Articol de Cătălin Popescu - Publicat vineri, 11 martie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 martie 2011 17:19
Fostul mijlocaş al Universităţii Craiova, Pavel Badea (43 de ani), e impresionat de drama prin care trece Japonia, dar este convins că poporul din Ţara Soarelui Răsare are puterea să treacă şi peste această tragedie. Badea, care a jucat timp de 4 sezoane în Japonia, vorbeşte despre poporul japonez, despre cum văd oameni de acolo un cutremur şi modul în care reacţionează în acele momente.
- Domnule Badea, aţi jucat 4 ani în Japonia, aţi văzut ce-a fost azi dimineaţă acolo?
- Dacă am văzut? Mă uit la televizor de cîteva ore şi încerc să mă obişnuiesc cu ideea că nu e vreun film, parcă sînt scene din producţia "2012". E catastrofal ce s-a întîmplat! Să dea Dumnezeu să nu trăim niciodată aşa ceva! Gîndiţi-vă că noi am avut un cutremur de 7,3 grade în 1977 şi a făcut o grămadă de pagube. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întîmpla la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter. Ar trebui să reconstruim toată ţara de la 0 şi noi oricum avem multe lipsuri.
- Aţi prins multe cutremure acolo?
- Oho, au fost cîteva. În primul an am jucat la Hiratsuka, apoi la Kashiwa, ambele oraşe sînt lîngă Tokyo. Următorii doi ani mi i-am petrecut la Fukuoka. Am tras cîteva sperieturi la început, dar apoi mă obişnuisem.
- Cum văd japonezii un astfel de cutremur?
- Să vă spun un lucru, pe ei nu asta îi sperie. Poporul japonez e întotdeauna pregătit de cutremur, marea lor teamă o reprezintă tsunami-ul. Asta îi sperie cel mai tare, e principalul pericol pentru ei şi iată că asta li s-a întîmplat acum.
- Chiar nu le e deloc frică de cutremur?
- Sînt pregătiţi la orice oră din zi şi din noapte, nu se panichează niciodată, rămîn calmi. Au clădiri solide, bine puse la punct, dotate cu sisteme automate de sistare a gazelor şi a energiei electrice. Gîndiţi-vă că acest popor s-a dezvoltat cu aceste calamităţi, pentru ei un cutremur e la fel de normal ca o ploaie torenţială.
- Aveţi prieteni în Japonia?
- Am stat patru ani acolo, normal că mi-am făcut mulţi amici. Din păcate, distanţa şi-a spus cuvîntul şi relaţiile s-au răcit. Dar sper ca toţi să fie bine! Vă spun sincer că sînt extrem de afectat de ceea ce văd la televizor.
- Poporul japonez va trece repede peste această catastrofă?
- Sînt 130 de milioane de oameni, o naţie mare. Au multe atuuri de partea lor. Această naţiune a trebuit să o ia de la zero după al doilea război mondial şi uitaţi-vă unde a ajuns acum. Ei n-au mari resurse naturale, au evoluat atît datorită organizării, disciplinei şi meticulozităţii lor. Am umblat mult prin lumea asta, am jucat fotbal şi în Elveţia, dar cred că japonezii sînt mult peste elveţieni. Cred că e cea mai dezvoltată ţară din punct de vedere al condiţiilor de trai, au o infrastructură senzaţională. Întreagă comunitate mondială e alături de japonezi şi am convingerea că vor depăşi momentul!