GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  AYRTON SENNA (1960-1994)

25 de ani după Ayrton Senna: scrisoare emoționantă a nepoatei Bianca » "Multă lume nu înțelege cât de precară e educația în Brazilia"

25 de ani după Ayrton Senna, foto: Guliver/gettyimages.com +2   FOTO
25 de ani după Ayrton Senna, foto: Guliver/gettyimages.com

Articol de GSP - Publicat joi, 02 mai 2019 11:03

Bianca, nepoata fostului mare pilot, Ayrton Senna, dezvăluie la 25 de ani de la dispariția lui Ayrton cum păstrează familia moștenirea Senna și cum îi ajută pe tinerii brazilieni să se dezvolte prin educație. 

de Delia Marinescu

Timpul se așterne, zi după zi, peste amintirea lui Ayrton Senna fără s-o facă însă mai palidă.

Piloți contemporani privesc spre legendarul brazilian ca la un idol, un model, o sursă de inspirație și de continuă uimire.

Iar lumea motoarelor rapide îl consideră în continuare drept cel mai mare din toate timpurile, chiar dacă are doar trei titluri mondiale, 1988, 1990, 1991, mai puține decât alți driveri.

Pe 1 mai 1994 se stingea din viață în urma unui accident teribil, încă neelucidat în întregime, în timp ce se afla la volanul unei mașini Williams în Marele Premiu al Republicii San Marino. Avea 34 de ani și mult talent de arătat lumii, acelei lumi care îi simte și acum, adânc, dureros, absența.

Bianca Senna este nepoata lui Ayrton Senna și director de branding al Institutului „Ayrton Senna”. Ea vorbește, într-un text apărut în ziarul brazilian Folha de Sao Paulo, despre cum tragica dispariție a unchiului ei a dus la construirea unei fundații care duce mai departe visul lui Ayrton: ca toți copiii din Brazilia să aibă acces la o educație de calitate.

La 25 de ani de la moartea lui Ayrton, familia Senna păstrează valorile lui - determinare, sârguință, modestie, respect pentru celălalt și lucru în echipă.

„Ziua când ne-am amintit de sufletul lui mare”

de Bianca Senna

„O zi în care sărbătorim moștenirea unui idol care a lăsat urme emoționante în interiorul și în afara pistelor. Un om uriaș care a transformat viețile a milioane de brazilieni. Așa sărbătorim noi, cei din familia Senna și din echipa Institutului „Ayrton Senna”, ziua de 1 mai, de când Ayrton, unchiul meu, s-a stins.

"Voia ca brazilienii să aibă șansa lui"

Au trecut 25 de ani. În această zi ni se împletește în suflet dorul pierderii lui cu bucuria de a vedea marele său vis realizat. Ayrton era îndrăgostit de țara lui și voia ca toți brazilienii să aibă șansa pe care el a avut-o - ca să își valorifice din plin potențialul - și libertatea de a-și alege viitorul.
Pe lângă filantropie și ajutoare punctuale pentru o cauză sau alta, unchiul meu visa la un viitor mai bun pentru toți copiii brazilieni. Și a ajuns să vorbească despre acest vis cu mama mea, Viviane Senna.

„Mama a dus misiunea mai departe”

Din nefericire, accidentul din Ímola (Italia), care i-a întrerupt brusc viața, l-a împiedicat pe Ayrton să își atingă personal acest obiectiv. Dar mama mea a dus mai departe această misiune. La puține luni după moartea lui, ea a pus pe picioare ceea ce poate că este cea mai mare moștenire lăsată de Ayrton: Institutul „Ayrton Senna”.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, această misiune s-a transformat într-o organizație de referință în domeniul educației, care produce cunoștințe și le aplică la scară largă, în parteneriat cu mai multe state și municipii din Brazilia.

Am reușit, astfel, să influențăm peste 230 de mii de profesori prin intermediul programelor noastre de formare, profesori care, la rândul lor, au influențat peste 26 de milioane de elevi din întreaga Brazilie. E într-adevăr, un motiv de mândrie.

"Multă lume nu înțelege cât de precară e educația în Brazilia"

Una din cele mai mari provocări pe care le întâmpinăm în fiecare zi e aceea de a-i face pe oameni conștienți de importanța accesului la o educație de calitate pentru toată lumea. Cu toți cunoaștem, în teorie, importanța educației de calitate, dar e multă lume care nu înțelege cât de precară este educația în Brazilia și ce consecință are acest lucru în viețile a milioane de copii și tineri.

Ca să schimbăm acest tablou, investim multe resurse militând pentru această cauză. Încercăm să influențăm construirea de politici publice mai bune, le semnalăm unor importanți actori sociali urgența acestui subiect și ne aducem contribuția prin crearea de noi tehnologii educaționale.

Tot timpul luăm în considerare dimensiunea gravității, așadar atingem probleme, ca analfabetismul, discrepanța dintre vârsta pe care o au și clasa în care sunt mulți copii (n.r. mulți sunt cu minimum doi ani în urmă), abandonul școlar.

"Am retrăit bucuria dimineților de duminică"

Datorită acestei imense moșteniri lăsate de unchiul meu, pe 1 mai am organizat o reuniune pentru a comemora idolul național care a lăsat în urma lui o mulțime de valori. Determinarea, sârguința, modestia, respectul pentru celălalt și lucrul în echipă.

„Festivalul Zilei lui Senna” a reunit curse și activități sportive și muzicale pentru toată familia pe autodromul din Interlagos, în São Paulo. Prin acest festival, am vrut să retrăim fericirea dimineților de duminică în care Ayrton concura și să le oferim celor care au trăit acele zile șansa de a împărtăși cu cei tineri emoțiile acelor momente.

Pentru aceia care au conviețuit cu Ayrton, 1 mai a fost ziua în care ne-am amintit de preocuparea lui față de ceilalți, de generozitatea lui și de sufletul lui mare. O zi în care ne-am amintit că în ciuda scurtei treceri prin această lume, a reușit să transforme viața multor oameni și să îi inspire pe mulți alții”.

VEZI și:

VIDEO+FOTO Cristiano Ronaldo, Bugatti unicat în lume, de 11 milioane € fără taxe!! Detalii tehnice amețitoare

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
sandi
sandi  •  02 Mai 2019, 12:17

adevaratii campioni daruiesc si dupa moarte, in Romania Hagi se ridica deasupra tuturor campionilor si poate Tiriac. Restul sunt normali si majoritatea cersesc mila bogatilor de moment in loc sa isi aduca aminte ca sunt campioni si ca pot avea un impact pozitiv in dezvoltarea tinerilor. BRAVO AYRTON SI HAGI.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează