GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  ZIUA REMEMBER

17 Nentori, coşmarul dinamovist

Articol de GSP - Publicat luni, 07 iulie 2008 00:00

În 1986, se petrecea una dintre cele mai mari contraperformanţe din istoria fotbalului românesc. Deşi în luna mai Steaua cîştigase Cupa Campionilor Europeni în finala de la Sevilla, iar fotbalul românesc părea într-o pronunţată ascensiune, Dinamo a eşuat lamentabil în Cupa Cupelor în faţa iluştrilor anonimi albanezi de la FC 16 Nentori.

După turul de la Tirana, încheiat cu victoria gazdelor (1-0), dinamoviştii conduşi de Mircea Lucescu doreau să răzbune ruşinea în revanşa de la Bucureşti. Optimismul era starea de spirit generală în Ştefan cel Mare la momentul respectiv, toţi jucătorii dînd de înţeles că ştiu ce au de făcut pentru a-i anihila şi depăşi pe albanezi.

Însă, returul s-a terminat la fel de dezastruos pentru dinamovişti, 17 Nentori impunîndu-se în şoseaua Ştefan cel Mare cu 2-1.

Partida a debutat cu golul rapid al albanezului Minga (3), iar restul partidei a fost doar un asalt continuu al lui Dinamo la poarta lui Mersini. Cămătaru şi ceilalţi au ratat atunci cît pentru 10 meciuri, într-un festival al ocaziilor care i-a exasperat pe fanii alb-roşii ce au umplut stadionul din Ştefan cel Mare. Insistenţele lor au fost răsplătite într-un final de Cămătaru (80), iar Dinamo încă spera la calificare, dar 17 Nentori a profitat de avîntul în atac al dinamoviştilor şi au dat lovitura decisivă în ultimul minut, prin Josa.

Citește și:
A părăsit cantonamentul naționalei » Hagi are înlocuitor
Nationala

Zi istorică: la 46 de ani, Ronaldinho a jucat o repriză la revenirea oficială pe teren și a contribuit la gol!
Campionate

Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
Stiri extrasport
Fata lui Ilie Bolojan s-a căsătorit sâmbătă cu fostul fotbalist
După golul cu Polonia, olandezii anunță că Dennis Man pleacă de la PSV
Nationala
După golul cu Polonia, olandezii anunță că Dennis Man pleacă de la PSV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka: „Îmi iubesc corpul, dar simțeam că mor!” » În ce ținută a apărut fostul lider mondial

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Comentarii (22)
 •  07 Iulie 2008, 23:41

hahaha ce m-am mai distrat atunci. cautam porecle dinamovistilor si faceam misto de ei :). de atunci nu s-a schimbat nimic :D

 •  07 Iulie 2008, 21:24

Pai cum sa aduca aminte de ceva rezultate "bune" ale stelei k deh sunt si ei stelisti si ar fii si culmea...daca tot au inventat ziua asta remember macar sa'si bata joc de adversari...

 •  07 Iulie 2008, 21:15

pt.steaua: cand nu mai stii ce sa spui, te iei de porecla mea. circo vine de la circotas.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează