33 de ani de la Sevilla // Interviu tare cu Emeric Ienei: "Le-am spus clar jucătorilor: «Măi băieți, ăștia nu vă iau gagicile, mă!» După ne-a chemat șefu' la el!"

- Domnule Ienei spuneți-ne un motiv pentru care Steaua a reușit asemena performanță.
- Am avut o șansă extraordinară: din primul moment în care am devenit antrenor principal am primit un grup de jucători foarte valoroși. Și mai târziu, tot ăsta a fost norocul meu și la câștigarea Cupei Campionilor. Echipa era valoroasă și foarte legată, un grup foarte unit.

- Legătura asta dintre jucători cum se realiza?
- Se vorbește prea mult despre relațiile dintre jucători în sensul că ei ar trebui să iasă la masă, la restaurant, să se întâlnească în timpul lor liber. Nu sunt de acord! Relația de joc e singura care ar trebui să-l preocupe pe antrenor. Și asta se poate face și fără socializare în timpul liber. Fotbaliștii trebuie să fie convinși că joacă pentru ei, pentru familiile lor și pentru club.

- Și dacă ieșeau în oraș împreună era rău?
- Le spuneam de fiecare dată: "Sunteți și voi cetățeni români, deci aveți drepturi la fel ca noi toți, inclusiv să ieșiți în restaurante sau în baruri. Doar că trebuie să știți când, cu cine și cât!".

- Mai existau și jucători care exagerau?
- N-am avut probleme, deși conduceam un vestiar destul de greu din punctul ăsta de vedere. Îi sfătuiam să nu iasă în cârciumi mici, să meargă în restaurantele cele mai bune din București. Pentru că într-o cârciumă de cartier mai poți să te îmbeți, să-ți faci de cap. Într-un loc luxos ești mai responsabil, nu poți să te faci de râs de față cu lumea bună. Fotbaliștii erau și cred că sunt și acum expuși. Când merg într-un local se adună oameni în jurul lor și îi încurajează, "hai să mai bem!".

Imagini de atunci și de acum cu jucătorii Stelei care au învins-o pe Barcelona

"Ne-a chemat șefu' ăl mare pe toți"

- De ce s-a câștigat o cupă europeană în 1986, nu mai devreme?
- Rezultatele bune din a doua jumătate a anilor '80 au ridicat valoarea tuturor jucătorilor. Vrând-nevrând deveneau cu toții mai buni cu fiecare meci european pe care îl disputam, datorită experienței și a încrederii. Vedeau că se poate, că e posibil să-i batem pe toți, indiferent că ar fi fost francezi, spanioli sau italieni. Generațiile mai vechi n-aveau suficiente meciuri, le lipsea experiența.

- Apropo de experiență, ce le-ați zis jucătorilor înaintea finalei cu Barcelona?
- Mă gândeam și eu ce să le zic, căutam un discurs care să mai scadă presiunea, să-i mai relaxeze pe jucători. Le-am spus: "Jucați, măi băieți, fără frică! Ce vă pot face dacă voi vă propuneți să jucați fotbal? Gagicile n-au cum să vi le ia, banii nici atât, că aveți câte trei dolari pe zi, nici n-ar vrea străinii să vi-i fure! În cel mai rău caz puteți să pierdeți meciul, mai rău de atât n-are ce să fie!".

- Era presiune și din partea Partidului Comunist să aduceți Cupa, să aduceți glorie comunismului?
- După ce s-a câștigat Cupa Campionilor, ne-a chemat șefu' ăl mare pe toți.

- Ceaușescu?
- Da, ne-a dat niște diplome de eroi ai muncii socialiste, a deschis niște sticle de șampanie. După ce înmânat diplomele, a vorbit cu mine Ceaușescu: "Tovarășe, felicitări! Acum am o pretenție: la anul vreau și campionatul României, și Cupa Campionilor! Din finala asta nu mi-a plăcut că ați jucat și prelungiri. Era mai economic să-i fi bătut în 90 de minute".

- Valentin Ceaușescu cum era?
- Era foarte uman. După ce am câștigat Cupa, ne-a propus Real Madrid să jucăm un amical în vară, în pregătire. Ei ne plăteau avion, hotel, absolut tot. Plus 30.000 de dolari pe care Realul îi achita imediat. L-am rugat pe Valentin să le împartă banii jucătorilor, care mergeau în deplasări cu 3 dolari diurnă. Și a acceptat să împartă, cred că a luat 500 de dolari fiecare fotbalist. S-a aprobat și să poată merge și nevestele în acea deplasare de la Madrid, un lucru deosebit în perioada aceea.

"Nu antrenasem penalty-urile!"

- În finala din '86 doar Iordănescu a refuzat să execute?
- Nu, au fost mai mulți și atunci. Iordănescu a zis "nea Imi, eu sunt și antrenor secund, ar fi urât să ratez tocmai eu". Pe Pițurcă îl schimbasem, că altfel ar fi executat el un penalty. A refuzat Radu II, care era un executant foarte bun. "Nea Imi, abia am intrat în joc, nu mă simt în stare". Au venit la mine Lăcătuș și Balint: "Batem noi și îți câștigăm Cupa!".

- Penalty-urile erau antrenate?
- Nu, nu exersam. Duckadam mai rămânea cu unii jucători și făceau pariuri pe bere după antrenamente. Era o pregătire pe care și-o făcea Duckadam. Mai degrabă lucram lovituri libere, alte faze fixe, nu penalty-uri.

"Performanța din '86 a fost și rezultatul unei coincidențe, mai mulți jucători foarte buni s-au născut într-un anumit interval de timp încât au făcut parte din aceeași generație. Pentru acea echipă, testele erau în Europa. În România eram mai buni decât toți"
Emeric Ienei, antrenor