Articol de Ionuţ Iordache, Marius Mărgărit - Publicat luni, 22 martie 2021 12:22 / Actualizat luni, 22 martie 2021 15:36
Copilul deltei, Gigel Enache, se inițiază în fotbal și, deși e încă subdezvoltat, își promite că va trage cu dinții de această șansă.
- Gazeta Sporturilor lansează azi campania „Inima Sportului"
- Vom publica poveștile emoționante ale unor sportivi în situații delicate, care au nevoie de sprijin Primul episod din campanie este despre un copil crescut printre animale sălbatice și care încearcă acum să-și scoată familia din sărăcie cu ajutorul fotbalului
- Puteți dona online (vezi mai jos caseta specială de donații) pentru a-l ajuta să-și croiască un drum mai bun prin viață
Gigel Enache, 14 ani, a trăit mereu la margine. La marginea ochiurilor de apă din Delta Văcărești, la marginea societății, la marginea sărăciei. Și-atunci, de unde atâta lumină în ochii lui? „Eu vreau să realizez ceva în viață", spune hotărât. Are un zâmbet timid și ștrengăresc, gândește și vorbește cu o maturitate peste vârsta lui, chiar dacă, din viteză, mai „faultează" uneori cuvintele.
„Mă duc la antrenament, apoi la școală, unde fac și ore suplimentare, mai ajut pe acasă și în timpul care rămâne încerc să mai fac ceva pentru mine. Adică abdomene, flotări, genuflexiuni cu săritură, să mă ajute cu fotbalul. Pentru că sunt singurul din familie care face sport ca să realizeze ceva în viață, să pot într-o zi să mă ajut pe mine și să-mi țin frații și mama aproape”. Tonul e grav, se simte ambiția care-l trage înainte.
Călăuza din Deltă
Gigel nu se plânge. Spune că din copilăria sa petrecută în sălbăticia deltei urbane are doar amintiri frumoase. Chiar dacă ele nu sunt nici cu PlayStation, nici cu Youtube și nici cu McDonald's, ci cu vulpi, rațe sălbatice, șerpi de apă și alte lighioane din Văcărești.
„Până pe la 6-7 ani, mama nu mă prea mă lăsa să mă îndepărtez de locul în care stăteam, de frică să nu cad în apă, să nu mi se întâmple ceva. Aveam o cameră mai mare, cu trei paturi, unde dormeam toți. Dar era bine, chiar și iarna. Nu vă închipuiți ce căldură ține stuful! După aceea am început și eu să vad lumea, mergând cu tati să-l ajut la treabă. Știam totul pe aici. Veneau oameni, turiști, ne întrebau unde să meargă să vadă locuri mai deosebite. Noi îi îndrumam, eram un fel de călăuze. Știam toate vizuinile vulpilor, locurile unde se strângeau rațele și gâștele sălbatice. Era secret de familie, nu spuneam oricui", povestește Gigel.
- sumele donate aici sunt colectate în contul Fundației Ringier și apoi direcționate către Asociația "Casa Bună", care va folosi banii pentru a-l ajuta punctual pe Gigel Enache să se țină de fotbal, să-și continue studiile și să locuiască în condiții mai bune. Fundația Ringier este o organizație non-profit ce aparține de grupul Ringier, cea mai mare companie media elvețiană, care deține în România, printre altele, și brandul GSP
- Oricât de mici ar părea, sumele donate de cititorii GSP vor însemna enorm pentru cei care așteaptă o mână de ajutor din Inima Sportului
- Cei care pot dona sume mai mari o pot face direct în contul Asociației "Casa Bună", care se ocupă și de familia Enache. Acesta este: RO47BTRLRONCRT0566398301
- Dacă știți cazuri de sportivi cu probleme și credeți că ar putea fi ajutați prin campania Inima Sportului, ni le puteți semnala la adresa de email [email protected]
Speranța familiei
Când Gigel avea 10 ani, autoritățile i-au scos familia din deltă. Nu știa să scrie sau să citească, nu fusese încă la școală. Aproape toată familia, cu excepția unei surori mai mari, s-a mutat într-o casă din Jilava. De la strada principală, un gang lung de vreo 15 metri și doar puțin peste un metru lățime, duce la locuința actuală a numeroasei familii Enache.
O curte de nici 150 de metri pătrați, trei-patru cămăruțe, o bucătărie mică, încă o cameră improvizată din cartoane și folii plastic, e cam tot ce au. Aici se înghesuie 13 suflete: mama, frații, surorile, nepoții. Fiecare contribuie cu ce poate. Mai sunt ajutați de diverse asociații și fundații. Precum „Casa Bună".
