GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  DVD STEAUA - DINAMO

6-4, dar nu ca la teatru!

Articol de GSP - Publicat marti, 05 mai 2009 00:00

În finala Cupei din 2 mai 1990, prima după Revoluţie, s-au marcat cele mai multe goluri din istoria meciurilor Steaua - Dinamo

Mai sînt două zile pînă la apariţia pe piaţă, împreună cu Gazeta Sporturilor, a primului DVD cu istoria derby-urilor Steaua - Dinamo. DVD-ul produs de TVR Media conţine, printre altele, imagini rare din finala Cupei României '90. Duelul celor doi antrenori, Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu, s-a încheiat cu victoria primului (6-4), după ce, la un moment dat, scorul a fost chiar şi 5-1!

În faţa unei echipe a Stelei din care lipseau nume grele precum Hagi, Bumbescu sau Dan Petrescu, dinamoviştii au făcut spectacol. "A fost cel mai dezechilibrat derby din anii '80. Nici acel 3-0 din Ghencea, din '89, nu se compară cu acest 6-4", îşi aminteşte fostul căpitan al "cîinilor" la acel joc, Ioan Andone.

Unul dintre marii absenţi ai roş-albaştrilor, Adrian Bumbescu, a explicat eşecul: "N-am fost folosit fiindcă aşa a considerat Iordănescu. A fost o ambiţie a dînsului. Dacă avea un incident cu un jucător în urmă cu 4 ani, ţinea minte şi nu ierta!". Fostul fundaş continuă: "Deşi m-am încălzit în pauză, n-a vrut să intru. Dînsului îi plăcea mereu să dea ordine. :x Nu aţi văzut că acum este general? S-a şi izolat, e singur".

La finalul acelui sezon, dinamoviştii au făcut eventul, lucru pe care nu îl mai izbutiseră din 1984.

"Nu le-am dat nici o şansă!"

Ioan Andone rememorează derby-ul de acum 19 ani

- Domnule Andone, cum a fost finala Cupei din '90, cînd i-aţi...
- Da, acela a fost unul dintre cele mai frumoase derby-uri, după părerea mea. Noi eram într-un vîrf de formă la acea vreme. Tocmai jucasem semifinala Cupei Cupelor, cu Anderlecht, cînd am fost pe nedrept eliminaţi.

- Care a fost atu-ul lui Dinamo?
- Eram într-o formă extraordinară. Aveam nu mai puţin de 10 jucători de "naţională"! I:O -am prins pe stelişti într-un moment nefavorabil lor şi am speculat la maximum. Nu aveau nici o şansă, mai ales că le lipseau şi mulţi jucători de bază.

- Cu cîteva excepţii, printre care şi dumneavoastră, Dinamo avea numai tineri.
- Da. Iar nea Mircea Lucescu a avut un rol esenţial în formarea acelei echipe. Dînsul a izbutit să integreze puşti ca Răducioiu, Lupu sau Stelică în mecanismul lui Dinamo.

- Cum aţi sărbătorit?
- Ţin minte că ne-am dus cu soţiile şi prietenele la Snagov, la complexul "Pacea". Am făcut o petrecere pe cinste acolo.

Dinamo - Steaua    6-4 (3-1)

Au marcat:
Răducioiu (3, 42, 82), Mateuţ (39), Sabău (47), Lupu (56) / I. Dumitrescu (22), Lăcătuş (68), Rotariu (70), Ungureanu (85)
Dinamo:
Stelea - Doboş (57 Fulga), Rednic, Andone, Klein - Sabău (65 Timofte), Mateuţ, Lupescu, Lupu - Vaişcovici, Răducioiu
Steaua: Gherasim - Ciocan, Negrău, Artimon (57 I. Stan), Ungureanu -  Minea, Mujnai, Rotariu, Ilie Dumitrescu - Lăcătuş, Balint (57 Pena)

"Iordănescu era un tip foarte ranchiunos, de aceea n-am fost folosit. Şi-a făcut-o cu mîna lui la acel joc"
Adrian Bumbescu, fost fundaş Steaua

Au marcat: Răducioiu (3, 42, 82), Mateuţ (39), Sabău (47), Lupu (56) / I. Dumitrescu (22), Lăcătuş (68), Rotariu (70), Ungureanu (85)
Dinamo:
Stelea - Doboş (57 Fulga), Rednic, Andone, Klein - Sabău (65 Timofte), Mateuţ, Lupescu, Lupu - Vaişcovici, Răducioiu
Steaua: Gherasim - Ciocan, Negrău, Artimon (57 I. Stan), Ungureanu -  Minea, Mujnai, Rotariu, Ilie Dumitrescu - Lăcătuş, Balint (57 Pena)

"Iordănescu era un tip foarte ranchiunos, de aceea n-am fost folosit. Şi-a făcut-o cu mîna lui la acel joc"
Adrian Bumbescu, fost fundaş Steaua

Citește și:
Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”
Campionate
Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
Superliga
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
A câștigat Liga Campionilor cu Metz și vine la CSM București să repete performanța: „Abia aștept să lucrez cu Bojana Popovic”
Handbal

Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
Nationala
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Dramatic! Ce a fost auzit strigând Christian Eriksen înainte să cadă la pământ: „Opriți-l!”

Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!

Comentarii (16)
 •  08 Mai 2009, 18:20

penibil dvd. dupa ce ca imaginea este execrabila, in loc sa prezinte rezumate integrale ale meciurilor abunda in comentarii de-ale lui buzarin. din finala incheiata 6-4 sunt prezentate doar primele 4 goluri ale meciului, dar in schimb aflam pe cale orala de la acelasi buzarin cat de buna era dinamo la inc anilor 90. halal dvd!

 •  06 Mai 2009, 07:34
Postat de pe 05 Mai 2009, 20:08

Dragule "ziarist", acum descrii meciul ca si cum ar fi jucat doua echipe, dar NOI STIM cine esti de fapt, si ca pe anumite site-uri, de la EXACT acelasi meci ai postat doar golurile stelei. Inclusiv cel cu nasul al lui Nae Ungureanu (bravo omu rau!, tocmai ii povesteam asta unui prieten). Asa ca suntem cu OCHIUL pe tine!

DINAMO NR 1..DINAMO DINAMO DINAMO DINAMO DINAMO DINAMO DINAMO

 •  06 Mai 2009, 03:39

la voi incompetenta intrece cu mult experienta... dinamo nu doar in sezonul 90-91 ii umilea pe stelisti si ii rupe pe unde ii prindea in meciurile directe dinamo are un avans considerabil in fata stelei asa ca pe bune nu mai suferiti de voi atata... si la golaveraji dinamo sta mai bine de cat steaua..sunt curios daca asita de la gsp au tupeul sa puna statistica meciurilor directe atunic sa comentati

Vezi toate comentariile (16)
Comentează