Articol de GSP - Publicat joi, 07 februarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 07 februarie 2013 01:17

Gazeta a mijlocit un schimb de mesaje între protagoniştii unuia dintre momentele de referinţă ale fotbalului românesc: golul marcat de Boloni acum 30 de ani în poarta campioanei mondiale, Italia. Plus un interviu-eveniment cu portarul de legendă al squadrei azzurra.
Se împlinesc 30 de ani de la celebrul România - Italia 1-0 din primăvara lui '83, meciul în care trupa lui Lucescu supunea la Bucureşti campioana mondială en-titre. Drumul spre Euro'84 se deschidea. Cu legendarul Bearzot pe bancă, squadra azzurra suferea atunci singura înfrîngere contra României într-o partidă oficială. Aşa a rămas pînă astăzi!

La trei decenii după această fază memorabilă, Gazeta mijloceşte o întînire virtuală între cei doi campioni, prin mesaje de respect trimise încrucişat de peste mărţi şi ţări. Nu s-au cunoscut niciodată personal, însă se preţuiesc reciproc. Boloni de la Doha (Qatar), unde antrenează pe Al-Khor, iar Zoff de la Roma, unde duce o viaţă tihnită între o partidă de golf şi una de tenis. 

Cu aerul unui bunic blînd, Zoff a vorbit cald despre amintirile legate de România. L-a numit pe Loţi drept ”un fotbalist elegant”, l-a mustrat amical pe arbitrul Nicolae Rainea pentru golul controversat al sud-americanilor la Italia - Argentina (2-1) de la Mondialul '82, a evocat amiciţia Bearzot - Lucescu şi i-a salutat pe Dinu şi pe Rică Răducanu.

Întrebat de jucătorii români din Serie A care l-au impresionst, Zoff replică: "Bineînţeles, Hagi, care, la Euro 2000, cînd eram pe banca Italiei, mi l-a scos din joc pe Conte. A făcut acel fault tare, a şi fost eliminat, iar asta v-a costat meciul, pentru că deja conduceam cu 2-0, vă era dificil să reveniţi fără Hagi. Mi-l amintesc şi pe Răducioiu la Milan, un atacant foarte agil, şi, desigur, Ştefan Radu la Lazio. A crescut foarte mult, dar mi se pare că încă nu e la capacitate maximă atunci cînd joacă mari derby-uri".

"Nu am amintiri proaspete legate de România, care nu mai e acea formaţie redutabilă de pe vremea mea. Produceţi prea puţini jucători, nu aveţi mari fotbalişti în campionatele importante. Mi-a făcut mereu plăcere să joc împotriva României, chiar dacă acel gol pe care mi l-a marcat Boloni în '83 a făcut să-mi termin prezenţa în echipa Italiei. Pe Boloni l-am apreciat pentru eleganţă şi atitudinea sa foarte sportivă de pe teren. Mi-ar face plăcere să-l întîlnesc la o cafea!", mai spune Zoff.

Dialogul integral, în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor de azi!

Se şterg urmele Jocurilor

Tot în ziarul de azi, corespondenţă de la Londra despre urmele Jocurilor Olimpice, care dispar de la o zi la alta. În cadrul unui proiect amplu, estimat la un cost de 300 de milioane de lire sterline, zona de 500 de acri a parcului se va transforma într-una nouă, cu facilităţi sportive, dar şi de locuit şi muncit. 

După încheierea competiţiilor olimpică şi paralimpică, Parcul a fost predat de la LOCOG (Comitetul de Organizare a JO) către LLDC. Adică London Legacy Development Corporation, organizaţia nonprofit, din sectorul public, condusă de Daniel Moylan, care are drept scop "planificarea pe termen lung, dezvoltarea, managementul şi mentenanţa Parcului Olimpic şi a facilităţilor sale după Jocurile de la Londra 2012".

Un cartier de 850 de case va fi ridicat pe locul fostei arene de baschet, cu 70 la sută din ele urmînd a fi construcţii cu 3 sau mai multe dormitoare. Copper Box, unde au fost competiţiile de handbal, îşi va păstra exteriorul arămiu. În interior însă va fi un centru multifuncţional pentru uzul comunităţii. Se vor putea juca sporturi indoor, dar vor exista şi un centru de fitness, cafenele şi restaurante.

Materialul complet, realizat la faţa locului, în ediţia tipărită de azi, nu şi pe site!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”