GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INEDIT

Fabuloasa poveste a Mariei Konnikova, jucătoarea profesionistă de poker născută în Rusia, care și-a dat doctoratul în psihologie

foto: mariakonnikova.com
foto: mariakonnikova.com

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 octombrie 2020 12:37 / Actualizat miercuri, 02 decembrie 2020 15:18

Maria Konnikova (36 de ani) este o rusoaică talentată, fost producător de televiziune, care a studiat literatură la Harvard, are un doctorat în psihologie și joacă poker profesionist. Până în 2018, presa relata că ar fi câștigat 200.000 de dolari din poker.

  • de Iulia Marin

În cartea “The Biggest Bluff: How I Learned to Pay Attention, Master Myself, and Win”, Konnikova povestește parcursul ei de la amator la jucător profesionist, în numai un an. Înainte de a se hotărî să învețe să joace poker, Konnikova nu știa nimic despre joc, nici măcar regulile de bază. Asta nu a împiedicat-o însă să îl contacteze pe Erik Seidel, deținător al unui titlu World Poker Tour, și să îl roage să o inițieze în lumea unui joc care, scrie ea în carte, avea să o învețe să devină confortabilă cu noțiunile de „noroc” și „întâmplare”.

În carte, Konnikova povestește prima sa întâlnire cu lumea pokerului profesionist - a venit, sub forma unei epifanii, după ce tocmai terminase de văzut unul dintre filmele-cult ale jucătorilor de poker, Rounders.

„În câteva scene (din film - n.r.), în fundal se desfășoară un joc de poker real. Este finala seriei mondiale de poker din 1988, între un Seidel mai tânăr și maestrul Johnny Chan, așa cum e el descris, în repetate rânduri, de către comentatori”.

Konnikova i-a cerut ajutorul lui Erik Seidel

De atunci și până la data la care Konnikova se decide să îl caute pe Seidel, acesta din urmă doborâse multe recorduri: avea deja opt brățări din seria mondială de poker și se afla în Poker Hall of Fame, cel mai exclusivist club de acest fel, format din numai 32 de membri.

„Acum trei ani, Seidel a fost de acord să mă învețe să joc poker”, povestește ea. „De ce naiba ar accepta un jucător profesionist de poker - acest jucător profesionist de poker - să lase un jurnalist oarecare să-l urmeze peste tot ca un copilaș curios? Nu pentru bani sau pentru expunere. Seidel, se știe asta despre el, este foarte reticent și urăște să își împărtășească tacticile și cunoștințele. Am fost, totuși, un elev ideal din câteva puncte de vedere. În primul rând, am un doctorat în psihologie și eram, deci, capabilă să înțeleg stilul său de joc. În al doilea rând, n-am fost interesată niciodată de jocul de cărți, astfel încât Seidel nu ar fi fost nevoit să mă scape de cine știe ce obiceiuri proaste aș fi acumulat dacă aș mai jucat înainte”, scrie Konnikova.

În momentul în care a decis să exploreze lumea pokerului profesionist, viața Mariei Konnikova părea ea însăși pe cale să deraieze - soțul ei fusese concediat, viețile celor doi deveniseră imprevizibile, dar ea era pe cale să devină absorbită de unul dintre cele mai populare jocuri din lume despre care avea să scrie, mai târziu, că îți poate schimba cu totul perspectiva asupra vieții.

Pokerul a ajutat-o pe Konnikova să devină confortabilă cu noțiunile de „noroc” și „întâmplare”

„Dincolo de matematică, pokerul depinde mult de citirea nuanțată a intențiilor celorlalți, de interacțiuni, de decepții. Îți permite să suporți incertitudinea, grație unor parametri clari și bine stabiliți”, crede rusoaica.

Încă de la început, planurile ei au fost ambițioase - a convenit cu Seidel ca el să o antreneze nu pentru orice turneu, ci chiar pentru seria mondială, unde taxa de participare ajungea la 10.000 de dolari. Avea mai puțin de un an să se pregătească.

Antrenamentul cu Seidel avea să îi provoace numeroase frustrări - pentru că ea căuta sfaturi clare, precise, reguli, însă el nu voia să i le ofere și prefera, în schimb, să îi istorisească vreo pildă în care ea însăși să caute un sâmbure de înțelepciune. „Ajunge cu filosofia!”, se gândea Kunnikova.

În cele din urmă, Seidel a reușit să o facă să gândească pentru ea, iar rusoaica a ajuns să câștige turnee importante. Banii pentru seria mondială i-a obținut la un alt turneu, când a câștigat peste 80.000 de dolari, la aproape un an după ce începuse antrenamentele.

Autocontrolul, atenția, atitudinea și norocul în poker

Pregătirea ei în psihologie a ajutat-o. De fapt, Konnikova spune, într-un interviu pentru revista Nautilus, că a studiat chiar aspecte ale psihologiei care au legătură cu felul în care se desfășoară jocul de poker - autocontrol, asumarea riscului, gestionarea situațiilor de criză. Printre altele, spune ea, în studiile sale a descoperit că acei oameni care, în mod normal, au un autocontrol bun, se descurcă mai slab în situații de criză, fiindcă tind să supraestimeze puterea pe care o au asupra derulării evenimentelor.

„Am devenit fascinată de ideea de control. Cred că este o născocire utilă a minții noastre. Ne face să credem că avem putere. De fapt, dacă am realiza cât de puțin control avem în realitate, cred că am înnebuni cu toții”, spune ea.

Deși e psiholog, rusoaica spune că nu a simțit nicicând mai pregnant stereotipurile de gen decât la masa de joc - acolo, povestește ea în Nautilus, era tentată să încerce mai degrabă să se facă plăcută față de partenerii de joc, să nu blufeze, să încerce să păstreze armonia. Constatarea asta, împreună cu realizarea faptului că atitudinea o făcea să piardă, au determinat-o să își reevalueze întreg comportamentul.

Chestiunea norocului a fost un alt aspect pe care l-a reevaluat - dacă, înainte, privea șansa ca pe ceva ce nu depindea absolut deloc de ea și se simțea, mai degrabă, la mâna norocului, Seidel a învățat-o să se concentreze doar pe ce are de făcut și să nu se mai gândească la factorii externi.

Întrebată, în cursul interviului, care este primul sfat pe care l-a preluat de la Seidel, ea a răspuns: „Fii atent. Este primul lucru pe care Erik mi l-a predat. Trebuie să fii prezent. Trebuie să fii atent la tine. Ce gândesc? Ce senzații experimentez? Cum văd situația asta? Cum mă văd ceilalți?”

Cartea Mariei Konnikova despre parcursul ei în lumea pokerului profesionist a apărut în vara acestui an și a intrat pe lista bestsellerurilor New York Times. Este a treia oară când rusoaica ajunge pe listă, după ce a publicat alte două cărți care s-au aflat în topul preferințelor publicului american.

Citește și alte articole:

DEZVĂLUIRI Manual de utilizare: cum să dinamităm sportul juvenil » Ministerul Educație pregătește un proiect controversat care poate afecta mii de copii

Hamilton și alți oameni-record » Performanțele istorice din sport spulberate în ultimii 10 ani

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează