Ziua “porţii” deschise » Partea neagră a unei sărbători la Stadionul Naţional

Duminica petrecută de un suporter tricolor la pseudo-prezentarea Stadionului National s-a dovedit fără haz, în condiţiile în care organizatorii au gestionat prost un eveniment la care s-au prezentat mai mult de 20.000 de oameni. Scrisoarea lui Horatiu M.B. scoate la iveală cît de puţin pricepuţi sîntem să ne ambalăm marfa, cît de rapid ne îmbulzim să ne asumăm meritele şi cum nu mai avem răbdare să facem lucrurile ca la carte. Citeşte în continuare scrisoarea trimisă pe adresa Gazetei:

Ca orice roman, suporter al tuturor lucrurilor gratuite, m-am prezentat ieri, in jurul amiezii, la poarta principala a Stadionului National. Acolo m-a lasat tramvaiul. Din pacate intrarea maselor era permisa doar pe o cale de acces situata exat in partea opusa a terenului aflat in constructie. Acest lucru mi-a fost adus la cunostinta de un tovaras in varsta, cu cravata mov si pantofi prafuiti, care pesemne era ceva mai bine informat decat mine. Ceva cred ca se intamplase cu indicatoarele care ghidau lumea spre intrarea potrivita… nu vreau sa acuz pe nimeni de faptul ca astfel de insemne nu au fost amplasate din capul locului.

Slalomand printre sute de bucuresteni care veneau din sens invers am ajuns, o jumatate de ora mai tarziu, la capatul “nefericit” al unei cozi de aproximativ 80 de metri. Serpuind pe trei, cinci, opt sau zece randuri, dar si pe doua siruri, in locurile unde pe trotuar erau parcate alimentarele ambulante ale lui Dinu Patriciu, ca de cineva trebuie sa scoata bani si din treaba asta, am stat alaturi de alte cateva sute de microbisti la coada care ne promitea, dupa aproximativ o ora, intrarea in viitorul templu al fotbalului, din capitala.

Oamenii de ordine insirati ca aracii in zona pe unde era permis accesul in stadioan, impuneau un respect solemn, asta pana cand nenumarate cârduri de “tupeisti” treceau pe langa ei ca pe langa latrinele portabile aflate acolo, fara a baga in seama ciorchinele de fraieri care se formase pe trotuar.

Dupa exact 46 de minute am ajuns si eu la poarta stadionului, accentuez termenul singular “poarta” asta deoarece dintre cele 94 de cai de acces, cu care se lauda municipalitatea in pliantul care mi-a fost indesat in mana, in timp ce stateam la coada, doar una era deschisa.

Inauntru am fost intampinat de mai multi “organizatori”, asa spuneau ecusoanele purtate la rever, care atunci cand nu indrugau un amabil “circulati, ca faceti aglomeratie”, isi strigau, unul altuia, fara nicio jena: “Ba, care merge sa ia de baut?”.

“Tarcul” in care era permisa intrarea nu oferea decat posibilitatea realizarii a doua-trei fotografii si aruncarea tot atatora priviri la scaunele tricolore, gazonul care inca nu a fost plantat si acoperisul prin care se putea lesne observa, pe intreaga sa suprafata, un cer albastru cu foarte putini nori deloc amenintatori. Unul dintre partenerii mei de vizitare, care inainte de a intra in arena isi manifestase interesul de profita la maxim de cunostintele unui eventual ghid care s-ar afla acolo, a parasit stadionul dupa nici 5 minute, la fel cum o facea si restul lumii. Nimeni nu prea avea vreun motiv intemeiat sa ramana acolo mai mult de cateva minute.

Spre iesire, din nou inghesuiala, dar acum nu prea mai conta.  “Organizatorii” erau si ei ape pozitii, cu sau fara bautura, nu stiu, total nepreocupati de proasta planificare şi gestionare a acestui mic eveniment. Cu siguranta, zilele viitoare se vor lauda cu ceea ce au realizat duminica, la fel cum peste o luna, doua sau zece, mai marii urbei vor astepta aplauze la scena deschisa atunci cand vor inaugura Arena Lia Manoliu.

Nimeni nu va mentiona faptul ca acest stadion a fost facut de noi: sudori, arhitecti, constructori, forjori si ca a fost realizat pe banii nostri munciti in fabrici, uzine si tarabe din piata. Ni se va spune probabil ca a fost facut pentru noi… ca doar se apropie alegerile. Niciunul dintre cei de acolo nu-si va aminti umilinta cozii de la “Ziua Portii Deschise”, niciunul dintre noi nu va cere nimic, nici mai mult repect, nici mai putina aroganta si strangeri de maini parsive. Toti vom lua loc in tribuna strigand “Hai Romania”, un indemn care poate ar avea loc si altundeva decat la un meci de fotbal.