S-a făcut chiar și un film despre ei - documentarul „Acasă, my home", multipremiat la festivaluri și disponibil acum pe HBO GO. Speră ca în curând să aibă cu ce face minime îmbunătățiri la casă și să treacă peste necazul de acum câteva luni, când Gică, tatăl lui Gigel, a murit de infarct. În toată această tornadă a vieții, Gigel e speranța familiei. Nu doar cu fotbalul, dar și fiindcă are ambiția și voința de a reuși.
„Gigel este un exemplu, un copil muncitor, ascultător, disciplinat, cu o ambiție specială, care vrea să-și depășească condiția, să evadeze dintr-o realitate extrem de grea. El chiar are toate calitățile să reușească, inclusiv la fotbal"
- Valeriu Nicolae, fondatorul Asociației „Casa Bună"
Are rezultate bune la școală
Puștiul a început școala la 10 ani, în programul „A doua șansă". Și a fructificat-o. A făcut primele 4 clase în doar doi ani, tot pe repede înainte. Dar cu rezultate. În clasa a 5-a, primul lui an la o clasă normală, a luat premiul întâi. În următorul an a avut media generală 8,50.
Iar acum, în primul semestru din clasa a 7-a, a terminat cu 8,75. Ia și bursă de merit, pe care i-o dă mamei, să-și ajute familia. Se mândrește când spune că „profesorii mă laudă, spun că sunt deosebit față de mulți alți colegi, că am progresat cel mai repede". Cum a ajuns la fotbal? Copilul își amintește că „tati a jucat și el fotbal, avea talent ... El mi-a și dat primele lecții de fotbal, în Deltă. M-a învățat cum să jonglez cu mingea, cum să preiau, cum să pasez, să trag la poartă. Acolo am avut primele mele meciuri, într-un luminiș ceva mai mare, unde făceam două porți și jucam între noi, frații. A văzut că și eu am un pic de talent, așa că atunci când ne-am mutat în Jilava m-a dus la o echipă din apropiere, apoi am plecat la alta și acum sunt la Progresul Spartac".
Gigel se mișcă bine la antrenament. Fente, driblinguri, pase cu exteriorul, e inventiv în unele execuții. Deocamdată se șlefuiește. Nu are încă forță și pentru că lipsurile din copilărie i-au întârziat creșterea. Dar puștiul e determinat: „Știu că dacă rămân ambițios și muncesc, pot să ajung departe. Talentul nu ajunge. Și n-am să renunț! Nici la școală, nici la fotbal. Tata și-ar fi dorit să ajung fotbalist și vreau să reușesc. Pentru el, pentru mine, pentru noi toți!"
Am avut eu scopul asta în viață, ambiția asta: să învăț să scriu, să citesc, să socotesc, să nu râdă lumea de mine când o să fiu mare! Știu că școala este cea mai importantă și vreau să realizez ceva în viață
Idolul meu este Cristiano Ronaldo. Îmi place cum driblează, cum trage la poartă, cum muncește. Încerc și eu să îl copiez. Sper să ajung și eu jucător la Liga 1 sau măcar la a doua. Să-mi duc familia la stadion, să mă vadă jucând. Vreau să ajung să-mi pot lua o casă mai mare, unde să stăm toți împreună
Mă mai uit pe tabletă la filme despre mari fotbaliști. Văd cum îi aclamă lumea, cum îi încurajează. Și mă visez acolo, în locul lor. Asta îmi dă o energie specială, imediat încep să sar prin casă, să jonglez cu mingea
- Gigel Enache
Ajutați și de „Casa Bună"
De 13 ani, Asociația „Casa Bună" sprijină copii din familiile sărace din zona Ferentari, dar și din alte zone sau chiar din județe limitrofe Capitalei.
Voluntarii de aici sunt alături și de familia lui Gigel, pe care au ajutat-o cu bani, dar și cu diverse lucruri necesare casei: o sobă, un aragaz, un frigider, mașină de spălat, uși, ferestre. L-au dus la școală pe Gigel și pe frații lui și cel puțin o dată pe săptămână le aduc și mâncare. Asociația, care are în grijă 300 de copii din medii defavorizate, e condusă de Valeriu Nicolae.
Acesta este scriitor și activist pentru drepturile omului, are un masterat în diplomație, a lucrat pentru ONU, Comisia Europeană și Consiliul Europei, dar și pentru IBM și Microsoft, în SUA. Pentru acțiunile sale de voluntariat a fost desemnat Cetățeanul Anului, în 2013, de Parlamentul European.
