Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 05 septembrie 2010 00:00
Franklin Lobos a fost coleg cu Zamorano la Cobresal. Acum, se luptă să supravieţuiască în refugiul situat la 688 de metri sub pămînt.
5 august 2010, o zi teribilă în Chile. Acoperişul minei de cupru şi de aur San Jose (725 de kilometri de capitala Santiago) s-a prăbuşit, blocînd înăuntru 33 de mineri. Mai mult de două săptămîni, nu s-a ştiut nimic de ei. Apoi, pe 22 august, au dat primul semn de viaţă. Un bilet lipit de sonda de foraj: "Estamos bien en el refugio los 33". Se adăpostiseră toţi la 688 de metri sub pămînt, la 5 kilometri de intrare, într-un refugiu de zece metri lungime, cinci lăţime şi patru înălţime!
Maestrul Franklin
Printre ei, Franklin Lobos. Fost fotbalist, un mijlocaş ce încîntase în anii '80, impresionînd în special la fazele fixe, "pe care le stăpînea ca nimeni altul. Nu am văzut niciodată un maestru ca el". Aşa îl descrie marele Ivan Zamorano. Şi îl cunoaşte bine, i-a fost coleg la Cobresal.
Bani pentru studiile copiilor
Dar banii din sport au dispărut repede... La 53 de ani, în plină criză financiară, Lobos a căutat un loc de muncă. Voia să-şi ajute fetele, pe Carolina şi Karina, să-şi continue studiile. Şi, cum avea mulţi prieteni mineri, a venit la San Jose. Era şofer, se angajase de numai trei luni şi lucra şapte zile la rînd, de dimineaţa pînă seara, după care urma o săptămînă de pauză. Accidentul l-a prins şi pe el în subteran.
Lacrimile lui Zamorano
Cînd a aflat că şi Franklin e pe lista dispăruţilor, Zamorano s-a cutremurat. "Petrecuserăm împreună multe momente frumoase...", spune celebrul atacant de la Real Madrid, care îşi pierduse speranţa. Însă, pe 22 august a aflat că minerii trăiesc, iar cîteva zile mai tîrziu i-a auzit vocea: "Atunci, mi s-au umplut ochii de lacrimi".
Salvarea, peste 3 luni
De atunci, acţiunea de salvare a luat amploare. Geologi, ingineri, doctori, psihologi. Inclusiv NASA are la San Jose o echipă de specialişti care se ocupă de ei. Li se trimit constant mîncare şi medicamente prin sondă, pentru a-i ţine sănătoşi. Se vorbeşte zi de zi cu ei, pentru a le păstra moralul ridicat. Totuşi, ei nu vor vedea lumina zilei mai devreme de trei-patru luni. Oricît ar fi de performante maşinile, avansează anevoios. Sînt 700 de metri, iar lupta cu piatra e dură. Şi minerii au aflat. Dar sînt oameni puternici.
30 de zile au stat minerii chilieni la aproape 700 de metri sub pămînt
1 milion de dolari vor să strîngă chilienii în conturi speciale de donaţii pentru fiecare dintre cei 33 de mineri surprinşi underground
10.000 de dolari a primit fiecare familie care are o rudă blocată în acest moment în subteran
"Situaţia minerilor noştri e similară cu cea trăită de astronauţi, care petrec luni întregi pe staţia orbitală"
Jaime Manalich, ministrul Sănătăţii chilian
Imnul minerilor
Minerii au devenit un exemplu pentru toţi chilienii. Înaintea finalei turneului de fotbal feminin al Olimpiadei pentru tineret din Singapore, fetele din "naţională" au văzut o înregistrare video cu minerii cîntînd mîndri imnul naţional în refugiul în care sînt închişi. A avut efect: au cîştigat medaliile de aur la penaltyuri!
Licitaţie pentru ei
Lumea fotbalului chilian a reacţionat imediat. Franklin a primit mii de mesaje de încurajare din partea foştilor coechipieri şi antrenori. În plus, selecţionerul Bielsa i-a trimis un tricou cu autografele tuturor internaţionalilor, în timp ce fundaşul Gonzalo Jara, coleg cu Tamaş la WBA, a scos la licitaţie un tricou cu semnăturile jucătorilor. Un fan care nu l-a uitat pe Lobos i-a adus o minge, pentru a nu se plictisi, dar i-a fost imposibil să o strecoare prin sonda de mărimea unui grapefruit.
"Mortierul magic"
Născut în 1957, Franklin Erasmo Lobos Ramirez a debutat în fotbal în 1982 şi s-a retras în 1995. I se spunea "mortierul magic", pentru combinaţia de forţă şi fineţe pe care o oferea loviturilor sale libere, fiind la vremea lui unul dintre cei mai buni executanţi din prima ligă chiliană. "Avea un stil aparte. Lovea mingea cu glezna aproape. Îi dădea putere şi un efect special", povesteşte Ivan Zamorano, care i-a fost coleg la Cobresal. Lobos a mai jucat la Antofagasta, La Serena, Wanderers, Iquique, La Calera, încheindu-şi cariera la Regional de Atacama. A evoluat în "naţionala" olimpică chiliană.
Cum e la noi în mină!
Pericol constant, zi de zi. Oameni care coboară în subteran, la o mie de metri adîncime, gîndindu-se că s-ar putea să nu se mai întoarcă, avînd mereu imaginea tragediilor din mină. Florin, un miner care a lucrat pe Valea Jiului, la Petrila, descrie o muncă teribilă: "Nu ştiţi cum e să mergi pe burtă prin noroi, printr-o galerie de 30-40 de centimetri înălţime. Nu ştiţi cum e să duci în spate sute de metri vreun stîlp de abataj de peste o sută de kilograme. Să stai într-un aer irespirabil, să tragi şase ore de o lopată cu cărbuni pînă simţi că îţi crapă muşchii. După o săptămînă de răni în palme, se bătătoreau atît de tare, încît puteai să ascuţi cuţite cu ele. Şi sînt oameni care fac asta 20 de ani".
