GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  DOSARUL BOCHUM

Incredibilul caz al fotbalistului român plătit de mafia pariurilor într-un McDonald’s din Dortmund. Cât a fost suspendat + stenograma discuției cu procurorii: “Mi s-a făcut frică, stăteam cu mafia”

Articol de - Publicat miercuri, 13 decembrie 2017 18:45

Imaginea aflată în arhiva celebrei agenții Getty Images arată trei jucători de la Sankt Pauli, unul dintre cluburile tradiționale din Germania, într-un moment de relaxare, pe nisipul unui ștrand din Hamburg. Ședința foto a fost făcută în 2004, înainte de startul sezonului din Regionalliga, pe atunci divizia a treia.

Doi dintre fotbaliști sunt născuți în Transilvania.

Ralph Gunesch - venit pe lume în 1983 într-o familie de șași din Sighișoara - a emigrat după Revoluție împreună cu părinții săi și a ajuns să joace în Bundesliga, cu Jurgen Klopp antrenor, în tricoul lui Mainz 05.

gunesch uilacan
Cosmin Uilacan, primul de jos, se amuză cu colegii săi Robert Palikuka și Ralph Gunesch (sus). Sursă: GettyImages

Blondul aflat în nisip s-a născut în 1980 la Bistrița și se numește Cosmin Uilacan. CV-ul său nu este la fel de consistent precum al lui Gunesch, însă mijlocașul ofensiv care a migrat pe la multe cluburi din ligile 3 și 4 din Germania are în palmares golul victoriei într-un amical cu Bayern Munchen jucat în 2006.

 Cei doi români mai au ceva în comun.

În 2009, numele lor au apărut în rechizitoriul întocmit de procurorii germani în celebrul dosar de trucare de meciuri, Dosarul Bochum. Gunesch a fost audiat după ce Marijo Cvrtak, unul dintre liderii croați ai rețelei, l-a menționat în timpul interogatoriului, dar procurorii nu au găsit probe împotriva sa.

Uilacan, în schimb, a primit bani de la mafia pariurilor și a fost implicat în două meciuri trucate. Pentru asta, în octombrie 2011, Federația germană l-a suspendat un an și jumătate, dar știrea a trecut neobservată în presa din România. Gazeta a descoperit, însă, detaliile incredibile ale cazului său în timp ce documenta legăturile aranjorilor croați de meciuri cu fotbalul românesc. Povestea bistrițeanului Uilacan este o adevărată enciclopedie de trucare de meciuri în miniatură.

Infracțiune. Rețeaua

2009 a fost un an plin pentru grupul infracțional din care făceau parte croații Ante Sapina și Marijo Cvrtak. Primul era ieșit din închisoare după condamnarea din Dosarul Hoyzer (caz în care Laurențiu Reghecampf a fost și el reținut pentru câteva ore), dar revenise deja la vechile obiceiuri. Stabiliți în Germania, cei doi lucrau cu cetățeni turci, sloveni, chinezi sau olandezi într-o rețea transfrontalieră care a încercat sau a reușit trucarea a 154 de meciuri din Europa. Printre ele, partide din preliminariile CM, din play-off-ul Champions League și din campionate precum Germania, Elveția, Belgia, Turcia, Slovenia, Ungaria, Croația sau Canada.

În luna iunie a acelui an, printre zecile de meciuri vizate pe tot continentul, rețeaua și-a oprit ochii asupra unor jocuri din ultimele etape ale Regionalliga West, a patra divizie din Germania. Ținta a fost clubul SC Verl, care nu mai avea nicio miză sportivă importantă în cele două partide din finalul sezonului.

Rețeaua l-a activat pe Stevan Relic, un german născut din părinți iugoslavi. Angajat de mai mulți ani în diverse agenții de pariuri, Relic avea un dosar bogat, cu condamnări pentru furt calificat, fraudă, vătămare corporală și sperjur. Rezident în orășelul Lippstadt - unde locuia cu iubita sa însărcinată, o româncă originară din Sibiu - , Relic a primit misiunea de a-l contacta pe vicecăpitanul lui SC Verl, Patrick “Pepe” Neumann, căruia i-a propus să piardă meciul din deplasare cu Borussia Monchengladbach II.

neumann mare
Potrivit martorilor, Patrick Neumann, zis și "Pepe", ar fi trucat meciuri și pentru echipele la care jucase înainte de SC Verl. Sursă: Bild

Tentație. Propunerea

Conform procurorilor, lui Neumann i s-a promis o sumă între 5.000 și 10.000 de euro, iar acesta a acceptat. Meciul nu putea fi, însă, aranjat de un singur om, astfel că fotbalistul contactat i s-a adresat imediat căpitanului echipei, românul Cosmin Uilacan, cu propunerea de a truca împreună.

Uilacan - scriu procurorii - și-a dat și el acordul. Al treilea jucător contactat a fost Tim Hagedorn, care le-a povestit apoi anchetatorilor: “Înainte de meci, m-am întâlnit cu Neumann și Uilacan. Amândoi mi-au propus să fac bani de pe urma meciului. Trebuia să pierdem și luam 1.000 de euro de persoană”.

Neumann și Uilacan aveau salarii de 2000-2300 de euro pe lună, în timp ce Hagedorn încasa 1.800 de euro. Primele de joc la club erau de 50 de euro punctul. O înfrângere facilă le-ar fi adus de peste 6 ori mai mulți bani decât o victorie muncită.

Hagedorn a negat că a acceptat aranjamentul, însă a primit ulterior o suspendare de 6 luni de la Federația germană. “Nu e adevărat că l-am anunțat pe Pepe că particip la aranjament. Nu i-am zis, însă, “Nu” din start, din mai multe motive. Unul era că nu voiam să-l dezamăgesc. La încălzire, i-am spus, însă, că nu pot truca meciul. I-am repetat asta în timpul jocului”, e declarația sa din timpul interogatoriului.

Comedie. Simularea

Al patrulea jucător contactat a fost Andreas Saur. Declarația sa dată procurorilor - pe care Gazeta a ales să o publice pe larg - scoată la iveală o situația tragicomică:

“În timpul unui antrenament, Neumann mi-a spus că vom primi 4.000 de euro. El, Uilacan, Hagedorn și cu mine. Cei trei erau prieteni. Mi-a spus că va veni după antrenament să afle dacă vreau să mă bag. Am perceput asta ca pe o amenințare. După, tot în plin antrenament, l-am întrebat pe Hagedorn dacă e adevărat că vor să trucheze meciul cu Gladbach și el mi-a spus că da și că Neumann și-a dat cuvântul de onoare că aranjează. După antrenament, Neumann a venit la mine, amenințător, și - ca să scap de presiune - am dat aprobator din cap. Când am plecat acasă, mi-am dat seama că am două variante: ori mă duc la poliție, ori mă accidentez. N-am putut dormi toată noaptea. Am ajuns la concluzia că, spre binele meu și al familiei mele, trebuia să mă sustrag și să mă dau accidentat. Am vrut să simulez accidentarea la antrenament pentru ca Neumann să vadă momentul, însă nu s-a ivit niciun prilej de a simula o lovitură serioasă. Am decis atunci să urlu “Ahhhhh” în timpul unui sprint și am căzut. Am plecat șchiopătând la vestiare, spunându-le antrenorilor că am întindere. După duș, colegii și Neumann au venit să vadă ce am și le-am spus că am simțit o înțepătură. Am mers la fizioterapeut la control, dar mi-a zis că nu am nimic. Disperat, am apelat la doctor care a spus că simte ceva tare pe mușchi. L-am rugat să-mi dea scutire pentru ultimele două etape. Când am dus actul medical la club, m-am simțit ușurat”.

Citește mai jos continuarea articolului.

sauer
Andreas Saur, fotbalistul care s-a dat accidentat de frică să nu fie implicat într-un meci trucat. În prezent, este impresar

În așteptarea meciului, Neumann l-a mai tatonat pe atacantul Christian Knappmann, dar a fost refuzat. În paralel, ținea legătura cu intermediarul Stevan Relic, cerându-i banii promiși, dar - susține el - nu a văzut niciun euro. “I-am spus că dacă nu ne dă banii înainte de meci, nu facem nimic. Din punctul meu de vedere, meciul a fost normal”.

Totuși, Relic l-a informat pe liderul Marijo Cvrtak că înțelegerea e făcută. Croatul a pariat 5.000 de euro la casa Bet-at-Home pe două bilete care conțineau câte 4 evenimente, printre care și înfrângerea lui SC Verl.

Profitul era de 33.500 de euro.

Disperare. Victoria

Jucat pe 30 mai 2009, meciul a început incredibil pentru SC Verl. La pauză, echipa conducea cu 3-0, deși rețeaua de aranjori aștepta o înfrângere.

Tim Hagedorn le-a povestit procurorilor că “Pepe a făcut un meci de căcat, în opinia mea, chiar dacă am condus cu 3-0. A jucat cu frâna trasă. La 3-0, mi-a spus, cuvânt cu cuvânt: “La dracu’, nu știu cum să fac acum”.

Christian Knappmann a mărturisit și el în fața autorităților că “la pauză, Cosmin Uilacan i-a spus lui Neumann că nu înțelege cum de conduceam cu 3-0 jucând atât de prost. Eram în spatele lor. În repriza a doua, după ce l-am văzut pe Cosmin în câteva faze, am început să mă întreb ce naiba vrea să facă. A acordat un penalty inutil, făcând fault în careu, iar jocul lui era mult sub valoarea sa”.

Citește mai jos continuarea articolului.

uilacan werder
Cosmin Uilacan (dreapta) într-un amical cu Werder Bremen, pe vremea când juca la Sankt Pauli. Sursă: Getty Images

Incredibil, Borussia Monchegladbach II a egalat la 3-3 și mai avea nevoie de un gol pentru ca rețeaua de aranjori să câștige bani din pariurile plasate.

Knappmann le-a stricat, însă, planurile și a marcat pentru 4-3 în ultimele minute.

Frică. Obligația

“După meci, Neumann a fost deprimat”, a declarat Hagedorn în anchetă.

Din mărturii, procurorii au descoperit că fotbalistul fusese din nou contactat și amenințat de mafia pariurilor, într-o situație care seamănă cu un episod despre Reghecampf și colegii săi de la Energie Cottbus, povestit de Cornel Dinu acum câțiva ani în Gazetă. Nemulțumit de rezultat, Marijo Cvrtak i-a ordonat lui Stevan Relic să-i transmită lui Neumann că se poate revanșa, trucând meciul următor, cu FC Koln II. Mesajul a fost livrat pe 3 iunie, iar Neumann s-a înțeles din nou cu Uilacan, căpitanul român al echipei. “Mi s-a părut o situație amenințătoare”, le-a descris Neumann procurorilor momentul.

În același timp, alertat de rezultatul meciului cu Monchengladbach, Cvrtak a pus un alt om din rețea, pe turcul Tuna Akbulut, să verifice personal dacă nu cumva a fost mințit de Relic că i-a mituit pe jucătorii de la SC Verl.

Pe 5 iunie, Akbulut, Relic, Neumann, Uilacan și încă o persoană apropiată de Relic s-au întâlnit într-un McDonald’s din Dortmund. Supervizorul turc le-a cerut jucătorilor despăgubiri pentru pierderile de la partida cu Gladbach II. În același timp le-a dat câte 500 de euro, “avans pentru meciul cu Koln II”, așa cum au considerat procurorii.

mcdonalds neumann
Poză de pe contul de Facebook al lui Patrick Neumann. Într-un comentariu, fostul fotbalist scrie, probabil ironic: "Am luat ceva bun de la McDonald's"

Mită. Ușurarea

La interogatoriu, Neumann a descris întâlnirea și urmarea:

“M-am întâlnit cu Cosmin și cu alte persoane la un McDonald’s. Am primit câte 500 de euro. Acum, era clar că trebuie să pierdem meciul cu FC Koln. După întâlnire, am rămas cu Cosmin și ne-am gândit cum să facem. Am stabilit să vedem cum merge meciul, în speranța că vom pierde oricum. Nu pot să neg faptul că în mintea mea era un haos în timpul partidei. Nu eram concentrat 100 la sută la joc. Am pierdut cu 1-0 dintr-un autogol, dar cel care și-a dat golul nu avea nimic de-a face cu discuțiile noastre. După meci, am simțit o mare ușurare”.

Accidentat la acest meci, Andreas Saur le-a spus procurorilor: “Hagedorn mi-a povestit după meci că Neumann era fericit că am pierdut. Dacă nu ieșea așa, veneau peste el și-i luau gâtul”.

Procurorii din Bochum au descoperit că Marijo Cvrtak și un alt turc din rețea au pariat în total 17.750 de euro și au avut un profit de peste 40.000 de euro.

Rețeaua își recuperase pierderile de la meciul cu Monchengladbach.

Anchetă. Recidiva

În acea pauză de vară, Uilacan s-a transferat la BC Aichach, iar Neumann a fost numit căpitan în locul lui.

Cazul a fost uitat o vreme, până când Christian Knappmann - atacantul care stricase rezultatul cu Monchegladbach - a aflat din întâmplare de la un coleg de muncă informația că Neumann și Uilacan au vândut “100%” cele două meciuri.

Conducerea a fost imediat înștiințată. În paralel, procurorii adunau date, descoperind că Neumann a fost în contact cu mafia pariurilor și la meciul din octombrie 2009, pierdut cu 3-1 la Saarsbrucken. Atunci ar fi primit 4.000 de euro.

Toți jucătorii implicați în aceste meciuri au primit citații la audieri, iar Neumann și Uilacan au fost puși sub cercetare.

Procurorii au mers la casa românului pentru percheziții, însă au găsit-o doar pe mama prietenei sale nemțoaice. Ea i-a informat că fiica sa și fotbalistul se mutaseră de câteva zile într-un alt oraș. Autoritățile au plecat imediat la noua adresă, însă Uilacan și iubita sa erau deja preveniți. Fotbalistul era “la un prieten”. Când s-a întors, procurorii au vrut să-i vadă agenda telefonică, dar nu au găsit niciun număr salvat. Românul le-a spus că tocmai și-a schimbat telefonul anterior care se defectase.

uilacan main
Cosmin Uilacan, relaxat, pe plajă. Imagine din vremea când juca la Sankt Pauli. Sursă: GettyImages

În timp ce liderii rețelei, Marijo Cvrtak și Ante Sapina, au primit condamnări de câte 5 ani și jumătate de închisoare, fotbaliștii lui SC Verl s-au ales doar cu sancțiuni sportive. Federația germană l-a suspendat pe Neumann pentru doi ani și 9 luni, iar pe Uilacan pentru 18 luni pentru “comportament nesportiv”.

După suspendare, românul a continuat să joace fotbal, iar acum - la 37 de ani - evoluează într-o ligă regională din Bavaria, la TSV Ustersbach.

Gazeta a încercat să-l contacteze pe mobilul iubitei sale. Aceasta le-a recomandat jurnaliștilor să sune după ora 18, “când se întoarce Cosmin de la muncă”. Ulterior, a evitat dialogul.

Ce le-a spus, însă, Uilacan procurorilor în timpul audierilor?

Interogatoriu. Pariorul

Gazeta a decis să publice integral discuția purtată cu anchetatorii.

Uilacan a început discuția cu procurorii, spunând: “Patrick Neumann a vorbit cu mine înainte de meciul cu Monchengladbach, cu o săptămână sau două înainte. Trebuia să truchez meciul. Voiam să-mi iau timp de gândire. Nu mi-a dat detalii. Dar e posibil să fi existat o discuție despre bani. Nu știu dacă mai erau și alți oameni implicați. Conversația a avut loc înainte de antrenament”.

Procuror: Care a fost reacția ta la cererea de trucare?
Uilacan: M-am gândit la ea și m-am jucat cu ideea de a aranja meciul.

Cine erau ceilalți jucători?
Neumann voia să obțină mai multe informații. De unde primise el oferta, nu știu.

L-ai contactat pe Hagedorn împreună cu Neumann?
Nu.

Care a fost atitudinea ta vizavi de meciul cu Monchengladbach?
Am avut un sentiment ciudat că s-ar putea întâmpla ceva.

Ați mai avut vreo discuție după meci?
Neumann a fost foarte amuzant după meci în autocarul echipei.

S-a întâmplat ceva special în săptămâna de dinaintea meciului cu FC Koln?
Am ieșit să beau o bere cu Neumann într-o seară. Am mers la McDonald’s și am fost la Gutersloh sau undeva pe acolo. Neumann conducea BMW-ul său. Acolo erau trei sau patru persoane, toți străini. Nu-l recunosc pe niciunul dintre acuzați (procurorii i-au arătat pozele lui Akbulut, Relic și ale altor doi membri ai rețelei). S-a discutat despre meciul cu Gladbach. S-a discutat despre o “reparație” pentru că meciul a fost câștigat de Monchengladbach. Trebuia să pierdem meciul cu FC Koln ca să pună bani pe el. Banii trebuie recuperați.

Citește mai jos continuarea discuției. 

creast uilacan

Aceste persoane s-au prezentat?
Nu în fața mea.

Ce înțelegere s-a făcut pentru meciul cu FC Koln?
Trebuia să pierdem.

După întâlnirea de la McDonald’s, au mai fost contactați și alți jucători?
Nu știu asta. Contractul meu cu Verl a expirat la finalul sezonului 2008/2009. Dar apoi am păstrat legătura cu Patrick Neumann.

Îl cunoșteai pe Stevan Relic?
Nu.

Ai avut contacte cu agenții de pariuri?
Pariez o dată pe lună pe meciuri din Bundesliga, există o agenție în Verl. Nu am pariat niciodată la Bielefeld. Poate că am pariat odată în Gutersloh.

Întâlnirile de la Dortmund au fost recunoscute de Akbulut și Relic, de acești doi acuzați.
Din nou, nu-i recunosc.

A existat vreo plată cash la întâlnire?
Nu am primit asta, nu.

Care a fost reacția ta la dorința de a pierde meciul cu FC Koln?
Nu am spus nimic. Nu știu dacă am fost de acord. Mi s-a făcut frică, mi-am dat seama că sunt cu mafia pariurilor. Știam că e vorba de pariuri.

Neumann a spus că a avut întâlnire cu acești oameni și înainte.
Asta nu știu.

În declarația lui din 26 noiembrie, Neumann a spus că Uilacan a fost de acord să trucheze meciul cu Monchengladbach.
E greșit.

Hagedorn a declarat că Uilacan a fost de față la discuția cu Neumann.
Nu mai știu asta.

Relic a declarat că a fost luat în mașină de Neumann.
Nu mai știu asta.

Este ceva ce ai dori să clarifici sau să adaugi?
Nu.

CAZUL LUI UILACAN NU ESTE SINGURA LEGĂTURĂ DINTRE MAFIA PARIURILOR ȘI FOTBALUL ROMÂNESC DESCOPERITĂ DE GAZETĂ ÎN DOSARUL BOCHUM. CITEȘTE MAI JOS TOATE EPISOADELE INVESTIGAȚIEI

EXCLUSIV Documente: cel mai slab jucător din FCSB - Poli 7-0 a fost angajatul mafiei pariurilor. Transfer și salariu asigurate de capul rețelei croate din Germania: "Da, m-a ajutat un pic cu banii!"

EXCLUSIV Dosarul Bochum: Gazeta a investigat legăturile rețelei germane de trucare de meciuri cu fotbalul românesc » Ghidul unui aranjor: cum se pariază în Asia fără a fi detectat

Dosarul Bochum: meci din Liga 1 oferit mafiei pariurilor și investigat de procurorii germani » Cât s-a pariat și ce spune un jucător prezent pe teren: “Se făcea cu știința antrenorului. El și cu sârbii lui”

EXCLUSIV De ce a eșuat mafia pariurilor din Germania în tentativa de a truca un meci al lui Dinamo: ”200.000 de euro de pariat și 30.000 pentru președinte”

EXCLUSIV Fotbalist crescut la Steaua și Școala Gică Popescu, numit în dosarul de trucare de meciuri din Germania! Legături cu cluburi suspecte: “Toți pariem. Dar sume mici, nu am ponturi”

“Am pariat și eu. O făceam când eram plictisit”. Interviu cu fotbalistul de Liga 1 care a fost plătit de capul unei rețele de trucare de meciuri

Fotbalistul din Liga 1 ale cărui legături cu mafia pariurilor au fost dezvăluite de Gazetă a fost dat afară în plin sezon!

De ce nu a spus Reghecampf adevărul: noi informații care contrazic declarațiile antrenorului despre legătura cu mafia pariurilor. Secretele din WC și din agenda telefonică

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
lapusneanul
lapusneanul  •  14 Decembrie 2017, 09:33

cei doi sunt romani exact cum e stucan jurnalist :)

steaua1986forever
steaua1986forever  •  13 Decembrie 2017, 23:12
Postat de Danut Ognean pe 13 Decembrie 2017, 20:14

ha ha ha! blaturile mari ale mafiei pariurilor se fac in romania gen fcsb-viitorul fcsb-craiova fcsb-botosani

Din nou, GSP rezoneaza cu afirmatiile lui Danut Ognean. Felicitari. Daca se scrie orice altceva de oricare alta echipa, automat apar aia cu "acuzatii nedovedite". Asa, ziarul nu numai ca isi asuma afirmatiile genialului Danut Ognean (68 de ani are domnul Danut) dar le si promoveaza.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  13 Decembrie 2017, 23:10

Superb. Un "blat de 500 euro" din liga a XII-a din Germania facut acum 20 de ani. Genial. Mai vrem.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează