GSP SPECIAL  »  MYSPORT  »  "CRITICUL"

Două surori…,,siameze”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 mai 2008 00:00

Astăzi voi scrie despre frumoasa şi totodată crâncena rivalitate dintre cele mai importante echipe din handbalul românesc la ora actuală, este vorba despre Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi Rulmentul-Urban Braşov. Antrenorii celor două echipe sunt, de asemenea, doi antrenori valoroşi, e vorba despre domnul Gheorghe Tadici şi despre doamna Mariana Târcă. Pe cât sunt de valoroşi, pe atât sunt de orgolioşi, nu de puţine ori, ieşirile lor verbale din presă şi mass-media,,încingând”, de multe ori peste măsură, atmosfera dinaintea meciurilor dintre cele două echipe. Acuma însă vreau să scot în evidenţă faptul că cele două echipe sunt din ce în ce mai apropiate în planul performanţei, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. A câştigat anul trecut Oltchim Râmnicu-Vâlcea Cupa Cupelor într-o manieră entuziasmantă, având un lot de super-jucătoare?A câştigat-o! A încercat în acest an Rulmentul , cu o echipă tânără, ce amintea de Oltchimul din ediţia 2001-2002, când a pierdut Cupa Cupelor să câştige această Cupă a Cupelor?A încercat, fiind foarte aproape să şi reuşească acest lucru! A condus Rulmentul tot campionatul aproape până la meciul direct de ieri? A condus! Deşi a pierdut campionatul, iar Oltchimul l-a câştigat, după meciul de ieri, putem spune că s-a format primul cuplu de surori,,siameze”din handbalul feminin românesc, ele numindu-se Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi Rulmentul-Urban Braşov,care, coincidenţă sau nu, vor merge,împreună, la anul, în noua ediţie a cupelor europene, în cea mai tare competiţie continentală şi anume Liga Campionilor! Urându-le încă de pe acuma mult succes lor şi celorlalte echipe de club româneşti care ne vor reprezenta la anul în cupele europene(m.+f.) la handbal, să sperăm că noul cuplu de ,,surori siameze”din handbalul feminin românesc va face istorie în anii ce vor urma nu numai în campionatul României, dar şi la nivel european, cea mai mare încununare a acestei rivalităţi dintre aceste două echipe fiind câştigarea Ligii Campionilor de către una dintre ele sau de ce nu, de către amândouă, în timp, făcând astfel, din handbalul feminin românesc, o forţă de temut atât la nivel european, cât şi mondial!


Continuare articol : AICI

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Superliga
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Profit.ro
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | „A cerut blocarea conturilor” » Caz spinos la FC Argeș: „Din cauza lui nu am luat licența de Europa!”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează