GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  GUVERNUL ROMÂNIEI

Primul om demis de Ponta după incendiul de la Colectiv a ajuns acum ministrul Tineretului și Sportului

FOTO: Rfi.ro
FOTO: Rfi.ro

Articol de - Publicat marti, 03 ianuarie 2017 15:25

Succesorul Elisabetei Lipă la Ministerul Tineretului și Sportului va fi Marius Dunca, vicepreședintele tineretului PSD.

În urmă cu un an și două luni, Dunca a fost primul om găsit responsabil de premierul Victor Ponta de tragedia de la Clubul Colectiv și demis la două zile după incendiu.

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, instituție condusă la vremea respectivă de Dunca, au fost în control la Clubul Colectiv pe 30 octombrie 2015, cu 24 de ore înainte de incendiul în care și-au pierdut viața 64 de tineri și alți 100 au fost răniți.

"Noi nu am verificat nimic pentru că nu am putut face un control. A fost o sesizare venită din partea unei doamne, care a sesizat o neconcordanţă între preţuri. S-a deplasat o echipă de la Comisariatul principal Bucureşti la faţa locului, dar acolo nu am găsit niciun reprezentant legal. Cu siguranţă a intrat în club. Am găsit o persoană şi am lăsat o invitaţie, nefiind niciun reprezentant legal, neexistând registrul unic de control... ", a fost explicația dată atunci de Marius Dunca la Realitatea TV.

Dunca, 36 de ani, nu a avut legături cu sportul de-a lungul anilor. El a condus o firmă de curățenie din Brașov și a fost președintele Autorității pentru Protecția Consumatorilor.

Dunca a fost secretar general Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului. Din iulie 2016 este președinte al PSD Brașov.

În plus, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și cea care a contribuit decisiv la înființarea echipei CSU Craiova, a fost propusă pentru a conduce Ministerul Muncii.

Vezi AICI lista completă cu miniștri propuși de Sorin Grindeanu

 

Citește și:
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Conference League
„Am ajuns de RÂSUL LUMII” » Gigi Becali, șocat de rușinea cu Auda, îl distruge pe Ștefan Târnovanu: „Tot el stă și se închină?! Să ne distrugi în halul ăsta...”
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Conference League
Gafele care au scos-o pe FCSB din Europa! Momente inexplicabile în Letonia
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (28)
xclx
xclx  •  03 Ianuarie 2017, 15:44

Asa ziceti de parca pe LIPA o recomanda ceva pentru postul ala. Sa nu uitam ca tradatoarea aia a interzis imnul sa nu ii supere pe ung uri ...

utraian
utraian  •  03 Ianuarie 2017, 17:32

"au fost în control la Clubul Colectiv pe 30 noiembrie 2015, cu 24 de ore înainte de incendiul în care și-au pierdut viața 64 de tineri și alți 100 au fost răniți." Voi scrieti la misto lucrurile astea? Incendiul a fost pe 30 octombrie 2015... Cum puteau inspectorii sa controleze pe 30 noiembrie cu 24 de ore inainte de incendiu?

10211620528046198
Nadina Coldea  •  05 Ianuarie 2017, 06:36

IoanaMaria *** sa ii spui cui te-a invatat sa vorbesti asa cu niste necunoscuti ce isi expun o simpla parere. Sunt curioasa: cand si-a tinut Psd-ul, nu jumate, macar 15% dintre promisiuni?????

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează