GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ALEGERI

Sandu, al 3-lea mandat la UEFA! Şefii fotbalului mondial îl includ în planurile pentru 2015 ;)

Mircea Sandu, stînga, îl salută pe Angel Maria Villar , viitorul său șef la UEFA
Mircea Sandu, stînga, îl salută pe Angel Maria Villar , viitorul său șef la UEFA

Articol de - Publicat luni, 01 octombrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 30 septembrie 2012 17:33

La 79 de ani, Blatter se va retrage din forul mondial. Platini va fi susţinut puternic la alegeri, la fel ca spaniolul în Europa.  Iar Villar, bun prieten cu Sandu, îl va ajuta pe actualul lider FRF să rămînă şi să capete puteri mai mari în Comitetul Executiv, chiar dacă nu ar mai fi preşedintele federaţiei. "Naşul" are nevoie însă de o funcţie oficială la FRF

Sîntem în 2012. Mai sînt trei ani pînă la viitoarele alegeri, dar în Elveţia, la Zurich şi Nyon, se vorbeşte deja în culise despre schimbările din vîrful lumii fotbalului. Care seamănă cu un domino, fiecare piesă mişcată antrenîndu-le în joc pe următoarele în 2015:

- Joseph Blatter, 76 de ani acum, 79 atunci, se va retrage de la preşedinţia FIFA, for condus de oficialul elveţian din 1998
- Michel Platini, preşedintele UEFA din 2007, 57 de ani acum, 60 atunci, va urca o treaptă, devenind liderul FIFA
- Angel Maria Villar, preşedintele federaţiei spaniole din 1988 (a fost ales de 7 ori!) şi vicepreşedintele FIFA şi UEFA, 62 de ani acum, 65 atunci, îi va lua locul lui Platini în Europa
- Mircea Sandu, preşedintele FRF din 1990 - 6 mandate! -, 60 de ani acum (pe 22 octombrie), 63 de ani atunci, îşi va păstra poziţia de membru al Comitetului Executiv UEFA.

De ce Platini? Răsplata lui Blatter
Fostul mare fotbalist francez este unul dintre cei care l-au sprijinit decisiv pe Blatter. În special în 1998, cînd Michel a fost omul din umbră, iar "herr Sepp" a plecat de la Paris ca noul stăpîn al FIFA, dar şi la alegerile ulterioare, din 2002 şi 2007. Ca răsplată, Blatter i-a întors susţinerea la UEFA. Şi o va face, se spune, şi în 2015. Chiar dacă, într-un interviu publicat de Marca luna trecută, elveţianul a spus: "Villar ar merita într-o zi să fie preşedinte FIFA".

De ce Villar? Sprijin puternic la UEFA
Pentru că acesta e obiectivul spaniolului în 2015: UEFA, nu FIFA. Are în spate un grup important şi influent din Comitetul Executiv UEFA, în frunte cu turcul Şenes Erzik, prim-vicepreşedinte, printre simpatizanţi fiind şi Mircea Sandu (foarte apropiat de Villar). Şi mai are un avantaj. Al doilea vicepreşedinte, englezul Geoffrey Thompson, se va retrage. Iar ibericul este al treilea vicepreşedinte. Un alt semn că Villar a pregătit totul: a adus de curînd la Nyon un avocat spaniol, Emilio Garcia Silvero, chiar liderul organizaţiei juridice a forului de la Madrid, transferat la Comisia de Disciplină UEFA.

De ce Mircea Sandu? Villar e baza sa. Dar nu poate renunţa la FRF!
Anul trecut, în martie, după ce a cîştigat al doilea mandat în C. Ex., acesta a spus: "O să mai candidez o dată!". Şi o va face. Ştie că are prieteni la Nyon, unde se afirmă în culise că nu va lipsi din Comitetul Executiv dacă Villar va fi numit preşedinte, urmînd să aibă puteri şi mai mari.

O singură problemă pentru Sandu. "Pentru a fi membru al Comitetului Executiv, nu este obligatoriu să fii preşedintele unei federaţii, dar trebuie să ai un rol activ în acel for" e regula UEFA. În acest caz, el nu poate renunţa definitiv la FRF, aşa cum anunţa de curînd. Chiar dacă nu va mai fi preşedinte la alegerile FRF din 2014, va trebui să aibă o funcţie oficială!

Foto mare
Mircea Sandu (stînga) îl salută pe Angel Maria Villar, viitorul său şef la UEFA
f Cristi Preda

"Nu aş fi surprins dacă, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, Mircea Sandu ar fi ales vicepreşedinte la UEFA"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior

5.400 de euro pe lună are deja asigurat Mircea Sandu după retragere ca pensie de la UEFA pentru cele două mandate în Comitetul Executiv

3 calificări la Europene şi două la Mondiale a reuşit "naţionala" României cu Mircea Sandu preşedinte al federaţiei

"Villar este liderul sportiv cu cel mai mare succes de pe această planetă. Şi, probabil, din întreaga galaxie"
Michel Platini, presedintele UEFA

3 titluri a cucerit Spania cu Villar preşedinte: campioana Europei (2008, 2012) şi campioana lumii (2010)

Citește și:
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva
Diverse
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva" » Fosta soție a unui fotbalist face dezvăluiri picante
Radu Drăgușin, anunțat oficial la noua echipă: „E aici”
Campionate
Radu Drăgușin, anunțat oficial la noua echipă: „E aici”
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”


Comentarii (7)
pophki
pophki  •  01 Octombrie 2012, 17:45

deci dupa cum se vede si FOOTBALUL ARE o MASONERIE PUTERNICA ! ! !

pophki
pophki  •  01 Octombrie 2012, 17:43

deci dupa cum se vede si FOOTBALUL ARE o MASONERIE PUTERNICA ! ! !

fremenash
fremenash  •  01 Octombrie 2012, 10:07
Postat de steaua.2 pe 01 Octombrie 2012, 10:03

Mircea Sandu este pentru conducerea UEFA ce este si Basescu pentru José Manuel Barroso si Angela Merkel. Un slugoi devotat .

ignoranta ta este la cote maxime. felicitari.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează