Articol de Cristian Coman - Publicat vineri, 30 noiembrie 2018 14:05
Românii sunt cei mai buni la numărat eșecuri. La contabilizat ratări pentru calificări. La adunat motive pentru care „nu se face nimic”. Sau, cel puțin așa spune presa despre români.
- Cristian Coman, jurnalist cu 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă.
Acum, la Centenar, media a inundat spațiul public cu portretul României:
- Cea mai săracă țară
- Cele mai scurte autostrăzi
- Ultimii la Educație și Sănătate
- Cei mai mulți emigranți, după Siria (țară aflată în război)
- Viteza medie a trenurilor este ca acum 100 de ani
- …
Mă opresc aici. Probabil sunteți sătui de neputința exprimată (parcă) ostentativ de presă. O Românie prezentată ca fiind împărțită ireversibil între „nu știu”, „nu vreau” și „nu pot”.
Pe de altă parte, presa nu greșește. Rolul presei nu este de a dilua realitatea, de a camufla înfrângerile. Nici de a prezenta „succesele”. Ce vedem în media este de fapt oglida societății de consum: cerere și ofertă. Pentru că informația este, probabil, o necesitate pentru o parte din populație, dar sigur este o marfă: o luăm sau nu, o alegem, o înjurăm dacă nu ne place.
Acum, că am scăpat de evaluat 100 de ani de România, ne ascuțim condeiele și dinții pentru noua țintă, 2020. Oare de ce? Nu suntem aceiași, de la Centenar? Noi da, ținta este diferită.
Cele patru meciuri pe care Bucureștiul le va găzdui la Campionatul European de Fotbal ne trimit obligatoriu critica virulentă către Capitala României. Care, deși cu un nivel de trai superior restului țării, este repetentă la organizarea marilor evenimente (da, și eu contabilizez, sunt jurnalist și sunt român). Iar prezentarea eșecului se rezumă astfel: frumoasă competiție, păcat că nu ai cum să ajungi să o vezi. Aeroportul este depășit de numărul de pasageri (chiar și fără evenimente), iar legătura dintre gara aeriană și oraș este aproape imposibilă - fără metrou, trenuri și șosele accesibile.
Contrar valului de știri proaste, a apărut și o veste bună: Chiar si incompetenti, tot organizam meciurile din 2020. Nu avem de ales. Nici cale de întors. Ne acceptă așa cum suntem. Avem un stadion ok, hoteluri, piețe, magazine, dar și voluntari pentru competiție. Celelalte sunt doar niveluri românești de organizare: încet, pe loc și deloc.
Vorba aceea: Am făcut tot ce a fost românește posibil.
Suntem în fața fatalității, ca în Miorița.
Suntem și în teorema electoratului: În afară de rude, pot să aleg orice.
Chiar și conducătorii? Poate în 2020.
