GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INFARCT

Ilie Bărbulescu, speriat când a auzit de infarctul suferit de Balint: „În primele 30 de secunde m-a luat tremuratul. El a câștigat meciul cu viața!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 septembrie 2019 18:25

Ilie Bărbulescu a avut o reacție emoționantă după ce a aflat că fostul său coleg Gabi Balint, 56 de ani, a suferit un infarct. Acesta se află într-o stare stabilă în acest moment.

„Eram acasă şi am văzut o ştire la televizor cu Balint. În primele 30 de secunde m-a luat deja tremuratul pentru că nu se spunea că deja și-a revenit. După ce am auzit că a făcut infarct, gândul mi-a fugit imediat şi la Lucică Bălan. Dar al nostru Găboajă (n.r. porecla lui Balint) a mai marcat o dată şi a mai câştigat un meci important. De această dată, a câştigat meciul cu viaţa!

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-a ţinut în viaţă, deși noi în ultimii ani doar ne salutam când ne vedeam. El era cu ale lui, iar eu cu ale mele. Drumurile astea cu caravana aia a lui îl obosesc. După părerea mea, el trebuie să se stea doar pe la emisiunile sportive şi cam atât.

Dacă totul este ok, o să încerc să dau şi eu de el în câteva zile. Nu vreau să îl stresez sau să îi deranjez pe cei din familia lui. Dar nu mă las şi o să îi dau o palmă după ceafă şi o să îi spun să nu se mai urce pe motociclete. Trebuie să asculte de noi ăştia mai mari din echipă", a declarat Bărbulescu conform ProSport.

Ilie Bărbulescu și Gabi Balint au fost coechipieri în cea mai frumoasă echipă a Stelei din istorie, între anii 1983-1986, perioadă în care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, pe 7 mai, în fața Barcelonei, scor 2-0 după loviturile de la 11 metri.

Lui Gabi Balint i s-a făcut rău vineri seară și a mers la o clinică privată, unde a aflat că a suferit un infarct. Acesta a mers la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof.Dr. C.C. Iliescu” unde i s-au montat trei stenturi. 

Balint este acum într-o stare stabilă și a vorbit deja cu rudele și apropiații, a anunțat TV Digi Sport.

VEZI ȘI:

UPDATE Gabi Balint a suferit un infarct! I s-au montat 3 stenturi la inimă după o intervenție chirurgicală

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele
Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Superliga
Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează