GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Gheorghe Constantin, despre perioada din închisoare: „Dacă mă puneau să curăț rahatul de pe jos, asta făceam”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 mai 2021 21:30 / Actualizat miercuri, 26 mai 2021 22:36

Gheorghe Constantin vorbește deschis despre cele mai grele 20 de luni din viața sa, cum a încercat să se sinucidă în penitenciar și a fost salvat de medicii de la Târgoviște, cum e viața printre alți deținuți și ce probleme a întâmpinat în spatele gratiilor.

  • Gheorghe Constantin a fost unul dintre aribtrii de top din Divizia A, unde a condus meciuri timp de 21 de ani, din 1976 până în 1997. Ulterior, acesta a ajuns șeful CCA, poziție din care a fost implicat într-unul dintre cele mai mari scandaluri din arbitrajul românesc, dosarul „Mită pentru arbitri 1”. 
  • „Costică Vâlcea” a fost condamnat în 2013 la 5 ani de închisoare pentru luare de mită și aderare la grup infracțional, însă a petrecut numai 19 luni și jumătate după gratii, pedeapsa sa fiind redusă vârstei de peste 60 de ani. 
  • Pe lângă Constantin, în dosar a mai fost condamnat și Cornel Penescu, patronul lui FC Argeș, care a primit 5 ani de închisoare după ce a mituit arbitri, observatori și oficiali FRF pentru a-și asigura protecția CCA și arbitraje favorabile în sezonul 2008-2009. Încă 7 persoane au fost condamnate, 5 arbitri și doi dintre oamenii de încredere ai lui Penescu.

- Condiții mizere, șobolani?
- Erau și șobolani pe acolo, dar nu erau condiții mizerabile. Eram 30 în cameră, dar de două ori pe zi se făcea curățenie, cu aerisire, erau oamenii care se ocupau de cameră. Era un băiat din cei 30 care se ocupa de curățenie. Primea mâncare și țigări. Te rugau să le dai sarcini contra țigărilor.

- Zi-mi, te rog...
- Domnu' Ovidiu, liberarea condiționată o primești dacă îndeplinești niște criterii de-ale lor. Dacă mă puneau să fac curățenie pe jos, de rahat, făceam curățenie!

Gheorghe Constantin: „Am muncit! Plantoane și am fost în corul bisericii de la Colibaș”

- Ai și muncit?
- Am muncit! Plantoane și am fost în corul bisericii de la Colibaș. N-aveam voce, dar eram vocea doi. M-aș fi dus oriunde...

- Ce înseamnă plantoane la închisoare?
- Plantoane de noapte, adică aveam de văzut ce se întâmplă în cameră. Când ai 30 se poate întâmpla orice. Să-i fie unuia rău, să se bată... Trebuia imediat să raportezi la jandarmii de afară. Ni se mai cerea să spunem dacă cineva avea telefon. Și chiar dacă avea vreunul telefon n-aș fi făcut greșeala să-l dau în primire.

- Păi, de ce?
- Mai bine suportam eu că nu am văzut. Eu sunt sincer, nu puteam să-l dau în primire... E problema lor acolo să-l găsească pe cel cu telefon. Există telefoane în penitenciare, dar e problema lor să afle mijloacele cum ajung acolo.

- Ai avut parte de un tratament OK acolo?
- Toată lumea s-a purtat civilizat, nesperat de bine. În primele zile m-a învățat cineva: "Dă-le și lor din ce ai. Când te duci la magazin, cumpără-le și lor câte ceva". Acolo ai o sumă pe care o poți consuma. Venea pachetul, jumătate mâncai cu ei, pentru că nu aveau de la cine să primească. Le convenea și lor și na... La magazin găseai de toate, evident fără alcool.

Gheorghe Constantin: „A fost o experiență neplăcută. Problema e că ușor, ușor trebuie să accepți”

- Au fost momente foarte grele pentru tine.
- A fost o experiență neplăcută. Problema e că ușor, ușor trebuie să accepți. Când e să vină, necazul vine. Cineva de la biserică de acolo mi-a spus că poate am ajuns acolo ca să fiu protejat. Asta era gândirea lui. Poate în perioada aia puteam să am un accident... Am gândit-o așa, m-am liniștit. Poate avea dreptate ca să trec peste momentul neplăcut.

- Înainte mergeai des la biserică?
- Nu, acum merg. Eu gândeam altfel, iar după mi-era mie jenă, rușine să ies pe stradă. Adrian Porumboiu chiar m-a sunat să vin la el și să mă angajez. Au mai sărit și alții în ajutorul meu, dar nu vreau să le spun numele...

- Ai depășit momentele grele din viața ta?
- Da, acum stau mai mult la Râmnicu Vâlcea. Sunt pensionat cu acte în regulă, aș putea să cer și alte drepturi, dar n-are rost. Să mă duc într-o sală de judecată? Vai, vai, vai! Nu doresc nimănui să trăiască ce-am trăit eu.

- Cel mai greu moment care a fost?
- Primele zile, când eram șapte persoane în doi metri și ceva și un wc. Starea în care am fost, pe care am trăit-o și nu concepeam... Să nu poți să vorbești cu nimeni, nu poți să te aperi. Am stat la arestul preventiv din Pitești 35 de zile. A fost cea mai grea perioadă. Apoi te liniștești...

URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU GHEORGHE CONSTANTIN

CITEȘTE ȘI

EXCLUSIV / Giovanni Becali a fost arestat la Bogota: „M-am bătut în aeroport cu poliția! Șapte frați pentru șapte surori. Bătaie, bătaie!"

EXCLUSIV Dezvăluiri-șoc făcute în studioul GSP: „Mircea Lucescu are curaj să jure pe nepoții lui? Eu jur pe toată sănătatea copiilor mei!"

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează