nu se vede chiar zi de zi. La un moment dat, a cerut ca unul dintre televizoare să fie comutat pe transmisia partidei FC Braşov-Poli Iaşi, oferit pe GSPTV, comentînd prestaţia fostei sale formaţii cu Stelea, Iovan, Apolzan şi Mircea Rădulescu.

Lucescu a dorit ca seara să fie pregătită fără cusur. A tipărit chiar şi invitaţii pentru oaspeţii săi, în număr de 70, şi a cerut ca tot restaurantul să le fie rezervat pentru a nu fi deranjaţi!

Teste cu tineretul
În locul turneului din China, Răzvan Lucescu va organiza în perioada 17-24 decembrie o acţiune de trial la Mogoşoaia. Selecţionerul va testa jucători din campionatul intern, aflaţi în lotul lărgit al primei reprezentative, în două meciuri contra "naţionalei" de tineret, pregătită de Emil Săndoi.

"Aici am petrecut după victorii frumoase în Cupa UEFA pe vremea cînd eram la Rapid şi mi-aş dori să revin cu dumneavoastră să sărbătorim calificarea la Euro 2012" :)
DECLARAȚIA ZILEI: Răzvan Lucescu, selecţioner România, către oaspeţii de aseară

Citește și:
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
Superliga

La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
Stiri extrasport
La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!

Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
Campionate

O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Profit.ro
O nouă lovitură pentru români: Posibile taxe dublate pe casă și anul viitor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (6)
 •  04 Decembrie 2009, 12:12

Felicitari Razvan.

 •  02 Decembrie 2009, 00:06

Sper ca dupa acest team building, cum se apropie pauza competitionala, Razvan Lucescu sa-si faca timp si pentru un alt eveniment foarte important pentru viitorul sau: o noua masa, un nou prilej de team building, impreuna cu ziaristii de sport din Romania. Ar fi un imbold deosebit ca acestia sa-si "incarce bateriile" pentru a putea condamna cu manie proletara si in 2010 pe adversarii celui mai bun antrenor din istoria Romaniei. Traiasca Razvan Lucescu!

 •  02 Decembrie 2009, 00:04

Pe ziaristii care-l lauda toata ziua nu i-a invitat? Sau le pregateste vreun cadou de Craciun?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează