GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  MEDIA

Ei sînt aleşii

Articol de - Publicat vineri, 19 octombrie 2007 00:00

Nominalizările pentru Premiile Ioan Chirilă din acest an s-au încheiat. Marii cîştigători îi vom afla pe 26 noiembrie. Premiile Ioan Chirilă sînt acordate anual, de către Fundatia artEST, celor mai buni jurnalişti de sport din ţară, ca un omagiu adus celui mai mare gazetar şi scriitor de literatură sportivă din România, Ioan Chirilă.

Cei mai buni jurnalişti vor fi premiaţi la finalul lunii noiembrie, în cadrul unei gale care va avea loc la Ateneul Român. 29 de instituţii media şi 8 personalităţi şi-au exprimat opţiunile în privinţa celor mai buni jurnalişti ai acestui an. Gazeta Sporturilor are 23 nominalizaţi, urmaţi de jurnaliştii de la Pro Sport cu nouă nominalizări şi Evenimentul Zilei cu patru. La cele şapte categorii trebuie să fie şapte persoane nominalizate. Cei care au fost nominalizaţi de cel puţin două ori, au ajuns în finală. Jurnaliştii care au primit o singură nominalizare, au intrat la balotaj. În funcţie de categorie, se aleg unu, doi sau trei jurnalişti, pentru a se completa numărul acestora pînă la şapte.

Presă scrisă

Ziaristul anului
1. Cătălin Tolontan (Gazeta Sporturilor)
2. Dan Filoti (ProSport)
3. Maria Andrieş (Gazeta Sporturilor)
4. Andrei Vochin (Gazeta Sporturilor)
5. Cristian Geambaşu (Gazeta Sporturilor)
6. Ovidiu Ioaniţoaia (Gazeta Sporturilor)

Se mai califică un ziarist în finală: Dorin Chioţea (ProSport), Adrian Georgescu (Gazeta Sporturilor / Evenimentul Zilei), Amir Kiarash (ProSport), Lucian Lipovan (ProSport), Octavian Stăncioiu (Bănăţeanul)

Editorialistul anului
1. Maria Andrieş (Gazeta Sporturilor)
2. Radu Cosaşu (Gazeta Sporturilor)
3. Ion Cupen (Evenimentul Zilei)
4. Dan Filoti (ProSport)
5. Cristian Geambaşu (Gazeta Sporturilor)
6. Adrian Georgescu (Gazeta Sporturilor / Evenimentul Zilei)
7. Andrei Vochin (Gazeta Sporturilor)

Reporterul anului
1. Dan Udrea (Gazeta Sporturilor)
2. Octavian Cojocaru (Evenimentul Zilei)
3. Leo Badea ( ProTV)
4. Roxana Maha (Cotidianul)
5. Andrei Nourescu (ProSport)

Se mai califică doi reporteri în finală: Sorin Anghel (Jurnalul Naţional), Daniel Conţescu (Adevărul), Ovidiu Drăgan (Cotidianul), Florin Dobre (Cotidianul), Adrian Epure (ProSport), Dan Focşăneanu (Evenimentul Zilei), Cristian Geambaşu (Gazeta Sporturilor), Doina Goanţă (ProTV), Florin Marian (ProSport), Roxana Lupea (ProSport), Mirela Neag (Gazeta Sporturilor), Andrei Nenciu (ProSport), Luminiţa Paul (Gazeta Sporturilor), Decebal Rădulescu (Gazeta Sporturilor), Răzvan Rotaru (Gazeta Sporturilor)

Fotoreporterul anului
1. Alex Nicodim (Gazeta Sporturilor)
2. Cristian Preda (Gazeta Sporturilor)
3. Gabriela Arsenie (Gazeta Sporturilor)
4. Branco Vuin ( freelancer)

Se mai califică trei fotoreporteri în finală: Cătălin Abagiu (Gazeta Sporturilor), Dan Beşliu (freelancer), Cosmin Moţei (ProSport), Pamfil Pascal (freelancer), Răzvan Păsărica (freelancer), Adrian Pâclişan (Agenda), Grigore Popescu (Rompres)

Televiziune

Comentatorul TV al anului
1. Bogdan Cosmescu (TVR)
2. Emil Grădinescu (TVR)
3. Felix Drăghici (ProTV)
4. Mihai Mironică (ProTV)
5. Radu Naum (TVR / Eurosport)
6. Radu Banciu (Eurosport)

Se mai califică un comentator TV în finală: Alina Alexoi (TVR), Cosmin Băleanu (Kanal D), Andrei Comşa, Vlad Enăchescu (TVR), Mircea M. Ionescu (Telesport), Costi Mocanu (ProTV), Vadim Vâjeu (ProTV), Andi Vilara (freelancer)

Radio

Comentatorul radio al anului

Radu Antofi (Radio România Actualităţi)
Gabriel Balica (Radio România Actualităţi)
Cătălin Cârnu (Radio România Actualităţi)
Mugur Corpaci (Radio România Actualităţi)
Gabi Safta (Sport Total FM)
Nicolae Secoşan (Radio Timişoara)
Adrian Soare (Radio România Actualităţi)

Premiul special pentru carte
Alin Buzărin (Raport de cornere)
Cristian Geambaşu (Dincolo de scor)
Ciprian Rus şi Cantor Zoltan (100% CFR)

Juriul ediţiei din acest an:
Iarina Demian
Cristian Tudor Popescu
Alex Ştefănescu
Mircea Ghiţulescu
Marius Chivu
Paul Grigoriu
Nichita Danilov

Cîştigătorii ediţiei din 2006
Ziaristul anului: Grigore Cartianu (Evenimentul Zilei)
Editorialistul anului: Radu Paraschivescu (Gazeta Sporturilor / Cotidianul)
Reporterul anului: Liviu Iolu (Evenimentul Zilei)
Comentatorul TV al anului: Radu Naum (TVR / Eurosport)
Comentatorul radio al anului: Adrian Soare (Radio România Actualităţi)
Fotoreporterul anului: Răzvan Păsărica (freelancer)
Premiul special pentru carte: nu a fost acordat

Citește și:
Oops..tapenko! Sorana Cîrstea a năucit-o pe letonă și este în semifinale la Roma! Și-a egalat cea mai bună clasare
Tenis
Oops..tapenko! Sorana Cîrstea a năucit-o pe letonă și este în semifinale la Roma! Și-a egalat cea mai bună clasare
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Stiri extrasport
Raluca, soția fostului internațional din Superliga, revine în televiziune după 8 ani: „Mă întorc mai puternică” » Cum arată acum
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Nationala
Un post TV din România a pierdut drepturile pentru meciurile naționalei! + Cine va transmite debutul lui Gheorghe Hagi din noul mandat
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Orașul care va găzdui deschiderea Campionatului Mondial „se scufundă cu 2 centimetri pe lună” » NASA monitorizează situația
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Profit.ro
O companie aeriană se retrage din România și anulează cursele.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează