GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  CHILE

Franklin Lobos aşteaptă salvarea! Cinci dintre minerii chilieni blocaţi în subteran au fost deja salvaţi!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 octombrie 2010 00:00

Lumea întreagă aştepta de peste două luni această veste cu sufletul la gură! Pe 5 august, 33 de mineri chilieni au rămas blocaţi în subteran, la aproape 700 de metri adîncime, după ce acoperişul minei de cupru şi de aur San Jose s-a prăbuşit! Printre ei se afla şi Franklin Lobos, un fost fotbalist în vîrstă de 53 de ani, coleg cu Ivan Zamorano la Cobresal. Datorită lui, şi nu numai, lumea fotbalului a fost alături de cei 33 de mineri. Azi-noapte, operaţiunile de salvare au intrat în faza finală, iar pînă acum, şapte mineri au fost aduşi la suprafaţă cu capsula Phoenix, fiecare urcînd în 15 minute. Au rezistat 68 de zile în mină! Minerii au fost aşteptaţi la ieşire de familii şi de preşedintele statului Chile, Sebastian Pinera. Primul miner scos a fost Florencio Avalos, 31 de ani.

Află toate detaliile despre operaţiunile de salvare de pe www.A1.ro.

Citește și:
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (1)
borel7
borel7  •  13 Octombrie 2010, 12:08

Cele mai extravagante, ciudate si nebanuite topuri ale lumii in care traim .. Toate pe toatetopurile.bl-og-sp-ot.com (fara liniute) Noi topuri!!! - 13.10.2010 Va astept cu comentarii si impresii......!!...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează