GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  CORUPŢIE

Noi acuzaţii de corupţie asupra a doi foşti oficiali ai FIFA, Jack Warner şi Bin Hammam

FOTO: theguardian.com
FOTO: theguardian.com

Articol de GSP - Publicat marti, 18 martie 2014 00:00 / Actualizat marti, 18 martie 2014 18:25

Daily Telegraph a scris azi că fostul preşedinte al CONCACAF Jack Warner ar fi primit 1,43 milioane de euro de la o companie din Qatar, deţinută de Mohamed Bin Hammam, un apropiat al celor care vor organiza Cupa Mondială din 2022.

Sursa citată susţine că a intrat în posesie unor documente, pe care le-a consultat, iar Warner, fost vicepreşedinte al FIFA, care a demisionat în 2011, ar fi primit 860.000 de euro, iar fiul său aproape 540.000 de euro, imediat după ce organziarea Cupei Mondiale a fost atribuită Qatarului, în decembrie 2010.

Publicaţia arată că un document din data de 15 ianuarie 2010, trimis de Jamad, o societate ce îi aparţine lui Warner, către Kimco, o companie a lui Hammam, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, reclamă plata sumei de 1,43 de milioane de euro pentru lucrări realizate între 2005 şi 2010 şi precizează că suma va fi "vărsată lui Jack Warner".

Bin Hammam din Qatar era atunci preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal şi apropiat al conducătorilor emiratului din Zona Golfului. Succesul repurtat de Qatar la desemanrea ţării organizatoare a Cupei Mondiale din 2022 a născut numeroase controverse.

După ce s-a lansat în cursa pentru preşedinţia FIFA în anul următor împotriva actualului conducător Sepp Blater, Bin Hammam a fost găsit vinovat de corupţie de către comitetul de etică al federaţiei internaţionale şi suspendat pe viaţă.

Warner, originar din Trinidad-Tobago, s-a aflat la conducerea Confederaţiei Americii de Nord, Centrale şi Caraibilor (CONCACAF) timp de 30 de ani, a demisionat în iunie 2010, după ce a fost acuzat că a mituit delegaţii din Caraibe pentru a-l vota pe Bin Hammam la algerile pentru preşedinţia FIFA.

Warner şi familia sa nu au comentat acuzaţiile din Daily Telegraph. Un purtător de cuvînt al Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din Qatar, citat de publicaţia britanică, a dat asigurări că dosarul de candidatură a respectat întocmai Codul de etică al FIFA.

Mediafax

Citește și:
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Superliga
Gigi Becali se întâlnește luni cu antrenorul dorit: „Pe mine nu mă refuză”
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Noutati auto
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Profit.ro
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (5)
danieliorga2000
danieliorga2000  •  18 Martie 2014, 19:21
Postat de ph81luc pe 18 Martie 2014, 19:00

Coruptia de la nivelul FIFA e dovedita de mult. Asta e doar un nou episod.

Fifa este corupta de la varf in jos. Cei care sunt prinsi sunt cei care au avut unele opinii in contra cu conducerea organizatiei si sunt indepartati elegant.

ph81luc
ph81luc  •  18 Martie 2014, 19:00

Coruptia de la nivelul FIFA e dovedita de mult. Asta e doar un nou episod.

solomon_i
solomon_i  •  18 Martie 2014, 18:50

Deci...se intampla si la altii !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează